Eutanasia în Olanda, avertizări din partea Naţiunilor Unite
În timpul cel
ei de-a 96-a sesiuni, ţinute la Geneva la sfârşitul lunii iulie 2009, Comisia pentru Drepturile Omului a ONU a transmis un semnal de îngrijorare Olandei faţă de „rata ridicată a cazurilor de eutanasie şi suicid asistat”. Membrii Comisiei sunt îngrijoraţi în special de faptul că „legea permite unui medic să autorizeze sfârşitul vieţii unui pacient, fără a recurge la avizul unui judecător” şi că „cel de-al doilea aviz medical, necesar, în asemenea cazuri, poate fi obţinut doar folosind o linie telefonică de urgenţă”. Comisia parlamentară franceză, condusă de către deputatul Jean Leonetti, a alertat ONU. Drept consecinţă, în timpul lucrărilor de evaluare a legii din 22 aprilie 2005 privind sfârşitul vieţii, amendată în 2008, comisia a ţinut să vadă pe teren realitatea practicilor olandeze în materie de eutanasie. Aceasta a aflat că justiţia olandeză nu mai solicită decât 2 criterii pentru a valida procedura eutanasiei: constatarea bolii şi prezenţa suferinţei necruţătoare. Aceste două criterii sunt absolut subiective, dacă luăm în considerare faptul că niciodată un medic nu va formula un raport care să ateste fie că bolnavul eutanasiat nu suferea, fie că n-a solicitat niciodată eutanasia. Jean Leonetti a declarat în concluzie că „legislaţia consacră o nouă putere medicală”. Medicul îşi arogă simultan funcţiile de expertizare, de decizie şi de executare a sentinţei.
Pe de altă parte, de la intrarea în vigoare a legii, nu s-a înregistrat nicio urmărire penală împotriva vreunui medic. Douăzeci şi patru de cazuri în litigiu fac în totalitate obiectul transmiterii lor Colegiului procurorilor generali de către comisiile de control. Deputatul francez s-a declarat de asemenea îngrijorat de „Absenţa totală a sesizărilor în instanţă te face să te întrebi asupra realităţii constrolului efectuate a posteriori, fie suntem în prezenţa unui profesionalism excepţional […], fie ne îndoim de realitatea acestui control”.
În 2007, 2.120 de cazuri de eutanasie au avut loc în Olanda. Ceea ce nu spun statisticile este existenţa cazurilor de eutanasie clandestine. Un studiu olandez estimează că 20% din eutanasii sunt ascunse. Autorităţile publice evaluează la 3.600 numărul real al cazurilor de eutanasie.
S-a constatat, de asemenea, că generalizarea practicii eutanasiei a făcut să apară în Olanda un adevărat exil al populaţiei în vârstă, care preferă să se stabilească în Germania. Această informaţie a fost făcută publică tot de misiunea franceză, care a precizat că, în land-ul german Nordrhein-Westfalen, au fost înaintate cereri de stabilire cu domiciliul ale mai multor persoane în vârstă din Olanda. „Aceste persoane se tem ca anturajul să nu profite de vulnerabilitatea lor şi să le scurteze viaţa. Neavând încredere în medicii olandezi, acestea fie se adresează medicilor germani, fie se stabilesc definitiv în Germania. Aceste reacţii, pe care presa germană le-a făcut publice, demonstrează că practicile medicale olandeze sunt prost văzute de o parte a populaţiei”.
(Liberté politique, 25 septembrie 2009)
