Începînd cu luna Ianuarie, s-a iniţiat o serie de conferinţe în majoritatea oraşelor mari ale ţării, s-au publicat o serie de articole în mai multe publicaţii româneşti şi internaţionale, s-a tipărit cartea „Dictatura biometrică” (ce cuprinde abordarea problematicii controlului electronic din punct de vedere juridic, civic, medical, electronic şi religios), s-au realizat mai multe emisiuni de televiziune şi radio.
La votul pe care elveţienii l-au exprimat prin referendum în ziua de 17 Mai 2009 cu privire la introducerea în Elveţia a paşapoartelor electronice reprezentantul nostru a fost prezent în cantoanele Zürich şi San Galen şi a luat legătură cu liderii mişcării anti-cip din Elveţia (populaţia a spus DA cu doar 50,14%, la o diferenţă de 5000 de voturi faţă de cei ce au spus NU; pentru prima dată în istoria de 800 de ani a democraţiei elveţiene se propune revotarea unei legi).
Reprezentanţii mănăstirii şi ai mai multor organizaţii civice non-guvernamentale au fost prezenţi atît la dezbaterile, cît şi la votul din cele două camere ale Parlamentului asupra măsurilor legislative menţionate mai sus. În faţa indolenţei şi insensibilităţii mediilor politice româneşti la nevoia de libertate şi de adevăr a cetăţeanului de rînd, s-a iniţiat strîngerea de semnături de la populaţie, propunîndu-se organizarea unui referendum pentru abrogarea acestor măsuri legislative.
Cele aproape 1.000.000 de semnături strînse au fost puse ieri, 17 Septembrie, la dispoziţia Preşedintelui Traian Băsescu, prin întîmpinarea oficială făcută de mănăstire, înregistrată sub numărul 18.720 la Registratura Generală a Administraţiei Prezidenţiale, întîmpinare prin care se cere instituţiei prezidenţiale organizarea unui Referendum naţional în problema actelor şi a supravegherii electronice, instituţia prezidenţială fiind singura în măsură să îl organizeze.
Dacă avem în vedere că întregul sistem de putere politic care conduce azi România s-a instalat prin votul a mai puţin de trei milioane de votanţi, credem că este relevant faptul că la Apelul unui singur părinte duhovnicesc s-au asociat prin semnătură olografă aproape un milion de Români, în doar şase luni de strângere de semnături la Mănăstirea Petru Vodă.
Nu credem că voinţa atâtor oameni poate fi ignorată de vreun om politic, cu atât mai puţin de Preşedintele României, al tuturor Românilor.
Întrucât nouă ne lipsesc mijloacele materiale şi legale pentru a întreba TOŢI cetăţenii României, facem apel la Preşedintele Traian Băsescu să întrebe întreaga naţiune dacă vrea sau nu acte şi supraveghere electronică.
Riscurile utilizării noilor tipuri de acte au fost documentate de numeroase foruri ştiinţifice, iar aspectele etice ale utilizării extinse a supravegherii electronice plaseaza deja această dezbatere într-o zonă ce priveşte reevaluarea bazelor democratice ale statului.
Nu credem că România se află în acest moment în punctul în care să suporte o astfel de dezbatere, iar amintirea vechiului sistem comunist, susţinut prin aparatul de supraveghere şi control al Securităţii, este încă suficient de vie încât să ne determine să fim cel puţin suspicioşi, mai ales că cei care ar urma să implementeze sistemele de supraveghere şi control total al populaţiei sunt, cu toţii, fie foşti membri, fie apropiaţi ai Aparatului menţionat.
Dumnezeu să îl lumineze pe Preşedintele nostru!
In numele Sfintei Predanii a Bisericii noastre Ortodoxe si in numele suferintei neamului din ultimele zeci de ani, am incercat sa ducem mai departe tezaurul de sfintenie si de bunastare al acestui popor greu incercat. In intreaga noastra viata si mai ales in ultimii douazeci de ani, de cind am ctitorit Manastirea Petru Voda, am dus o lupta continua pentru trezirea si constientizarea poporului fata de valorile milenare ale sfintei credinte si ale neamului nostru. De aceea, socotim ca promulgarea unor acte normative precum OUG 184/2008, OUG 207/2008, OUG 55/2009, Legea 298/2008 si adoptarea ilegala a Directivei 126/2006 a UE de catre M.A.I., care, toate, promoveaza implementarea cipurilor electronice in actele de identitate românesti, pe linga incalcarea flagranta a unor articole din Constitutia Romaniei si a unor norme de drept intern si international, aduce atingere constiintei religioase a neamului nostru. Legatura dintre aceasta tehnologie si citeva semne apocaliptice, ca si renuntarea la libertatile cucerite cu singe in Decembrie 1989, nu se poate face in Romania decit prin adoptarea legilor mai sus mentionate, departindu-ne, prin impunere de sus, oficiala, de implinirea misiunii noastre in istoria de 2000 de ani de crestinism a acestui popor.
Asteptam de la domnia voastra o rezolvare favorabila, pe cit se poate, a dorintei noastre de abrogare a tuturor acestor masuri legislative mai sus mentionate. Domnia voastra sunteti reprezentantul acestei natiuni si direct si indirect: Direct pentru ca sunteti ales de natiune ca reprezentant in lupta cu greutatile si nevoile momentului istoric prin care trecem, si indirect, pentru ca este la mijloc constiinta morala a domniei voastre fata de poporul care va iubeste. Crestinii nostri au sugerat inca de la inceput organizarea unui Referendum pe tema actelor si supravegherii electronice ca posibila solutie pentru abrogarea acestor legi. Va stau inainte implicarea directa si personala sau alegerea responsabilitatii populare pentru implinirea setei de libertate si adevar a neamului nostru. Socotim ca acum este momentul prielnic sa prezentati un raspuns celor aproape un milion de Romani care au semnat impotriva actelor si supravegherii electronice, alaturi de manastirea noastra, de foarte multe manastiri si parohii ortodoxe din tara si din strainatate, si de multe organizatii ale societatii civile care ne-au sustinut si ajutat, dar mai ales – ca o dovada a interesului pe care il avem fata de dumneavoastra si fata de acest neam crestin ortodox. Este un moment prielnic sa va deschideti in mod oficial fata de asteptarile poporului, si sa fiti cit se poate de aproape de aspiratiile noastre. Socotim ca este un moment prielnic si pentru prezenta dvs in viitor ca presedinte ales al acestui popor, nascut crestin-ortodox. Ceea ce facem astazi nu ne reprezinta atit politic, cit mai ales istoric, fiecare gest pe care il facem trebuind sa fie pe linia inceputa de inaintasi de a urca poporul român pe culmile unei biruinte crestine. Domnia voastra sunteti un urmas al Sfintului Voievod Constantin Brincoveanu, si al marilor voievozi Matei Basarab si Mihai Viteazul, care si-au scris cu litere de aur numele in istoria neamului nostru. Acesta este momentul in care domnia voastra va puteti arata cit mai aproape de duhul si cit mai in asentimentul poporului si in special al batrinei noastre Ortodoxii din Europa de Rasarit. Domnia voastra reprezentati Tara si Neamul intr-un moment istoric deosebit, si va cerem sa fiti alaturi de milioanele de romani care ne sunt alaturi, dar mai ales de acel milion de crestini care s-au informat si au semnat alaturi de noi impotriva actelor electronice. Va cerem sa fiti alaturi de noi mai degraba decit alaturi de interesele politice globalizante si nivelatoare. Ca neam crestin ortodox, cerem sa fim respectati cu credinta si traditiile noastre milenare, de la care nu se cuvine sa ne abatem citusi de putin, avindu-i pilda pe inaintasii mai sus pomeniti.
Solutia ceruta de crestini, Referendumul asupra actelor si supravegherii electronice, s-ar putea organiza in acelasi timp cu alegerile prezidentiale, economisind timp si bani pentru organizarea sa si pentru informare, candidatii la cea mai inalta functie in stat trebuind sa se implice activ in dezbaterea acestui subiect atit de fierbinte la nivelul intregului popor. Credinta noastra este ca raspunzind favorabil dorintelor noastre si ale celor un milion de români care au semnat alaturi de noi si ale caror semnaturi in original vi le punem la dispozitie, va veti bucura si de binecuvintarea lui Dumnezeu, si de pretuirea si sprijinul intregului nostru popor iubitor de libertate si de adevar.