Dragostea mamei
Părinte, ne-aţi spus odată că omul creşte şi se maturizează prin dragoste. – Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-1 iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.
O tânără, înainte de a se căsători, poate dormi dimineaţa chiar şi până la ora zece şi poate dori ca şi ceaşca de lapte să i-o pregătească mama ei. Nu are chef să facă nimic. Le vrea pe toate de-a gata, şi vrea ca toţi să poarte grijă de ea. Are pretenţii de la mama, pretenţii de la tata, iar ea îşi caută de huzurul ei. Deşi există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primeşte mereu ajutor şi binecuvantare de la mama ei, de la tatăl ei şi de la fraţii ei. Însă din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. Mai întâi se îngreţoşa atunci când atingea ceva murdar şi se spăla cu săpun mirositor. După aceea însă, atunci când se murdăreşte copilul şi trebuie să-1 cureţe, ai zice că ia în mână… marmeladă. Nu se îngreţoşează. Mai înainte dacă o deşteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijeşte pe copil şi se bucură. De ce? Pentru că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei.
Mama ajunge să aibă mai multă dragoste şi jertfire de sine decat tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfească. Mama se chinuieşte, se osteneşte mai mult cu copiii, dar în acelaşi timp „se încarcă” de har prin grija faţă de ei. Dăruieşte conti-nuu, de aceea şi primeşte mereu. Tatăl nici nu se chinuieşte atât de mult cu copiii, dar nici nu se „încarcă”, de aceea şi dragostea lui nu este ca aceea a mamei.
Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: „Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu”. Ce agonie au, sărmanele! Însă puţini taţi îmi spun: „Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit”. Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii – opt avea – şi îi punea în şir, ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată, îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci cand nu are harul lui Dumnezeu. În timp ce sânul mamei, chiar şi atunci cand nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.
Cuv. Paisie Aghioritul
