În Rusia a sosit în vizită primul ierarh a Bisericii Ortodoxe din America
Mitropolitul a toată America şi a Canadei Ioana. Ales în noiembrie prim ierarh a Bisericii Ortodoxe din America, acesta a sosit în Rusia în sâmbăta precedentă, anunţă situl Patriarhiei Ruse. În programul vizitei, cu binecuvântarea Patriarhului Chiril s-a programat întâlnire cu Patriarhul, Serviciul divin împreună, cu vizite la Catedrala Hristos Mântuitorul, în Biserica Adormirii Maicii Domnului, vizitarea altor locuri sfinte din Rusia. Vizita v-a dura până la 4 mai. Mitropolitul Ioana (în lume Djaims Paffhauzen), s-a născut la 20 octombrie 1959 în Cicago, şi a fost botezat în Biserica Episcopală din Statele Unite ale Americii. În 1978, fiind student al universităţii din California, a trecut la Biserica Ortodoxă. Primind educaţie laică, şi-a continuat studiile în Seminarul Sfântul Vladimir din Crestvud.
În septembrie 2008, părintele Ioana a fost numit episcop, iar în noiembrie, a fost ales mitropolit al Bisericii din America şi Canada.
Biserica Ortodoxă din America ţine de Biserica Ortodoxă Rusă, de la care în 1970 a primit autocefalia. Fostul ierarh a Bisericii din America, Mitropolitul Gherman, în septembrie a anului trecut a anunţat despre plecarea sa la odihnă, pe motiv de sănătate.
www.patriarhia.ru
trad. www.ortodoxia.md
trad. www.ortodoxia.md