Prima vizită Prea Fericitului Chiril, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii

 

Prea fericitul Chiril, al Moscovei şi a Întregii Rusii în aceste zile săvârşeşte prima sa vizită în calitate de patriarh în eparhia pe care a condus-o mai bine de 24 de ani. Acesta a fost întâmpinat la aeroport, de către gubernatorul regiunii S.V. Antufiev, de către P.S. Serafim şi P.S. Ignatie, mai mulţi membri ai administraţiei publice locale şi reprezentanţi ai clerului din Eparhie. Tot în Aeroport, Prea Fericitul părinte Patriarh a susţinut o conferinţă de presă.

Actualmente, Mitropolia Smolenscului şi a Kaliningradului numără 216 parohii, dintre care 138 se află sub jurisdicţia Smolenscului şi 78 a Kaliningradului (în 1984, când catedra a fost ocupată de I.P.S. Chiril, eparhia număra în total 35 de parohii), 9 mănăstiri, 2 schituri. 35 biserici se află în construcţie. Se reconstruiesc 15 biserici şi 3 mănăstiri.

Clerul eparhiei la moment numără 214 persoane, dintre care 202 preoţi, 12 diaconi, 80 de regenţi şi 87 de dascăli. În eparhia de Smolensc funcţionează 28 de şcoli parohiale pentru copii şi 30 pentru maturi. În cea de Kaliningrad 33 pentru copii şi 20 pentru maturi. Numărul total al celor ce studiază ortodoxia este de 3078 creştini.

Actualmente, în Smolensc există un seminar, unde îşi fac studiile viitorii păstori de suflete, cât şi şcoli teologice unde se pregătesc viitorii regenţi, pictori de icoane, surori de caritate, profesori de religie.


Îndată după sosirea În Smolensc, Primul Ierarh a săvârşit în Soborul Adormirii un Moleben cu Acatist înaintea icoanei Maicii Domnului din Smolensc, făcătoare de minuni, fiind însoţit de vicarii Eparhiei P.S. Serafim şi P.S. Ignatie şi în jurul la 4000 de enoriaşi. După săvârşirea Molebenului sa adresat cu un cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu şi tuturor celor prezenţi. În seara aceleiaşi zile, patriarhul a săvârşit privegherea în aceiaşi catedrală.

La slujbă au participat peste 4000 de oameni, pentru cei care nu au încăput în sobor, au fost instalate ecrane speciale afară, unde creştinii au putut să asiste la rugăciuni. „Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru faptul că în prima Duminică după alegerea mea ca Patriarh al Moscovei şi a Întregii Rusii, am posibilitatea ca să slujesc în această Sfântă Catedrală”, a menţionat în cuvântul său Patriarhul Chiril.
Catedrala Adormirii Maicii Domnului a fost ridicată în memoria luptelor ce au fost purtate în această localitate între anii 1609-1611. Construcţiile totale ale acestei biserici au fost finisate la anul 1772. Sfinţenia de bază a acesteia este chipul Maicii Domnului, făcătoare de minuni. De asemeni, aici se află moaştele Sfântului Mercurie de Smolensc.

Întru mulţi şi fericiţi ani Stăpâne!

www.pravoslavie.ru

 

купить мазератиsex vibromasseurзоомагазин интернет магазин