Mai bine de 80% dintre cei care au trecut prin cataclisme consideră că au fost salvaţi de Dumnezeu
De la 75 la 80% dintre oamenii, care ca prin minune au scăpat cu viaţă în urma cataclismelor, situaţiilor extremale, războaie, etc., cred în Dumnezeu şi sunt convinşi că toate s-au întâmplat, graţie lui Dumnezeu, susţin cercetătorii care au analizat mai multe cazuri. Este interesant că de această părere sunt mai mulţi oameni care nu obligatoriu au aceleaşi convingeri religioase. Unii cred că lor în aceste minute lea ajutat Dumnezeu, alţii mulţumesc îngerului păzitor, cineva consideră că doar nişte „forţe supra-naturale” a putut să-i ajute. Dar practic toţi sunt convinşi că Dumnezeu ia scăpat, deoarece are anumite planuri pentru el, iată de ce le dă puteri ca să reziste în clipe grele, informează revista britanică „Times”.
După cum informează aceasta, oamenii profund religioşi de obicei suspravieţuiesc în situaţii excepţionale, iar comform altui studiu efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universtatea din Texas, cei ce sunt membrii activi ai comunităţilor religioase trăiesc, în mediu, cu 7 ani mai mult decât cei ce sunt în afar Bisericii.
www.interfax-religion.ru