Probleme

0
0

Mă numesc Gabriela, am 27 de ani, sunt din Bacău, m-am căsătorit în urmă cu aprox. 2 ani cu D. în urma unei relații de 9 ani, după un an de la căsătorie au început să apară problemele (lipsa de comunicare, certuri tot mai frecvente, lipsa banilor, deoarece era un singur venit în casă). Mama mea era vecina cu noi și la un moment dat tot îi dispăreau sume de bani din casă și începuseră să mă acuze când pe mine când pe el, pâna la urmă am descoperit că banii care dispăreau îi lua el și se ducea la jocuri de noroc (viciu care îl avea dinainte de căsătorie dar am crezut că îl voi face să renunțe la acest viciu) l-am prins în casa mamaei mele a 2 zi de Paști. Atunci ne-am despărțit, el s-a mutat la mama lui și pe data de 8 iunie am divorțat, de atunci certurile au continuat între familiile noastre și noi ne întâlnim pe ascuns, plângem întruna dar nu mai avem ce face, sunt împotriva noastră prea mulți și nu ne mai putem împăca. Problema este că nu îl pot uita, îmi este foarte greu, nu mă văd alături de un alt bărbat și să o iau de la capăt. Ma simt o ratată de un an de zile nu am servici, căsnicia a eșuat și nu mai am încredere deloc în mine, persoanele din jurul meu îmi spun să nu mă împac cu el că nu am să duc viață bună și tot felul de lucruri care mă pun pe gânduri, nu știu încotro să o apuc. Doamne ajută!

  • Solomon Gabriela a întrebat 14 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă Gabriela, Nu vă nădăjduiți spre boeri spre fii oamenilor , că întru dânșii nu este mântuiire. În tot ceia ce ai scris nu am văzut nici un pic de credință la tine, nu am văzut nici un firicel de nădejde la Dumnezeu, dar am văzut cu siguranță cum ești căzută în capcana diavolului. Nici un fir de păr nu cade de pe capul omului fără știrea și voia lui Dumnezeu. Nu crezi că ar fi nevoie în cazul tău să apelezi la Domnul prin toate mijloacele posibile și imposibile, să vă cercetați împreună cu soțul , să mergeți la un duhovnic comun , să primiți un canon, și nu mai ascultați atita pe cei din jur și vă temeți de ei. Este Tatăl nostru ceresc care ne iubește și așteaptă întoarcerea păcătosului, care bate permanent la ușa inimii noastre iar noi suntem ca niște stânci de piatră și nu auzim , nu deschidem ușa.

Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.