603. -A venit la cunoştinţa Sfântului Sinod că, în oarecare ţinuturi şi oraşe, diaconilor sau prezbiterilor euharistia, deşi nici canoanele şi nici obiceiul n-au predănisit ca cei ce n-au putere de a aduce sfânta jertfă, sa dea trupul lui Hristos celor ce liturghisesc. Ba mai mult, diaconii se impartasesc inaintea episcopilor. Deci, toate aceste abuzuri trebuie sa inceteze si diaconii sa ramana la indatoririle lor, recunoscand ca ei sunt slujitori ai episcopului si mai mici decat presbiterii. Deci sa primeasca euharistia potrivit randuielii, dupa presbiteri, din mana episcopului sau a presbiterului. Nu se ingaduie diaconilor nici sa stea cu prezbiterii, fiind contrar canoanelor si randuielilor. Iar, daca vreunul, n-ar voi sa se supuna nici dupa aceste hotarari, sa inceteze din slujba diaconiei”. – l ec. 18.
604. -„Deoarece, am aflat – ca la unele biserici se gasesc diaconi care ocupa dregatorii bisericesti si din aceasta cauza, unii dintre ei, fiind stapaniti de mandrie si obraznicie sed inaintea prezbiterilor. Am hotarat ca diaconul, chiar daca ar avea vreo demnitate sau dregatorie bisericeasca, sa nu stea inaintea prezbiterului, afara de imprejurarea cand ar reprezenta pe patriarhul sau mitropolitul sau, fiind trimis in alta cetate pentru vreo pricina, caci atunci i se va da cinstea ca si celui ce-i tine locul. Daca vreunul ar mai indrazni in chip despotic sa mai procedeze asa, acela sa se scoata din treapta sa si sa se randuiasca a fi ultimul dintre diaconi in biserica sa, caci Domnul ne invata sa nu cautam sederile mai sus, dupa invataturile Sfintei Evanghelii, (Luca 14, 8-11 citat intreg). Toate acestea se vor respecta si de celelalte trepte ierarhice, fiindca stim ca dregatoriile duhovnicesti sunt superioare celor lumesti”. -VI ec. 7.
605. -„In Faptele Apostolilor ni se spune ca, Apostolii au pus sapte diaconi, iar Sinodul de la Neocezareea ne arata lamurit, ca diaconii, potrivit canonului (15), trebuie sa fie sapte, oricat de mare ar fi cetatea. Noi, comparand ideea parintilor cu cele spuse de Apostoli, am gasit ca la dansii nu a fost vorba despre barbati, care servesc tainelor, ca si despre serviciul necesar la mese, in cartea Faptelor (Apost. 6,1-6… citat).
Acestea talmacindu-le invatatorul bisericii Ioan Gura de Aur, astfel graieste: „Este vrednic de admirat cum de nu s-a dezbinat multimea pentru alegerea barbatilor, si cum de nu au fost osanditi Apostolii din partea lor? Trebuie sa se stie ce fel de dregatorie aveau acestia (diaconii) si ce fe de hirotonie au primit; oare pe cea a diaconului? Dar aceasta nu era in biserica. Pentru serviciul de presbiteri? Dar nu exista nici episcop, ci numai Apostoli; din ceea ce socotesc ca nici numele diaconilor, nici al presbiterilor nu era bine inteles si lamurit. -Deci, conform acestora declaram si noi, ca potrivit invataturii de mai sus, mentionatii sapte diaconi sa nu se considere slujitori ai tainelor, ci ca acestia, au fost acei carora li s-a incredintat ingrijirea generala a celor adunati atunci; acesti (diaconi), ne ofera prin aceasta, pilda de iubire de oameni si de purtare de grija a celor lipsiti”, -VI ec. 16.
606. -„Potrivit canoanelor, diaconii trebuie sa fie sapte, oricat de mare ar fi cetatea”. (Despre aceasta, te vei incredinta din cartea Faptelor. -Neocez. 15.
607. -„Nu se cade ca diaconul sa sada inaintea presbiterului, ci sa stea numai cand ii da el voie. De asemenea si diaconii sa fie cinstiti de ceilalti slujitori bisericesti si de toti clericii inferiori”. (Const. Ap. II, 57). -Laod. 20.
Diaconul este ajutorul preotului şi episcopului în slujbele bisericii şi îi ajută la săvârşirea tainelor. Totuşi, un diacon nu poate săvârşi slujbele de unul singur.
Cu binecuvântarea preotului sau a episcopului care slujeşte, diaconul conduce comunitatea prezentă în rugăciunile colective şi citeşte din Sfânta Scriptură în timpul slujbelor. De asemenea, el este responsabil de amenjările necesare în timpul slujirilor publice şi îi atenţionează pe oameni la momentele necesare.
În plus, diaconul mai poate realiza şi alte sarcini legate de viaţa Bisericii, din când în când cu binecuvântarea şi sub îndrumarea preotului sau episcopului său.
Un diacon poate primi binecuvântare de la episcopul sau preotul său paroh să împartă Sfânta Euharistie credincioşilor, fie din al doilea potir la Sfânta Liturghie obişnuită unde slujeşte un preot fie la slujba numită obedniţa care se slujeşte atunci când preotul este absent. Cu toate acestea, în niciunul din cazuri, diaconul nu sfinţeşte Sfintele Daruri de unul singur.
Rangurile diaconilor
Din punct de vedere al Tainelor, toţi diaconii sunt egali între ei. Cu toate acestea, ei au rangul şi slujesc în funcţie de vechimea de la hirotonire.
La fel ca în cazul episcopilor şi preoţilor, există diferite ranguri administrative printre diaconi. Un diacon în vârstă al unei catedrale sau al unei biserici importante poate primi titlul de protodiacon şi pretinde prioritate atunci când slujeşte împreună cu alţi diaconi. Diaconul şef numit pe lângă persoana unui episcop este numit arhidiacon. Un diacon care este şi monah este numit ierodiacon.
La ocaziile oficiale (de exemplu, în antetul unei scrisori sau când este prezentat un vorbitor), adresarea politicoasă către un diacon se face cu formula „Cuviosul Diacon [Ioan].” Diacon este adesea abreviat Dcn. sau Dn.
În situaţii obişnuite, de exemplu conversaţii uzuale, este adecvat să se facă referire la un diacon cu formula „Diaconul [Ioan].” Este de notat că în anumite tradiţii se obişnuieşte ca diaconii să fie apelaţi cu formula „Părinte”-de exemplu, „Părinte Diacon [Ioan]” sau chiar „Părinte [Ioan].”
Diaconii nu pot binecuvânta, de aceea este inadecvat să ceri binecuvântarea unui diacon şi să-i săruţi mâna. Binecuvântările sunt date doar de preoţi şi episcopi, astfel încât aceste exprimări ale cinstei le sunt rezervate.
Veşmintele diaconilor sunt stihar, orar şi mânecuţe.
Toate trei nivelele clerului superior poartă stihar. Stiharul este o tunică cu mâneci lungi care atinge pământul. Ea îi aminteşte purtătorului că harul Duhului Sfânt îl acoperă ca şi cu o haină a mântuirii şi bucuriei. Pentru diaconi, stiharul are mâneci largi şi este confecţionată dintr-un material mai greu decât în cazul preoţilor şi episcopilor, care îşi îmbracă stiharul pe sub alte veşminte.
A doua piesă a veşmintelor diaconului este orarul. Orarul este o fâşie îngustă de material pe care diaconii o înfăşăară în jurul corpului şi care se termină în faţă după ce trece peste umărul drept. El reprezintă harul Duhului Sfânt care îl unge pe diacon la hirotonire ca uleiul. Este veşmântul principal al diaconului iar fără el nu poate sluji. Atunci când diaconul conduce rugăciunea poporului sau când le cere atenţia, diaconul ţine un capăt al orarului său în mâna dreaptă ridicată. Epitrahilul preoţesc şi omoforul episcopului sunt modele specializate de orar.
A treia piesă a veşmintelor diaconului sunt mânecuţele. Acestea sunt manşete care sunt îmbrăcate peste încheieturile mâinii, legate cu un şiret lung. Această piesă este purtată şi de episcop şi de preot. Ea are rolul practic de a ţine legate mânecile hainelor de pe dedesubt în timpul slujbelor pentru a nu-l încurca pe purtător. De asemenea, îi amintesc purtătorului că el nu slujeşte prin propria lui putere ci cu ajutorul lui Dumnezeu.
Înainte ca diaconul să poată îmbrăca vreun veşmânt, el trebuie ca mai întâi să primească binecuvântarea episcopului sau preotului cu care slujeşte.
