Bună seara. Doresc să-mi exprim câteva păreri. Observ că din ce în ce tot mai mult răutatea se răspândeşte în lume, iar noi refuzăm să fim mai buni, mai atenţi cu cei din jurul nostru. Să ne bucurăm de atenţia cuiva, de un zâmbet, să ne bucurăm de tot ce ne-a dat Dumnezeu. Din păcate lumea apelează la vrăjitoare pentru a afla viitorul, îşi fac dreptate cu ajutorul lor, nu se gândesc că îl lasă pe Dumnezeu şi aleargă la diavol. Mulţi oamenii fură, mint, bârfesc, sunt invidioşi şi fac tot posibilul să facă rău celor din jur, fără nici o remuşcare. Văd oamenii care din cauza averilor au uitat de fraţi, de părinţi.Părinţii care se revoltă împotriva copiilor şi invers. Oamenii care la orice pas dau vina pe Dumnezeu pentru tot, vorbesc urât la adresa Lui, care refuză să-l primească pe Dumnezeu în viaţa lor. Dar atunci când sunt ajutaţi niciodată nu-I mulţumsc.Văd cum sunt preocupaţi pentu a face banii, cum îşi neglijează familiile. Unii aleg calea cea mai simplă să se sinucidă, atunci când îşi pierd serviciile sau nu sunt ajutaţi de Dumnzeu…puţini tineri mai merg la biserică şi dacă merg nu ştiu nici ei ce caută acolo. Uneori m-am simţit penibil pentru faptul că unii aici au râs de mine că merg la biserică şi ţin post şi mă spovedesc, de acum. Uneori am crezut că au dreptate, pentru că ei fără a face toate aceste lucruri le ajută Dumnezeu şi mie care am încercat să fac voia Lui îmi merge din ce în ce mai rău….Dar accept voia Lui în viaţa mea. Am ajuns la concluzia că din păcate această lume este condusă de diavol. Tot timpul m-am întrebat de ce Dumnezeu nu face nimic pentru a schimba totul…Pentru că dacă ne-a lăsat libertate şi ne-o lasă în continuare, vom pierde cu toţii Împărăţia Cerurilor. Şi atunci când eşti aproape de mântuire, diavolul se luptă şi te trage în jos. Mă întreb cât ne va mai răbda Dumnezeu şi până unde se va ajunge cu atâta răutate?
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 12 luni ago
- You must login to post comments
Dragii mei, judecata lui Dumnezeu se săvârșește asupra noastră a tuturor pentru încălcarea de către noi a legii lui Dumnezeu.Mai mult ca atât aciastă judecată are loc permanent, de fiecare dată când Domnul ne pedepsește pentru păcatele noastre, El săvârșește asupra noastră judecata Lui. Iar dacă Dumnezeu va înceta să ne pedepsiască pentru păcatele noastre și să susțină virtuțile în noi, atunci aciasta se va solda cu rezulștate grave pentru viața noastră duhovnicească.Judecata lui Dumnezeu e totdeauna prezentă în viața noastră. ȘI când primim pedeapsa lui Dumnezeu în formă de scârbe, boli, nereușite, noi înțelegem clar de ce cu noi sau petrecut aceste lucruri, care a fost cauza , pentru ce păcat primim răsplata. Cel mai bun judecător al nostru este conștiința noastră. Când suntem judecați de glasul conștiinței noastre, noi trebue să ne ducem pedeapsa.Deci trebue noi singuri să învățăm să ne pedepsim întru îndreptarea vieții naostre.Iată atunci poate lumea sar schimba spre bine și ar mai dispărea dominația aciasta a diavolului din societate. Ia Dumnezeu ne va răbda până la sfirșitul viacului .
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.