Învăţătură

0
0

Sărut mâna, părinte! Ce a vrut să se înţeleagă mai exact Sfântul Paisie Aghioritul atunci când a spus: „După copii îmi dau seama în ce stare duhovnicească se află mamele lor.” Daţi-mi, vă rog, exemple clare şi dacă ştiţi cazuri reale: copilul e aşa, înseamnă că mama e aşa. Cum putem face noi, părinte, ca copiii noştri să fie mai cu râvnă faţă de Domnul, faţă de cum suntem, am fost sau poate vom fi noi vreodata? E cunoscut faptul că şi copiii pot da o mână de ajutor părinţilor pe calea credinţei şi a mântuirii. Spun asta fără a pune cu laşitate astfel de scop doar pe umerii copiilor. Cu ajutorul cel mare şi cu mila Domnului, aş vrea ca copiii mei să aibă taria duhovnicească pe care eu nu am avut-o de am făcut atâtea greşeli. Nu vreau să îi văd şi pe ei trecând pe acolo! Doamne, ajută-i şi fereşte-i!!!

  • Ileana b. a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, probabil că cuviosul Paisie Aghioritul a vrut o dată în plus să atenţioneze mamele că viaţa lor duhovnicească se răsfrânge direct asupra vieţii şi comportării copiilor. Căci cel mai bine le putem transmite cunoştinţa despre adevăr prin propria trăire a lui. Cât de mult nu le veţi vorbi copiilor despre cum ar trebui să se comporte, de nu veţi face şi dvs aşa cum învăţaţi puţine roade veţi obţine. Iar cel mai mare ajutor în educarea copiilor va rămâne Domnul, cereţi-I în rugăciune să-i lumineze, ocrotească şi îndrume pe calea vieţii şi va face-o neapărat. Şi chiar de vor fi unele greşeli în viaţa  lor, oricum cel crescut în Dumnezeu şi cu Dumnezeu oricum mereu se va întoarce pe această cale. Nu uitaţi că cu toate vă puteţi adresa Domnului, dar mai ales trebuie să o faceţi când e vorba de creşterea copiilor. Rugăciunea mamei pentru copiii săi va fi mereu auzită.

Doamne ajută în misiunea deloc uşoară de a fi părinte.

Prot  Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.