Mama.

E greu de crezut, dar eu nu o pot suporta pe propria mamă. Eu am 28 de ani, material nu depind practic de ea, locim în aceeași casă, dar între noi parcă stă o ură reciprocă. Pentru mine mama trebuie să fie un etalon al purității, sincerității, ființa sfîntă. Ea merge la biserică, se închină și sărută icoanele, dar imediat cum vine acasă, începe a face scandaluri. Veșnic are pretenții, își permite să mă facă în tot felul. Am un băiat cu care prietenim, dar eu nu-l iubesc și nu vom putea convețui niciodată. Mama însă psihic atîta apasă asupra mea că eu, chipurile cîți ani deja am, că cui am să mai trebuiesc, că să nu caut dragoste important pe mine să mă iubească, că noi fără dînsul ne pierdim, căci a mai venit pe la noi pe acasă și ne mai ajuta să batem un cui, la figurat. Și cînd este el, e alt om, parcă au schimbat-o, blîndă și blajină. Cum el nu-i, revine la loc. Față de băiatul dat mama îmi dă bani să-mi cumpăra de ce am nevoie, cînd eu cu el stau prost, îmi reproșează pentru orice capăt de ață luată. Eu îi spun mamei că nu e rău să te închini la icoană, dar icoana trebuie să fie și în suflet, în dragostea pentru copii. Ea cert nu are capacitatea de a iubi proprii copil, face din datorie și se simte. Tatăl meu, adică soțul ei este alcoolic și deja stă la pat. Cum pot proceda în situația dată, să nu ies cu ea la contact parcă nu-i creștinește, dar cum o las mai aproape de mine în fice zi ne certăm. Ajutați-mă vă rog, Ms.