„Lipsirea tânărului licean de cunoştinţele religioase va îngreuna perceperea celorlalte materii”
Educaţia copiilor în şcoală şi în familie este foarte importantă. În aceste zile au loc foarte multe dezbateri pe marginea problemei predării religiei în şcoală. Care este părerea oamenilor despre Religie, care este importanţa orei de Religie în educaţia tinerilor elevi am aflat de la trecătorii grăbiţi ai Capitalei.

George Grecu, 29 de ani, specialist service:
„Trăim într-o societate în care valorile negative sunt afişate fără scrupule. Copiii de azi nu mai au repere şi modele instructive şi constructive. Ostentativul şi violenţa ne însoţesc la tot pasul. În afara cadrului familial, care poate reprezenta sau nu un mediu în care cinstea, corectitudinea, bunătatea sunt valori insuflate, materia Religie este una dintre şansele pe care le au aceşti copii de a porni în viaţă cu un sfat bun, cu un gând frumos, venit de la Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră este esenţială, mai ales pentru copiii noştri, care acum sunt mai mult ca niciodată deschişi în faţa Lui. Es-te important ca Religia să se predea în şcoli pentru a putea duce mai departe întreaga tradiţie românescă creştină, pentru a rămâne aproape de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, pentru a reuşi să clădim o nouă generaţie de tineri, care să se bazeze pe adevăratele valori ale creştinismului ortodox: credinţă, nădejde şi dragoste”.

Viorica Mandache, 53 de ani, economist:
„Cred că educaţia în general e foarte importantă pentru copiii noştri, mai ales la liceu, la vârsta adolescenţei. De exemplu, copiii mei au fost foarte bucuroşi că au putut participa la ore de Religie şi chiar trebuie să mărturisesc că în fiecare săptămână după ce participau la ora de Religie ne povesteau şi nouă unele întâmplări, evenimente şi istorisiri din Biblie. Deşi nu merg foarte des la biserică, cred că ora de Religie e folositoare tinerilor pentru că, pe lângă toate celelalte materii, la Religie pot învăţa ce înseamnă respectul, ordinea, bunul simţ”.
„Prezenţa Religiei în şcoli poate însemna un barometru de linişte şi pace”

Dan Samoilă, 41 de ani, avocat:
„Această problemă a orei de Religie s-a dezbătut şi anul trecut. Sunt convins că întreaga opinie publică, elevii, părinţii, oamenii de cultură sunt de acord cu păstrarea orei de Religie şi în gimnaziu şi la liceu. Nu cred că trebuie să ne părăsim tradiţiile şi obiceiurile noastre româneşti. Acum, în plină criză economică, cred că Religia îi poate educa mai frumos pe tinerii noştri, care s-au obişnuit doar să consume şi să cheltuie. Copiii noştri trebuie să înveţe răbdarea, cuminţenia şi cumpătarea în toate. Cred că Religia îi poate ajuta în acest sens. În această lume consumistă, caracterizată de viteză, consider că prezenţa Religiei în şcoli poate însemna un barometru de linişte şi pace”.
„La ora de Religie am învăţat despre multe personalităţi de cultură ale neamului nostru”

Magdalena Măciucă, 22 de ani, studentă:
„Eu am făcut Religie în liceu şi a fost foarte bine. Chiar la nivel informativ, am aflat foarte multe lucruri pe care nu le ştiam. Colegii mei din clasă, care nu erau creştini ortodocşi, au fost respectaţi şi nu erau obligaţi să vină la oră. La ora de Religie am învăţat foarte multe lucruri despre crearea lumii, despre istoria Bisericii Române şi despre multe personalităţi de cultură ale neamului nostru. Pe lângă toate acestea, cred că cel mai mare câştig al orei de Religie este apropierea elevilor de Biserică, de slujbe şi de sfinţi. Eu, înainte de a face Religie la şcoală, nu mergeam deloc la biserică. Am întâlnit la orele de Religie un preot foarte dedicat şi cu multă răbdare cu noi toţi care nu ştiam nimic despre credinţa ortodoxă şi despre Biserică. Astfel, încetul cu încetul, ne-am apropiat de Biserică, iar acum merg măcar o dată pe lună la biserică, pentru că de multe ori acolo îmi găsesc liniştea”.
„Dacă înlăturăm Religia, riscăm să pierdem esenţa neamului românesc”

Cristi Andone, 39 de ani, şef-manager:
„Din păcate, în învăţământul de astăzi se pune foarte mult accent pe informaţie şi mai puţin pe formarea spiritual-culturală şi pe educaţie. Religia este unul dintre puţinele obiecte care ar ajuta la formarea socio-educativă a elevilor. Cred că în zadar ne străduim să avem specialişti în toate domeniile dacă şcoala românească nu reuşeşte să făurească oameni educaţi, care, la rândul lor, să devină modele pentru alţii. Eliminarea Religiei din şcoală, fie din gimnaziu sau liceu, cred că este o greşeală, deoarece libertatea nu trebuie înţeleasă în afara unor principii clare de viaţă, în afara unor jaloane culturale şi educaţionale. Dacă înlăturăm Religia, valorile creştine, riscăm să pierdem esenţa neamului românesc, spiritualitatea ortodoxă”.

Rodica Popescu, 68 de ani, pensionară:
„M-am bucurat foarte mult în primii ani de după Revoluţie, când s-a introdus Religia în cadrul învăţământului de stat. M-am bucurat pentru nepoţii mei care astfel au reuşit să afle câte ceva despre Biserică şi despre slujbe. Cred că tinerii noştri au nevoie de ora de Religie, pentru că astfel se întâlnesc cu diverse modele din Biblie şi învaţă să se comporte mai civilizat în societate. Nu înţeleg de ce se încearcă eliminarea Religiei din şcoli, pentru că, în mod firesc, ar trebui să se militeze pentru mărirea numărului de ore”.
„Nimeni nu are cunoştinţe generale asupra a tot ce îl înconjură dacă nu îşi însuşeşte şi cunoştinţele religioase”

Daniel Neculae, 29 de ani, artist plastic:
„Anii memorabili de liceu fac parte din bagajul de amintiri deosebite ale oricărui tânăr. Întâlnirea cu oameni noi şi diferite materii care trezesc în fiecare din noi o dorinţă aprigă spre a cunoaşte cât mai multe lucruri despre cele ce ne înconjură şi chiar despre noi înşine. Deşi materiile păreau diferite, pe parcursul anilor de liceu, eu şi ceilalaţi colegi ai mei am ajuns la concluzia că multe dintre ele se completau.
Orice om trebuie să-şi însuşească o cultură generală asupra lumii şi a ţării în care trăieşte. Nimeni nu cred că ar putea susţine că are cunoştinţe generale asupra a tot ce îl înconjură dacă nu îşi însuşeşte şi cunoştinţele religioase. Cum aş fi putut să-l înteleg pe Ştefan cel Mare, şi nu numai pe el, care a construit atâtea mănăstiri, după fiecare bătălie? Cum aş fi făcut aceste legături dacă nu aş fi aflat de la orele de Religie? Ca pictor, mă gândesc, de asemenea, ce aş fi înţeles din marii pictori ai lumii care cu predilecţie au abordat subiecte religioase, dacă eu nu aş fi discutat la orele de Religie despre lucrările acestora? Cum aş fi perceput momentele melancolice ale pictorului meu preferat, Pierre-Auguste Renoir, care regreta perioada Renaşterii, când pictorii abordau cu predilecţie subiecte religioase. Este adevărat că despre Religie se poate afla şi de la bunici şi părinţi, dar în cadrul sistemului de învăţământ sunt oameni pregătiţi special. Lipsirea tânărului licean de cunoştinţele religioase va îngreuna perceperea celorlalte materii care se predau în învăţământul liceal şi nu numai. Faptul că suntem creştini de 2.000 de ani înseamnă deja istoria noastră. S-a luptat şi s-a murit pentru aceasta. Elevii noştri trebuie să afle acest lucru”.

Neagoe Costin, 25 de ani, specialist telecomunicaţii:
„Religia este o materie esenţială în învăţământul public pentru că formează copii şi îi ajută pe aceştia la un comportament normal în societate. Obiectul Religie trebuie menţinut în şcoală, pentru că ajută un copil să devină un om de încredere al societăţii, îi formează deprinderile morale.