Altarul (Canoanele Sfinţilor Părinţi)
20. – Altarul este „Sfânta Sfintelor” din biserica creştină. Clericii când intră în altar, fac doua metanii către Sfânta Masă, care simbolizează mormântul Domnului, în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf. Taine, apoi mai fac o metanie. Monahul şi paraclisierul mirean, când intră în altar, fac trei metanii, fără a săruta Sf. Masă. În altar, se poate face numai o Sf. Liturghie pe zi.
21. -„Dacă vreun prezbiter, dispreţuind pe episcopul său, ar ţine deosebit altă adunare şi ar ridica alt altar, neştiind nici o vină asupra episcopului sau cu privire la dreapta credinţă şi dreptate, să se caterisească – ca un iubitor de stăpânire – şi ca un tiran. Asemenea şi ceilalţi clerici şi toţi cei ce se vor uni cu dânsul să fie caterisiţi, iar laicii să se afurisească. Aceasta să se facă dupa una şi a doua şi a treia dojană a episcopului” – Apost. 31.
22 .” Nimanui dintre mireni nu-i este ingaduit sa mtre in altar; insa, stapinirea imparateasca nu este oprita de la aceasta, cind ar voi sa aduca daruri Creatonrului dupa o traditie foarte veche” -VI, ec. 69.
23. -„Nu se cuvine femeilor sa intre in altar” Laod. 44
24. -„Se cuvine calugaritelor sa intre in altar, ca sa aprinda candele si luminari si sa faca curatenie si sa mature” – Sf. Nichifor, 15.
25. -„Este oprit ca monahul, fara hirotesie, sa indeplineasca de pe amvon slujbele citetului, dar socotesc ca pentru cinstea tagmei monahale, nu trebuie sa se opreasca monahul care nu s-ar fi facut vinovat de vreo abatere de a intra in altar ca sa aprinda luminari si candele” – Sf. Nicolae, 1.
26. -„In altar, mireni sau femei nu intra, iar calugarita poate intra sa curete” ILT, gl. 165.
27. -„Noi, cei ce sintem obligati sa purtam intotdeauna legiuitele arme ale statului – si nu putem sa nu avem arme cu noi- atunci cind avem nevoie sa intram in Biserica lui Dumnezeu, lasam armele in afara de biserica si luam de pe cap chiar si diadema demnitatii imperiale si astfel, intram in altar ca sa aducem daruri si apoi, dupa aceea, cind iesim, luam iarasi diadema si armele noastre” ( zice Teodosie cel Tinar (+ 450) – Actele Sinodului al IV – lea ec.)