Berlusconi se compară cu Iisus Hristos
Premierul italian, Silvio Berlusconi consideră că poate fi numit Iisus Hristos al politicii italiene, pentru că, din punctul lui de vedere, este cel mai popular om politic din lume.
Silvio Berlusconi Premierul Italiei, aflat deja la al treilea mandat, a declarat că sondajele de opinie pe care le deţine arată că rata sa de popularitate este de circa 75 la sută, fiind astfel mult mai popular decât preşedintele american Barack Obama sau orice alt şef de Guvern.
„Sondajele de opinie pe care le ştiu spun că Obama are 59 de procente. Doar (preşedintele brazilian, Luiz Inacio) Lula trece de 60 de procente – are 64 la sută”, a afirmat Berlusconi. „Aşa că (scorul) meu este un record”, a declarat el la Neapole, unde a participat la un concert de 1 mai.
La ieşirea din sala de concerte, premierul italian în vârstă de 72 de ani – care s-a autoproclamat Iisus Hristos al politicii italiene şi a spus mai demult că este al doilea numai după Napoleon, doar că este mai înalt – a fost întâmpinat de manifestanţi care strigau „Pleacă!”.
Analiştii admit că Berlusconi are o rată mare de popularitate în pofida crizei economice care afectează Italia, însă nu atât de ridicată pe cât susţine el. Un sondaj publicat luna trecută de cotidianul de stânga La Repubblica arăta că Berlusconi are o cotă de popularitate de 56 la sută şi a crescut în aprilie pentru prima dată din octombrie, datorită felului în care a gestionat criza care a urmat unui cutremur violent.
www.libertatea.ro