Patriarhia Rusă îngrijorată de prigonirea creştinilor în diferite ţări
Patriarhia Rusă şi-a manifestat îngrijorarea faţă de încălcarea drepturilor creştinilor din întreaga lume. Luând cuvânt la masa rotundă care a avut loc la Viena, la sediul OSCE, Episcopul Ilarion a atras atenţia la problemele cu care se lovesc creştinii din Cipru şi Cosovo. Vladâca a chemat ca organizaţia să monitorizeze situaţia la faţa locului şi să depună toate eforturile pentru corectarea acestei situaţii. La rândul său, Prot. Vsevolod Ciaplin, a amintit că Legislaţia Internaţională garantează libertatea religioasă, or aceasta înseamnă că avem dreptul nu doar de a mărturisi credinţa noastră dar şi de a activa, în concordanţă cu convingerile date. După părerea sa, organismele internaţionale au menirea de a menţine şi întări libertatea creştinilor, cât şi a altor oameni ce cred. Dumnealui a acentuat că sistemul de învăţământ patronat de stat este dator să stimeze viziunea celor ce se învaţă. El a atras atenţia la numărul în creştere a atentatelor asupra clădirilor sau bisericilor creştine sau profanarea simbolurilor creştine. La această masă au luat parte membrii tuturor statelor OSCE, reprezentanţii diferotor confesiuni religioase, cercetători şi oameni de ştiinţă.
www.pravoslavie.ru