Am socotit, frate creştin, să-ţi scriu aceste rânduri cu gândul că vei găsi răgaz să-ţi opreşti ochii pe ele, să le citeşti, să le pătrunzi şi să le pui în faptă. Căci deşi trăim vremuri de cumplit necaz, tot nu te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeul tău, să-I ceri iertare pentru păcate şi cu lacrimi de pocăinţă să-L rogi Să-şi întoarcă iară-şi faţa Sa către noi, oamenii.
Şi dacă tu nu voieşti să vii la Biserica Lui sfântă şi să-I asculţi învăţăturile, iată vin acestea la tine, numai să nu le nesocoteşti şi împrăştie cuvântul cel scris, nu-l distruge! Doamne binecuvintează pe cei ce vor răspândi cuvântul Tău cel de viaţă dătător.
Când vre-una din oi se răzleţeşte de turmă, păstorul o cheamă pe nume, îi fluieră, o strigă, ca nu cumva s-o mănânce lupul răpitor. Şi dacă nu-l ascultă, zvârle ciomagul după ea, iar dacă nici atunci nu ascultă, trimite câinii să-i care o muşcă zdravăn şi o aduce la turmă. Tot astfel Se poartă Dumnezeu Mântuitorul, păstorul cel bun, cu noi oamenii. Când aceştea se abat de la calea cea dreaptă a poruncilor Lui, El îi chiamă prin dangătul clopotului şi glasul blând al preoţilor din Biserica Lui. Şi dacă nu ascultă, îngăduie necazuri, boli, suferinţe, ca astfel omul să-şi recunoască greşelile şi să vină la pocăinţă. Când vede că nici atunci nu ascultă omul cel îndărătnic, Dumnezeu lasă cânii să muşte oaia, şi acesta e groaznicul război pustiitor, care distruge vieţi omeneşti şi avutul strâns cu trudă de ani. Dar vai! Iată că nici acum omul nu se întoarce la Dumnezeu şi parcă tot mai mult alunecă în prăpastia păcatului, care-i aduce deznădejde şi pieirea veşnică.
Căci ia priveşte în jurul tău şi chiar pe tine însu-ţi: oare eşti recunoscător lui Dumnezeu Care ţi-a ocrotit viaţa şi-ţi poartă de grijă ţie şi alor tăi? Rugăciunea, această cale ce-ţi duce sufletul până la tronul dumnezeiesc, o faci tu oare în fiecare seară şi dimineaţă? O oră pe săptămână, Duminica, o dai lui Dumnezeu în Biserică sau o furi tot pentru tine, petrecând-o în baruri şi în lucruri blestemate? Căci e curată nelegiuire că, atunci când Fiul lui Dumnezeu se jertfeşte în Sfântul Altar pentru toţi creştinii, aceştea nu sunt prezenţi la această Sfântă Jertfă, ca să aducă mulţumire pentru toate facerile de bine arătate, sau mai ales nearătate, pentru toate care le ştim, dar mai ales nu le ştim, pentru tot ceea ce Dumnezeu a făcut ca să ne ridice pe noi iarăşi la cer.
Văzut-ai iară-şi, frate creştin, oameni care se cred bogaţi în credinţa Domnului Hristos, dar care înjură pe Dumnezeu şi sfinţii Lui, şi batjocoresc, nesocotind tot ceea ce adevăraţii creştini au mai sfânt? Sau poate eşti din numărul acestora? Pentru fiecare vorbă deşartă vom da seamă înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că mai bine este să-şi muşte omul limba şi să curgă din ea o picătură de sânge decât, în foc fiind să poftească o picătură de apă şi să nu afle, căci „pentru aceasta aduce diavolul necazuri asupra omului, ca să blesteme şi să-l ducă în iad”. Trezeşte-te frate şi pune pază limbii tale, înfrânează-o ca nici măcar să nu mai pomenească diavolul, căci de la el e tot necazul şi răul şi când te vei dezobişnui de a-l chema în viaţa ta şi în ocupaţiile tale, ve-i vedea că toate î-ţi vor merge bine şi vei avea pace sufletească. Cere ajutor lui Dumnezeu prin rugăciune şi vei birui ispita şi pe diavolul.
Să ne cercetăm mai adânc sufletul. Vezi cât de repede te mânii şi ce iute eşti la mânie şi pentru nimica lucru te cerţi cu vecinul tău, îl batjocoreşti şi-i porţi ură multă vreme. Ştiu că te ruşinezi de purtarea ta, atunci cân pericolul îţi aduce moartea în faţă, dar după ce trece primejdia, ţi se învârtoşează inima şi tot aşa te porţi. Iartă frate şi soră creştini, treci cu vederea şi înnăbuşă răutatea cu bunătatea ta şi astfel vei câştiga şi pe potrivnicii tăi pentru mântuire. Poartă-ţi gândul la cel răstignit pe cruce, Care Se ruga pentru ucigaşii Lui: „Părinte, iartă-i că nu ştiu ce fac”. Nici ocările oamenilor şi nici laudele lor să nu se stingă. Să te porţi faţă de lume aşa cum învaţă Sfântul Macarie cel Mare pe un creştin care-l întreba ce să facă să fie fericit în viaţa pământească şi să se mântuiască: „Mergi la morminte şi blesteamă morţii”, îi zise sfântul. Acesta aşa făcu, ba şi cu pietre lovi mormintele. „Ce ţi-au răspuns?” „Nimic!”, răspunse creştinul. „Mergi iarăşi şi laudă pe cei morţi!” Şi aşa făcu. „Ce ţi-au răspuns?” „Nimic”, zise iarăşi acesta. „Aşa să fii şi tu pentru lume, cum au fost morţii pentru tine: surd la ocări şi surd la laude”.
Multe patimi macină sănătatea şi sufletul nostru frate creştin! Una dintre acestea este beţia. Prin ea, omul ajunge la altele mai grele. Vă amintiţi istorioara cu diavolul închipuit om, care, căutând să înşele pe un creştin, îi pune în faţă 3 păcate: să omoare un om, să păcătuiască cu o femeie sau să bea rachiu. Acesta alege pe ultima crezând că e mai uşoară, dar apoi, ameţit de băutură şi întâlnind o femeie, păcătuieşte cu ea şi-i omoară şi bărbatul ce venea în urmă. Iată la ce duce – şi o ştiţi ca şi mine, din cele ce se întâmplă – această patimă ce coboară pe om în rândul animalelor. Altă patimă răspândită între noi este desfrânarea. Mulţi creştini şi bărbaţi şi femei nu mai respectă legătura sfântă a cununiei şi distrug cinstea căsniciei. Cine nu poate să-şi înfrâneze pornirile trupeşti nu merită să poarte numele de om, necum de creştin. Te pune pe gânduri uşurătatea unei femei în port, vorbe şi purtări. Se pare că vor să desfiinţeze îmbrăcămintea, vorbesc cutezător cu bărbaţii, ţigara nu le lipseşte din mână, nici pe stradă şi prin toată înfăţişarea şi purtarea lor, sfidează buna cuviinţă şi moralitatea. Şi ce este mai rău, purtarea aceasta necuviincioasă o practică şi la noi la ţară, unde s-au refugiat, servind exemplu rău fetelor de ţărani, cuminţi şi ruşinoase. De nu vom reveni la purtări demne de numele de creştin, de nu vom lepăda uşurătatea în port şi desfrâul în fapte, nu vom putea îmblânzi bunătatea lui Dumnezeu, pe drept pornită asupra noastră. Treziţi-vă fraţilor!
Sfătuiţii pe cei ce merg alături, mustraţii, certaţii, fără să vă pese ce vă zic, numai să-i câştigaţi, distrugând la ei apucăturile cele rele, cum doctorul trupesc mângâie pe bolnav până îl aduce la operaţie, îl leagă, dacă acesta se zbate şi primeşte fără să zică nimic şi înjurături şi chiar palme, dar el taie rana şi dă sănătate bolnavului. Fii un bun semănător prin vorbele şi purtările tale. Observă că în viaţă, omul imită foarte mult ce vede la alţii. Astfel, copilul învaţă de la părinţi înjurături, învaţă să urască pe vecin, să nu meargă la Biserică, să fie certăreţ, să facă rău altuia; tânărul imită pe bătrân, omul simplu pe cel mai învăţat şi aşa mai departe. Deci să fim atenţi la tot ceea ce spunem, şi ce facem, că prin aceasta ne arătăm exemple bune sau rele semenilor noştri. Tu, soră creştină să fii pentru copii tăi exemplul celei mai înalte moralităţi, căci în căminul tău eşti ca o candelă aprinsă ce trebuie să lumineze şi să încălzească sufletele încredinţate ţie, ale copiilor şi chiar a soţului, ce devine adeseori, prin femeie credincios. Grijă, mare grijă pentru copii! Un mare învăţat a zis că nici un fel de virtute nu poate înflori în viaţa omului dacă părinţii n-au pus în sufletul fraged al copiilor lor sămânţa acestor virtuţi. Îmi amintesc o istorioară în care un băiat rău crescut, ajuns la închisoare şi condamnat la muncă silnică, cere, înainte de a pleca la locul de caznă să fie chemată mama sa, pe care, venind, o muşcă tare de ureche zicându-i: „tu eşti de vină că am ajuns aici, că na-i voit să mă baţi şi să mă înveţi cele bune.” Mamele creştine sunt stâlpii pe care se reazămă Biserica lui Iisus Hristos. În braţele acestor mame au devenit sfinţi toţi aceea care au primit cununa cea nevestejită a sfinţeniei. Fericit este copilul unei asemenea mame, chiar dacă el creşte învelit numai în zdrenţe!
Ca încheiere, iubite frate şi iubite soră te îndemn să păzeşti cele de mai sus şi să porţi grijă sufletului tău, căci Dumnezeu a dat toate perechi firii noastre: doi ochi, două urechi, două mâini, că de vom pierde unul să avem pe altul; dar sufletul de-l vom pierde, chiar şi trupul va merge la chin. Să nu risipim vremea, căci fiecare zi este un mărgăritar şi cu ajutorul vremii dobândim veşnicia, dar vremea cu nimic nu poate fi răscumpărată.
Sunt unii care se îndoiesc de pedeapsă şi de făgăduinţele Evangheliei. Cuvintele mele nu se îndreaptă către aceşti uriaşi ai păcatului, care de altfel sunt mai fricoşi decât copiii; pentru deşteptarea lor e nevoie de trăsnetele mâniei dumnezeieşti, nu de glasul blând al îndemnului. Eu îndrept cuvântul meu către sufletele păcătose care n-au ajuns la atâta nebunie încât să se dea pieirii şi deznădejdii. Pe aceştea voiesc eu să-i opresc din calea ce duce la iad. Şi nu desnădăjduiesc, căci eu semăn, dar Dumnezeu face să încolţească şi să dea roadă. Mă cutremur la gândul că sunt printre noi suflete care curând au a se înfăţişa la judecată şi că eu sunt ultimul care le vestesc mântuirea.
„Doamne, vorbeşte Tu în inima acestor oameni prin harul Tău cel atotputernic! Insuflă-le Tu însuţi că numărul anilor s-a şi scurtat şi că se află chiar în pragul veşniciei. Căci ce înseamnă oare toate cuvintele şi îndemnurile noastre, dacă Tu, Dumnezeule nu vei dărui putere celui ce binevesteşte şi har celui ce ascultă? Fericit este cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzeşte. Fericit este cel ce iubeşte pe Domnul şi pe aproapele său. Amin!” Bunul Dumnezeu să-ţi ajute a împlini cele scrise!
