Despre lepădare
După cum ştiţi, s-a făcut atâta vâlvă pe seama cipurilor biometrice. Unii s-au temut mai mult, alţii au fost mai indiferenţi, unii au declarat public părerile lor, iar alţii au fost mai reţinuţi în declaraţii. Însă problema aceasta, pe noi, cei mici şi neînsemnaţi, într-o oarecare măsură, ne depăşeşte pentru că nu ştim prea multe amănunte despre conţinutul acelor cip-uri şi făcând nişte afirmaţii despre conţinutul lor, fără să avem toate probele şi informaţiile necesare, devenim ridicoli şi motiv să ne numească lumea, habotnici, iar altă dată să nu ne mai ia nimeni în seamă. Trebuie totuşi să fim circumspecţi, căci am fost înzestraţi de Dumnezeu cu raţiune şi în cazul acesta e vorba de o atenţionare apocaliptică. E vorba de mântuirea sufletelor noastre. Şi eu sunt împotriva acestei acţiunii de „cip-uire”” şi, din câte ştiu, multă lume. Cei mai mulţi sunt împotrivă, nu atât din raţiuni religioase, cât din raţiuni lumeşti. Oamenii nu vor să fie controlaţi în viaţa lor intimă, care de multe ori e o viaţă păcătoasă, şi nu de frica cifrei apocaliptice 666 sau de frica lepădării de Dumnezeu.Să nu cădem în capcană! Adică, să fugim de cip, dar, în schimb, să ducem o viaţă păcătoasă, prin care să ne lepădăm de Hristos. Trebuie să fim atenţi la nişte aspecte, care ţin de lepădare, de adevărata lepădare, şi pe care, din neştiinţă sau din alte motive, le ignorăm.
Lepădare înseamnă să spui tu, cu gura ta, că te lepezi de Hristos şi de tot ce ţine de Biserică, sau să comiţi anumite fapte prin care este renegat Hristos. Şi aceasta se poate înfăptui fie de bunăvoie, fie prin înşelare, fie prin constrângere, fie prin intimidare (înfricoşare).
Iată o pildă concretă de lepădare, un fapt care s-a petrecut aievea.
Odată, la o biserică ortodoxă a venit o femeie străină, îmbrăcată creştineşte, care se închina frumos şi arăta evlavie pentru lucrurile sfinte. Ea a fost remarcată de celelalte femei din biserică şi mult s-au bucurat că printre ele a apărut un suflet nou, dornic să-l slăvească pe Dumnezeu.
După slujbă, femeia străină s-a împrietenit cu o creştină de la strană. Au stat puţin de vorbă, după care, voind să mai discute despre cele creştineşti, noua venită a invitat-o acasă la ea, pe creştina noastră, ca să-i arate icoanele şi alte lucruri sfinte aduse de la Ierusalim. Şi s-au dus undeva, într-o zonă mai puţin cunoscută. Acasă, a invitat-o să ia loc, după care, femeia străină s-a dus la bucătărie. Uitându-se prin casă, spre surprinderea ei, creştina noastră nu a văzut nici o icoană, ci numai obiecte hidoase.
În câteva clipe, întorcându-se de la bucătărie, gazda apare cu un cuţit în mână şi, ameninţând-o, i-a spus: Te lepezi de Hristosul vostru şi de Maria? În primele momente, creştina noastră a crezut că e o glumă, dar când a văzut că gluma se îngroaşă, a realizat că a căzut într-o capcană. Şi de frică… s-a lepădat. Femeia străină nu era ortodoxă, ci făcea parte dintr-un cult periculos.
Iată cât de uşor ne putem lepăda de Hristos, dacă nu suntem atenţi, dacă suntem prea creduli, dacă nu stăm în ascultare de Biserică, de duhovnic, de învăţăturile Sfinţilor Părinţilor noştri.
În privinţa cifrei apocaliptice 666, Părintele Cleopa Ilie spunea: „Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea de pe urmă, şi anume: Pofta fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie; şi al treilea şase înseamnă închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin numărul 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi Judecata de Apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale”.
Câţi creştini ortodocşi de astăzi, care frecventează biserica, nu sunt căzuţi în aceste patimi? Nu mai vorbim de ceilalţi. Câţi dintre ortodocşi se limitează la un pahar, două de băutură? Sunt creştini care stau ore în şir cu ochii în televizor sau pe internet, unde văd toate deşertăciunile. Sunt creştini care fumează sau sunt împătimiţi de modă. Câţi creştini nu se ceartă între ei? Câţi nu se urăsc, nu se răzbună? În puţine familii de creştini ai să găseşti armonie între copii şi părinţi. Câţi creştini se mai roagă?
Asta, da, grozavă lepădare de Hristos, de poruncile Lui!
Subliniez: mă refer la cei care frecventează biserica, de la care ar trebui să avem pretenţii.
Toate frământările care au avut loc în ultimul timp în ţara noastră, eu le consider o (pre)strigare în miez de noapte: „Iată, vine Mirele!” Oare cum stăm cu „untdelemnul” ?
www.popasduhovnicesc.ro
