Duminica Ortodoxiei sărbătorită cu procesiuni de icoane prin Bucureşti!
În Duminica Ortodoxiei, 8 martie a.c., la Biserica Icoanei din Capitală, s-a continuat tradiţia începută anul trecut prin organizarea manifestării cultural-religioase intitulată „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”. Ceremonia a început cu slujba Vecerniei oficiată, sâmbătă 7 martie 2009, în Biserica Icoanei. Cei 20 de preoţi şi diaconi au plecat apoi din curtea bisericii în procesiunea deschisă de un purtător de cruce, alături de prapuri sau steaguri bisericeşti, de icoane mari, împărăteşti, purtate pe umeri în sunet de toacă. Clericii bisericilor din Protoieria 2 Capitală, urmaţi de credincioşi cu lumânări aprinse, au întregit procesiunea numită „Lumina Ortodoxiei”. Flancaţi de gardieni publici în uniforme de gală, având torţe în mâini, au înconjurat Parcul „Grădina Icoanei”. Pe tot parcursul prosesiunii s-au intonat cântări bisericeşti, iar din loc în loc s-au făcut opriri, rostindu-se ectenii. În tot parcul au fost montate boxe care au făcut ca glasurile preoţilor şi psalţilor să fie auzite şi de ultimele persoane din procesiune.Acasă Stiri religioase Stiri Duminica Ortodoxiei sărbătorită cu procesiuni de icoane prin Bucureşti!
Duminica Ortodoxiei sărbătorită cu procesiuni de icoane prin Bucureşti!
Prima parte a evenimentului, organizat de către Arhiepiscopia Bucureştilor şi Primăria Sectorului 2, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a încheiat pe scena din mijlocul Parcului Grădina Icoanei. Într-un cadru festiv, înconjurat de ceilalţi preoţi, dar şi de primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, părintele protopop Ioan Rădulescu, al Protoieriei 2 Capiatală, a mulţumit tuturor celor prezenţi de participare. După ce a făcut o scurtă prezentare a istoriei zbuciumate a cinstirii icoanelor, a mărturisit că „poporul român dintotdeauna a iubit icoana”.
De aici procesiunea s-a întors la Biserica Icoanei. Organizatorul evenimentului, pr. Ioan Popescu, parohul Bisericii Icoanei, ne-a declarat că denumirea procesiunii de „Lumina Ortodoxiei” simbolizează „lumina pe care ne-a adus-o credinţa noastră de-a lungul veacurilor, care a luminat drumul poporului nostru, mai ales în vremuri de întuneric”.
Partea a doua a evenimentului a continuat ieri, după săvârşirea Sfintei Liturghii. Preoţii de la bisericile din jurul Bisericii Icoanei s-au întâlnit în Parcul „Grădina Icoanei”, unde Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a săvârşit slujba de sfinţire a icoanelor. După un scurt concert de cântări bisericeşti din Postul Mare, toţi au plecat în procesiune, fiecare credincios cu câte o icoană în mână, intitulată de data aceasta, „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”, adică „o manifestare de cinstire a icoanelor, bucuria de a fi ortodox. Toată manifestarea s-a încadrat în evlavia şi credinţa noastră faţă de sfânta Ortodoxie”, a mai spus Pr. Ioan Popescu.

ziarullumina.ro