Taina Mirungerii
Taina mirungerii este acea lucrare sfântă, instituită de Mântuitorul Hristos, prin care, ungându-se de către episcop sau preot cu Sfântul Mir membrele celui botezat, odată cu pronunţarea cuvintelor: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”, se împărtăşeşte primitorului harul întăririi, creşterii şi desăvârşirii duhovniceşti începute prin botez.
Botezul şi Mirungerea
Legătura strânsă dintre cele două taine se arată şi prin aceea că în slujba Bisericii Taina mirungerii nu are o întroducere ca celelalte Taine, ci după botezarea celui ce a primit botezul, preotul citeşte o rugăciune prin care cere lui Dumnezeu să dăruiască prin el, celui „nou luminat prin apă şi prin Duh”, „şi pecetea darului Sfântului şi întru tot puternicului Duh”. Apoi îi administrează Taina mirungerii, ungându-l cu Sfântul Mir şi zicând :”Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”, fără să amintească numele celui pecetluit cu harul Duhului, ca în celelalte Taine, socotindu-se că s-a rostit acest nume la cufundarea lui în apă.
Starea de faptura noua, de chip al lui Iisus Hristos prin botez si darurile primite de la Hristos insusi prin Duhul Sfant in Taina mirungerii trebuie pastrate si aratate in concret prin eforturi personale, facute tot cu ajutorul harului dumnezeiesc primit in botez si mirungere.
Instituirea Tainei Mirungerii
Aceasta Taina a fost profetita in Vechiul Testament prin patriarhul Iacov. Pe cand dormea el cu capul pe o piatra, noaptea i S-a aratat Dumnezeu in vis deasupra unei scari care ajungea pana la cer si pe care ingerii Lui se suiau si coborau. Si desteptandu-se el din somn, a zis : „Cat de infricosat este locul acesta ! Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este Poarta cerurilor !”. Si Iacov s-a sculat dimineata si a luat piatra pe care o pusese capatai si a pus-o stalp de aducere aminte si „a turnat untdelemn pe varful ei” (Fac, 28, 11-18). Ungerea pietrei cu untdelemn inchipuie tocmai ungerea crestinului cu untdelemn sfintit, adica cu Sfantul Mir, sub pecetea Duhului Sfant, dupa Scripturi : „Si voi insiva (crestinii), ca pietre vii sunteti ziditi, ca sa fiti casa duhovniceasca” (I Petru, 2, 5 ; Evr., 3, 6). „Pietre vii” sunt numiti crestinii, iar ungerea pietrei de catre Iacov, cu untdelemn, a insemnat ungerea pietrelor celor vii (a crestinilor) prin Duhul Sfant, cu untdelemn sfintit.
In Legea Veche a lui Moise erau unsi cu untdelemn sfintit de catre arhierei numai regii (I Regi, 10, 1 ; 16, 1-13). Si aceasta era o profetie despre mirungerea crestinilor. Mirungerea inseamna revarsarea darurilor Duhului Sfant de catre Hristos asupra celor botezati. Si aceasta noua revarsare a darurilor Duhului Sfant, pe care o prilejuieste Taina mirungerii, asupra celor botezati, este profetita in Vechiul Testament (Iez., 36, 27 ; Ioel, 3, 1-2).
Taina mirungerii provine tot de la Hristos insusi, cu toate ca in Evanghelii, in Faptele si Epistolele Apostolilor, nu se arata direct instituirea ei de catre Hristos. Avem insa suficiente texte care vorbesc despre anticiparea ei de catre Hristos insusi si despre practicarea ei chiar din timpul sfintilor apostoli, precum si despre lucrarea ei specifica de Taina in randul celorlalte Taine. Astfel, Mantuitorul fagaduieste apostolilor ca le va trimite pe Duhul Sfant (Ioan, 14, 16-17, 26; 15, 26; 16, 13-15 ; Matei, 10, 20 ; Luca, 12, 12 ; 24, 49 ; Fapte, 1, 8). Despre lucrarea specifica a acestei Taine vorbeste Mantuitorul cand zice : „Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui”. „Iar aceasta – continua evanghelistul – a zis-o despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era dat Duhul pentru ca Iisus inca nu fusese proslavit» (Ioan, 4, 14 ; 7, 38-39 ; Ioel, 3, 1 ; 4, 18 ; Fapte, 2, 17 si 33).
Apostolii impartaseau Duhul Sfant celor botezati, prin punerea mainilor, precum L-au impartasit apostolii Petru si Ioan celor botezati de diaconul Filip in Samaria (Fapte, 3, 15-17) si apostolul Pavel, celor din Efes (Fapte, 19, 6). Invatatura despre punerea mainilor sta in Sfanta Scriptura, alaturi de aceea despre botez (Evr., 6, 2).
Chiar din timpul sfintilor apostoli, Taina mirungerii s-a savarsit sub doua forme : (a) prin punerea mainilor, care este forma initiala (Fapte, 8, 15-17 ; 19, 6) si (b) prin ungerea cu Sfantul Mir, cum reiese din II Cor., 1, 21-22 : „Iar Cel ce ne intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos, si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre” ; si din I Ioan, 2, 20 si 27 : „Iar voi ungere aveti de la Cel Sfant si stiti toate… si ungerea pe care ati luat-o de la El ramane intru voi si n-aveti trebuinta ca sa va invete cineva, ci precum ungerea Lui va invata despre toate, si adevarat este si nu este minciuna, ramaneti intru El, asa cum v-a invatat”. Aceste locuri scripturistice, desi vorbesc despre intarirea interna prin Duhul Sfant, indica si o ungere externa prin care se impartaseste harul dumnezeiesc. Iar apostolii, daca si-au pus mainile sau au uns cu untdelemn sfintit pe cei botezati, au facut aceasta din porunca si incredintarea lui Hristos, fiindca numai Dumnezeu poate lega impartasirea harului dumnezeiesc nevazut, de acte sensibile.
Cele doua practici ale uneia si aceleiasi Taine a mirungerii – punerea mainilor si ungerea cu Sfantul Mir – sunt apostolice. S-a impus practica ungerii cu Sfantul Mir, datorita raspandirii crestinismului si mai ales acolo unde nu puteau ajunge apostolii si, dupa ei, episcopii. Treptat practica ungerii cu Sfantul Mir s-a generalizat in Rasarit, fiind savarsita nu numai de episcopi, ci si de preot indata dupa botez, asa cum se savarseste pana astazi, iar in Apus, adica in Biserica Romano-Catolica, practica punerii mainilor (confirmatiunea), savarsita de episcop nu indata dupa botez, ci dupa un timp, intre varsta de 7-14 ani, inainte in tot cazul de prima impartasire cu Sfanta Euharistie. In cazuri extreme, Taina confirmarii poate fi savarsita si de preot. Protestantii au pastrat confirmatiunea numai ca ceremonial sarbatoresc pentru tineri, inainte de prima lor comuniune euharistica.
Savarsirea Tainei Mirungerii
Pentru savarsirea Tainei mirungerii se cere in primul rand Sfantul Mir. Sfantul Mir se prepara din untdelemn, vin si 35 diferite aromate, sfintindu-se numai de catre episcopi (dupa can. 6 al sinodului din Cartagina, 418, si pe temeiul Sfantei Scripturi). Sfintirea Sfantului Mir este prerogativa Bisericii autocefale, fiind sfintit de episcopii respectivei Biserici Ortodoxe Autocefale, in frunte cu intai statatorul ei (patriarh, arhiepiscop, mitropolit). Ceremonia sfintirii se face in altar, dupa Sfanta Liturghie, in Joia Patimilor, dupa ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind insotita de citirea Evangheliei. Amestecul acestor aromate simbolizeaza bogatia si felurimea darurilor Sfantului Duh, de care se impartasesc primitorii Tainei.
Savarsitorul Tainei mirungerii este episcopul si preotul. Numai sfintirea Mirului este rezervata celui dintai, mai exact Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Autocefale.
Primitorii Tainei Mirungerii sunt toti cei botezati (Fapte, 8, 15 -17 ; 19, 6) in numele Sfintei Treimi. De aceea, aceasta Taina nu se repeta. Ea se repeta numai intr-un singur caz : se administreaza ereticilor si schismaticilor care se intorc la Ortodoxie, dupa lepadarea publica a ereziei sau schismei si revenirea la dreapta credinta.
Botezul şi Mirungerea
Legătura strânsă dintre cele două taine se arată şi prin aceea că în slujba Bisericii Taina mirungerii nu are o întroducere ca celelalte Taine, ci după botezarea celui ce a primit botezul, preotul citeşte o rugăciune prin care cere lui Dumnezeu să dăruiască prin el, celui „nou luminat prin apă şi prin Duh”, „şi pecetea darului Sfântului şi întru tot puternicului Duh”. Apoi îi administrează Taina mirungerii, ungându-l cu Sfântul Mir şi zicând :”Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”, fără să amintească numele celui pecetluit cu harul Duhului, ca în celelalte Taine, socotindu-se că s-a rostit acest nume la cufundarea lui în apă.
Starea de faptura noua, de chip al lui Iisus Hristos prin botez si darurile primite de la Hristos insusi prin Duhul Sfant in Taina mirungerii trebuie pastrate si aratate in concret prin eforturi personale, facute tot cu ajutorul harului dumnezeiesc primit in botez si mirungere.
Instituirea Tainei Mirungerii
Aceasta Taina a fost profetita in Vechiul Testament prin patriarhul Iacov. Pe cand dormea el cu capul pe o piatra, noaptea i S-a aratat Dumnezeu in vis deasupra unei scari care ajungea pana la cer si pe care ingerii Lui se suiau si coborau. Si desteptandu-se el din somn, a zis : „Cat de infricosat este locul acesta ! Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este Poarta cerurilor !”. Si Iacov s-a sculat dimineata si a luat piatra pe care o pusese capatai si a pus-o stalp de aducere aminte si „a turnat untdelemn pe varful ei” (Fac, 28, 11-18). Ungerea pietrei cu untdelemn inchipuie tocmai ungerea crestinului cu untdelemn sfintit, adica cu Sfantul Mir, sub pecetea Duhului Sfant, dupa Scripturi : „Si voi insiva (crestinii), ca pietre vii sunteti ziditi, ca sa fiti casa duhovniceasca” (I Petru, 2, 5 ; Evr., 3, 6). „Pietre vii” sunt numiti crestinii, iar ungerea pietrei de catre Iacov, cu untdelemn, a insemnat ungerea pietrelor celor vii (a crestinilor) prin Duhul Sfant, cu untdelemn sfintit.
In Legea Veche a lui Moise erau unsi cu untdelemn sfintit de catre arhierei numai regii (I Regi, 10, 1 ; 16, 1-13). Si aceasta era o profetie despre mirungerea crestinilor. Mirungerea inseamna revarsarea darurilor Duhului Sfant de catre Hristos asupra celor botezati. Si aceasta noua revarsare a darurilor Duhului Sfant, pe care o prilejuieste Taina mirungerii, asupra celor botezati, este profetita in Vechiul Testament (Iez., 36, 27 ; Ioel, 3, 1-2).
Taina mirungerii provine tot de la Hristos insusi, cu toate ca in Evanghelii, in Faptele si Epistolele Apostolilor, nu se arata direct instituirea ei de catre Hristos. Avem insa suficiente texte care vorbesc despre anticiparea ei de catre Hristos insusi si despre practicarea ei chiar din timpul sfintilor apostoli, precum si despre lucrarea ei specifica de Taina in randul celorlalte Taine. Astfel, Mantuitorul fagaduieste apostolilor ca le va trimite pe Duhul Sfant (Ioan, 14, 16-17, 26; 15, 26; 16, 13-15 ; Matei, 10, 20 ; Luca, 12, 12 ; 24, 49 ; Fapte, 1, 8). Despre lucrarea specifica a acestei Taine vorbeste Mantuitorul cand zice : „Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui”. „Iar aceasta – continua evanghelistul – a zis-o despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era dat Duhul pentru ca Iisus inca nu fusese proslavit» (Ioan, 4, 14 ; 7, 38-39 ; Ioel, 3, 1 ; 4, 18 ; Fapte, 2, 17 si 33).
Apostolii impartaseau Duhul Sfant celor botezati, prin punerea mainilor, precum L-au impartasit apostolii Petru si Ioan celor botezati de diaconul Filip in Samaria (Fapte, 3, 15-17) si apostolul Pavel, celor din Efes (Fapte, 19, 6). Invatatura despre punerea mainilor sta in Sfanta Scriptura, alaturi de aceea despre botez (Evr., 6, 2).
Chiar din timpul sfintilor apostoli, Taina mirungerii s-a savarsit sub doua forme : (a) prin punerea mainilor, care este forma initiala (Fapte, 8, 15-17 ; 19, 6) si (b) prin ungerea cu Sfantul Mir, cum reiese din II Cor., 1, 21-22 : „Iar Cel ce ne intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos, si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre” ; si din I Ioan, 2, 20 si 27 : „Iar voi ungere aveti de la Cel Sfant si stiti toate… si ungerea pe care ati luat-o de la El ramane intru voi si n-aveti trebuinta ca sa va invete cineva, ci precum ungerea Lui va invata despre toate, si adevarat este si nu este minciuna, ramaneti intru El, asa cum v-a invatat”. Aceste locuri scripturistice, desi vorbesc despre intarirea interna prin Duhul Sfant, indica si o ungere externa prin care se impartaseste harul dumnezeiesc. Iar apostolii, daca si-au pus mainile sau au uns cu untdelemn sfintit pe cei botezati, au facut aceasta din porunca si incredintarea lui Hristos, fiindca numai Dumnezeu poate lega impartasirea harului dumnezeiesc nevazut, de acte sensibile.
Cele doua practici ale uneia si aceleiasi Taine a mirungerii – punerea mainilor si ungerea cu Sfantul Mir – sunt apostolice. S-a impus practica ungerii cu Sfantul Mir, datorita raspandirii crestinismului si mai ales acolo unde nu puteau ajunge apostolii si, dupa ei, episcopii. Treptat practica ungerii cu Sfantul Mir s-a generalizat in Rasarit, fiind savarsita nu numai de episcopi, ci si de preot indata dupa botez, asa cum se savarseste pana astazi, iar in Apus, adica in Biserica Romano-Catolica, practica punerii mainilor (confirmatiunea), savarsita de episcop nu indata dupa botez, ci dupa un timp, intre varsta de 7-14 ani, inainte in tot cazul de prima impartasire cu Sfanta Euharistie. In cazuri extreme, Taina confirmarii poate fi savarsita si de preot. Protestantii au pastrat confirmatiunea numai ca ceremonial sarbatoresc pentru tineri, inainte de prima lor comuniune euharistica.
Savarsirea Tainei Mirungerii
Pentru savarsirea Tainei mirungerii se cere in primul rand Sfantul Mir. Sfantul Mir se prepara din untdelemn, vin si 35 diferite aromate, sfintindu-se numai de catre episcopi (dupa can. 6 al sinodului din Cartagina, 418, si pe temeiul Sfantei Scripturi). Sfintirea Sfantului Mir este prerogativa Bisericii autocefale, fiind sfintit de episcopii respectivei Biserici Ortodoxe Autocefale, in frunte cu intai statatorul ei (patriarh, arhiepiscop, mitropolit). Ceremonia sfintirii se face in altar, dupa Sfanta Liturghie, in Joia Patimilor, dupa ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind insotita de citirea Evangheliei. Amestecul acestor aromate simbolizeaza bogatia si felurimea darurilor Sfantului Duh, de care se impartasesc primitorii Tainei.
Savarsitorul Tainei mirungerii este episcopul si preotul. Numai sfintirea Mirului este rezervata celui dintai, mai exact Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Autocefale.
Primitorii Tainei Mirungerii sunt toti cei botezati (Fapte, 8, 15 -17 ; 19, 6) in numele Sfintei Treimi. De aceea, aceasta Taina nu se repeta. Ea se repeta numai intr-un singur caz : se administreaza ereticilor si schismaticilor care se intorc la Ortodoxie, dupa lepadarea publica a ereziei sau schismei si revenirea la dreapta credinta.
