Sărut mâna părinte! Fără de suferinţă nu ne putem îndrepta. Însă Iisus a suferit şi a fost şi este fără de păcat, mereu punem întrebări şi întrebăm de ce? Dar oare ce am făcut de am primit suferinţa? Stau adesea părinte şi mă întreb de ce e aşa multă răutate? Merg în parc vorbesc cu bătrânii şi recunosc majoritatea că răutatea a fost mereu, însă nu ca acum, oare nu se poate face o reformă religioasă, ştiu că Dumnezeu nu obligă, El aşteaptă. Citesc cu durere în suflet sutele de mesaje de la oameni care vă sunt adresate, eu unul am încetat a cere lucruri pământeşti de la bunul Dumnezeu, eu vreau să se facă voia Lui, vreau pace …sunt rău chiar foarte, mă rog, plâng, regret, dar îndată ce mi-e bine uit complet de Iisus Dumnezeul nostru. E frumoasă viaţa, e bună, însă e o luptă, dar pentru cei ce pot şi au voinţă o pot face extraordinară…am avut câteva minute de pace reală într-o mănăstire şi mi-am dat seama ce bucurie să ai acea pace mereu, ce frumos sună „soro”, „frate”, Doamne ajută…Doamne milueşte…linişte, pace, dragoste, mântuire..Am ispite de tot felul, dar am şi bucurii de la Dumnezeu, sunt rău pentru că nu mă străduiesc şi nu am voinţă, iar când sunt bunicel, atunci e ajutor de la Dumnezeu. Oamenilor le este greu şi majoritatea se plâng că viaţa e grea şi plină de păcate şi suferinţă. Părintele Arsenie Boca spune, nu le mai faceţi, (păcatele), oare s-a rugat cineva, a făcut bine, a căutat liniştea, a respectat poruncile Domnului şi i-a fost greu? Dumnezeu nu lasă, nu-I place suferinţa, dar nu are încotr-o din dragoste face asta, e paradoxal pentru mintea umană, însă cu pelin vindecăm ficatul, cu ampicilină gripa etc…deci cu rău greu suferinţa pentru trup vindecăm sufletul. Dumnezeu e milostiv, e bun şi îndelung răbdător! Nu vreau să cad în păcat, dar pentru toţi oameni pot spune, aşa mergeţi la biserică, la duhovnic, asta e soluţia şi ascultarea absolută. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, iar pe mine să mă ieraţi că vorbesc mult şi fac pe filozoful! Doamne ajută! Amin!
- Iulian a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Nu cred frate că, ai pus o întrebare! Pentru că, tot dumneata ai și răspuns. Probabil, că acesta nu a fost nimic altceva, decât un strigăt din adâncul sufletului!
Să ai pace!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.