Despre recunoştinţă
În războiul din 1856, un ofiţer grav rănit l-a rugat pe un prusac să-l ucidă pentru a nu mai suferi. Însă prusacul l-a dus la un spital, unde a fost îngrijit şi s-a vindecat. Drept recunoştinţă, ofiţerul i-a dat un ceas din aur. După război, prusacul a venit în Austria pentru a-şi găsi ceva de lucru. Din întâmplare, a intrat în castelul prinţului Eszterhazi, iar acestuia i s-a părut că-l cunoaşte pe noul venit. L-a întrebat dacă a luat parte la război şi dacă a salvat viaţa unui austriac.– Da, îi răspunse, şi drept recunoştinţă am primit acest ceas din aur.
– Eu sunt acela, a zis prinţul, şi drept recunoştinţă te primesc în serviciul meu.
Omul a rămas la castel şi a trăit toată viaţa nu ca un servitor, ci ca un prieten al prinţului.
Preot Nicolae Pura, Pilde, 2004
