Strigăt de disperare

Sfinţia ta, de un an de zile duc un mare necaz. Fiul meu de 26 de ani trăieşte cu o fată, au închiriat un apartament şi locuiesc împreună. De când e cu fata asta m-a umilit, cum nu gândeam vreodată, mi-a sucit mâinile, m-a îmbrâncit, m-a dat răului, şi câte şi mai câte. Tot de atât timp am făcut rugăciuni, m-am împărtăşit, am făcut aghiasmă în casă, dar din rău în mai rău. S-a împărtăşit acum de Crăciun fără să-şi ceară iertare şi trăind în curvie, el ştia toate astea, ştia că nu are voie să se împărtăşească, dar cred că nu a zis totul. Am fost cu ei la o mănăstire, el a făcut pomelnicul. Prima dată a scris numele lui, apoi al ei, al surorii lui apoi eu şi ceilalţi cunoscuţi. Ştia şi cum se face un pomelnic pentru că i-am crescut singură în văduvie alături de biserică. În drum spre mănăstire mi s-a făcut rău în maşină, eu nu am rău de maşină, nu ştiu ce s-a întâmplat acum. Acum un an preotul i-a dat canon, dar nu l-a făcut. Nu ştiu ce să fac, tot ce spun eu, nu este bun. Plâng mereu şi nu ştiu ce să mai fac, fac seară de seară acatiste şi paraclisul Maicii Domnului. Vă mulţumesc!