Că-i mare Dumnezeu!
Nu este o întrebare părinte dar vreau să-L slăvesc pe Dumnezeu cu marea minune care s-a întâmplat. Toată viaţa am locuit în alt colţ al oraşului, dar din bunătatea şi marea milă a Domnului neam mutat cu traiul în centrul oraşului Chişinău care tot s-a întâmplat ca printr-o minune. Şi venind oaspeţi la noi ca de mare sărbătoare 14 octombrie, după ospăţ pe la orele 20 am ieşit cu oaspeţii în oraş, eu fiind cu soţul şi fiica de 2 ani şi jumătate, şi ieşind din casă automat, ca de obicei îmi fac semnul Sfintei Cruci. Fiica fiind mică şi în vârsta care repetă orice mişcare a mea, a făcut şi ea gestul meu. Nu mi-a plăcut deloc în centrul oraşului,o gălăgie insuportabilă, şi altele, ei dar de dragul oaspeţilor am stat, am privit focul de artificii. Eu fiind cu copilul care deja trebuia să doarmă îi convingeam pe toţi că trebuie deja să plecăm, era în jurul de 21.30, iar ei servind mai mult de un păhărel, nici de cum nu-i puteam urni din locul acela unde s-a produs tragedia. La 21.50 fiica fiind un copil liniştit, dintr-o dată a început să plângă şi să nu-i placă de nimic. Cu greu şi cu Marea milă a Lui Dumnezeu i-am pornit din locul acela, mergând spre casă. După care, abia în seara celei de a 2-a zi, la ştiri, privind locul unde anume s-a întâmplat tragedia mi-am dat seama că s-a întâmplat o minune, şi fiica mea scumpă şi dragă, prin Pronia Marelui Dumnezeu, ne-a ferit de multe rele care numai Domnul ştie ce puteau să se întâmple.
Oameni buni, faceţi cât mai des Semnul Sfintei Cruci, şi la copii când pleacă la grădiniţă, şcoala, la soţ, când pleacă la serviciu, peste tot, ce nu aţi face, înzestraţi-vă cu semnul Sfintei Cruci. CĂ-I MARE DUMNEZEU!!!
Ana (Chişinău)
