Doamne ajută, Prea Cucernice Părinte! Aş vrea să ştiu dacă cei din Oastea Domnului, pot fi numiţi sectă? Dacă da, atunci de ce tot mai mulţi Preoţi Ortodocşi chiar şi unul dintre Episcopi îi vorbesc de bine, chiar îi laudă? Şi spun că fac parte din Biseica Ortodoxă…Nu există pericolul ca din această mişcare (Oastea Domnului) să se piardă multe suflete? Mă iertaţi, Doamne ajută şi Maica Domnului să vă ocrotească!
- Iulian a întrebat 13 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate , uite ce zice marele duhovnic Ilie Cleopa: ” Oastea Domnului” a fost o asociaţie creştină ortodoxă, la început aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cât timp această asociaţie a avut conducători buni, ea a adus folos Bisericii, căci foarte mulţi creştini părăseau imoralităţile, beţiile, fumatul, înjurăturile, desfrânările, hoţiile şi alte feluri de răutăţi care periclitau moralitatea publică.După ce însă a rămas fără povăţuitori buni şi învăţaţi, cei ce au rămas adevăraţi ostaşi ai lui Iisus Hristos şi bunii creştini s-au împuţinat. Mulţi din ei, din cauza lipsei de povăţuitori luminaţi şi necunoscând Sfintele Scripturi, dogmele, Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe, nici învăţăturile Sfinţilor Părinţi, s-au rătăcit de la adevăr.Marele Apostol Pavel arată că ostaşii lui Iisus Hristos, dacă vor să se încununeze, trebuie sa se lupte după lege (II Tim. 2, 5). Iar dacă sunt ostaşi numai cu numele şi au părăsit practica tradiţională a Bisericii lui Hristos, apoi aceştia nu mai sunt «ostaşi» ai lui Iisus Hristos, ci dezertori şi oameni nelămuriţi în credinţă, care, în loc de folos, aduc pagubă Bisericii.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.