Sfinţirea locului viitoarei Catedrale de la Mănăstirea Horăşti
La Mănăstirea Horăşti, s-a adunat mulţime de creştini ortodocşi pentru a asista la sfinţirea locului construcţiei viitoarei Catedrale din incinta aşezământului monahal. Sfântul locaş va avea două Sf. Mese, nivelul de sus al Bisericii va purta hramul „Naşterea Domnului”, iar cel de jos va avea hramul „Sfântul Kneaz Vladimir”.
Ceremonia de sfinţire a locului viitoarei Biserici a fost oficiată de către Înalt Prea Sfinţitul Vladimir. În cuvântarea sa, Mitopolitul a menţionat următoarele: „Astăzi se săvârşete un lucru bineplăcut lui Dumnezeu, se pune temelia unui nou sfânt locaş, unde creştinii vor veni ca să se roage pentru copiii şi părinţii lor, pentru ţara noastră, ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest pământ. Părintelui stareţ, împreună cu trăitorii acestei mănăstiri le urăm putere spre a putea încheia lucrările de construcţie, să fie totdeauna îndemnători celor care vin, pentru ca în timpul cel mai apropiat să participăm şi la sfinţirea acestui sfânt locaş. Eu sper că creştinii noştri ortodocşi, care iubesc Biserica lui Hristos, vor contribui fiecare după puterile lor la ridicarea Casei Domnului. Pentru că ajutând la înălţarea sfintei Biserici, fiecare creştin îşi pune o lumânare în faţa Domnului, spre viaţa cea veşnică. Cerem şi am cerut în rugăciunile noastre binecuvântarea Domnului pentru lucrătorii care vor munci aici, pentru cei care au avut nobila intenţie de a înălţa acest Sfânt Locaş. Doamne ajută şi într-un ceas bun, fie ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.”
Înalt Prea Sfinţia Sa a ţinut să mulţumească şi generoşilor ctitori, care doresc şi au posibilitatea să facă bine şi să contribuie la ridicarea Sfintelor Biserici, în aceste vremuri deloc uşoare.
La rândul său, Părintele stareţ al mănăstirii, Arhimandritul Nectarie, a mulţumit Mitropolitului Vladimir, pentru înalta cinste pe care a acordat-o obştii monahale şi creştinilor din împrejurimi, acceptând să vină la Mănăstirea Horăşti pentru a oficia ceremonia de sfinţire. Părintele stareţ a mulţumit şi el ctitorilor, subliniind semnificativiul aport pe care l-au adus aceştia la demararea lucrărilor de construcţie. Arhimandritul Nectarie a îndemnat creştinii să contribuie după puteri la ridicarea Bisericii şi să se roage Bunului Dumnezeu pentru finalizarea grabnică a lucrărilor.
După serviciul divin, Părintele stareţ i-a adus la cunoştinţă Mitropolitului starea de lucruri actuală de la Mănăstire, Vlădica arătându-se mulţumit de administrarea bunurilor mănăstireşti, urând Arhimandritului şi obştii monahale, putere şi răbdare de la Dumnezeu întru săvîrşirea lucrurilor vrednice de laudă.