Patriarhul Kirill ar putea vizita Ucraina din nou, în 2010
Biserica Ortodoxă Ucraineană se aşteaptă la o nouă vizită din partea Patriarhului Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii, în Ucraina, în 2010. „O nouă vizită este posibilă, dar detaliile vor fi făcute cunoscute mai târziu”, a afirmat într-o conferinţă de presă, joi 6 august 2009, Arhiepiscopul Mitrofan de Belaia Ţerkov şi Boguslav, angajat pe probleme manageriale în Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Planurile Patriarhului, de a vizita liderii Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume şi, în general programul său, este foarte încărcat, a spus acesta.
„Vizita Patriarhului Kirill în Ucraina a fost reuşită în ansamblu, patriarhul vizitând şapte eparhii şi nouă mânăstiri, având întâlniri cu episcopii, cu clerul şi cu turma de credincioşi, în aceste 10 zile.
Acum, că vizita Patriarhului s-a încheiat deja, putem spune că a fost una pastorală, de rugăciune, un adevărat pelerinaj după cum a descris-o patriarhul însuşi”, a mai precizat Arhiepiscopul Mitrofan.
Patriarhul „a precizat în mod clar că partidele politice nu pot spera azi într-un sprijin vizavi de proiectele sau intenţiile lor politice.”
În ceea ce-l priveşte pe Liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, care l-a însoţit pe Patriarhul Kirill în timpul vizitei, Arhiepiscopul Mitrofan a spus: „faptul că Viktor Ianukovici l-a primit pe Patriarh pe aeroporturile din Kiev şi Donetsk, nu înseamnă că Patriarhul acceptă un anumit partid politic”. În timpul vizitei, Patriarhul Kirill s-a întâlnit si cu reprezentanţi ai Blocului politic Iulia Timoşenko şi cu Partidul Nostru Ucrainean, a adăugat el.