Seminar de formare a preoților și profesorilor de religie din Blagocinia de Orhei
(materiale despre seminar)
Aşa cum sublinia Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia LXIX la Evanghelia după Sfântul Matei, „educaţia este cea mai mare binefacere şi cea mai nobilă dintre acţiunile câte pot fi săvârşite de om, iar cel ce ştie a educa este mai preţios decât toţi artiştii ce ştiu să picteze şi să sculpteze”. În dorinţa de a avea cadre didactice de performanță, pentru care educaţia devine cu adevărat o artă, protopopiatul raionului Orhei, cu binecuvântarea Prea Cuviosului Părinte Blagocin, Arhim. SILUAN (Șalaru), la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din s. Curchi, în 3 martie a.c, s-a adăpostit întrunirea de formare a preoţilor şi profesorilor de religie din Blagocinia de Orhei. Tema seminarului a fost: „Educația creștin-ortodoxă. Metode și procedee”. După cum am amintit și în știrea despre acest eveniment: „Seminar de formare a preoților și profesorilor de religie din Blagocinia de Orhei”.
În cele de mai jos dorim să prezentăm materialele legate de acest eveniment, pentru a fi și dumneavoastră la curent cu cele ce au avut loc.
Desfășurarea seminarului în formate audio/text:
Prima parte a seminarului
„Obiectivele Educaţiei Ortodoxe în tangenţă cu priorităţile şcolii contemporane”;
Discul care a fost primit de fiecare participant al seminarului:
Aducem mulțumiri tuturor participanților seminarului cât și vizitatorilor acestui articol.
Toate au fost făcute spre lauda lui Dumnezeu și mântuirea aproapelui.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie