Filaret Denisenko doreşte să se întâlească cu Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii
Moartea celor de aceeaşi vârstă cu noi ca nici un alt lucru ne obligă să ne gândim la propriul sfârşit. Trecerea la cele veşnice a patriarhului Alexei al II-lea nu a putut să nu-i amintească lui Filaret Denisenko, că el este născut în acelaşi an în care s-a născut fostul patriarh al Rusiei. Diferenţa este că primul a părăsit această lume în unitate cu Biserica, iar cel de-al doilea riscă să plece în cealaltă lume sub statutul de autosfinţitor.
Dar Filaret Denisenko nu ar vrea să intre în istoria Bisericii Ruse ca schismatic. Nu vrea să moară sub anatemă. Nu vrea şi caută din răsputeri să-şi schimbe destinul. Caută o ieşire spre patriarhul Kiril, aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu el, înţelegând că în faţa lui toate drumurile sunt închise, cum se spune la ruşi: tupic.., că anii trec, şi că numai de Kiril depinde „legalizarea” schismei sale cât mai trăieşte, dar şi după moarte sa, în destinul său post-mortem, în istorie.
Acest lucru a devenit evident după publicarea stenogramei interviului pe care Denisenko la acordat jurnalistului Vitalie Portnikov la radio „Svoboda”. În acest interviu, capul schismei ucrainene, amestecă murdăria cu mierea, învinuirile cu linguşirea, şi încearcă din toate puterile să-şi atragă atenţia ca şi cum ar fi curat ca lacrima. Din acest dialog în care se oglindesc foarte bine lipsa unei gândiri coerente şi neîncrederea în sine, putem observa că Filaret Denisenko se teme de Patriarhul Kiril, simţind că soarta lui de acum încolo depinde de el devenind astfel tot mai stângaci în gândire.
Prima „trimitere la subsol”. Filaret – cel mai bun prieten al lui Nicodim (Rotov), de fiecare dată l-a susţinut, având discuţii sincere cu el. Sub presiunile regimului sovietic l-a votat pe Pimen, dar în adâncul sufletului l-a susţinut numai pe Nicodim. Ani la rândul ei au slujit „în acelaşi gând” Bisericii. Nicodim – a fost profesorul lui Kiril. El l-a hirotonit şi pe Kiril şi pe Filaret. Filaret face un „apropou” că „marele mitropolit Nicodim îi apropie pe amândoi în trecut şi acest fapt poate servi drept o sămânţă pentru începuturi noi în relaţiile dintre ei.
Trimiterea a doua. Filaret este cunoscut foarte bine de Kiril, recunoscând că Kiril este – „o personalitate grandioasă”. Dar îl bârfeşte cu neruşinare pe patriarhul Alexei, care cum spune el „nu avea o gândirea strategică”.
Trimiterea a treia. Filaret îşi exprimă încrederea diplomatică în faptul că situaţia dintre „cele două patriarhii” (se referă la „patriarhia” Kievului şi Patriarhia Rusă) se va normaliza. Dar pentru această normalizare este nevoie de o singură întâlnire cu patriarhul Kiril. Nu are importanţă locul sau forma, nici rezultatul întâlnirii. Important e să se întâlnească pentru că astfel el îşi va legaliza intenţia sa schismatică.
În acest interviu Denisenko Filaret recunoaşte că credincioşii săi s-au săturat de dezbinare, de izolare de ceilalţi credincioşi şi de celelalte Biserici surori. Filaret le permite credincioşilor săi să participe la slujbele Bisericii Ucrainene (B.O.Ru) şi chiar propune o colaborare a celor două patriarhii împotriva învingerii unicului duşman: sectanţii, sectele.
Cu toate acestea, acest interviu nu poate fi luat în serios întrucât nu este mai mult decât o încercare a unui „băiat cartier” de a prieteni cu cel de care se teme împotriva unui singur duşman din ograda vecină.
Filaret Denisenko se prezintă astfel ca susţinător al unei teologumene extrem de disputate potrivit căreia fiecare stat trebuie să fie reprezentat printr-o Biserică locală, existenţa statului fiind o garaţie pentru existenţa acelei Biserici. Dar această teologumenă din punct de vedere dogmatic este lipsită de temei, făcându-l pe Filaret să trăiască un destin fantomă, rămânând aşa pentru totdeauna în istorie.
Astfel el doreşte foarte mult să se întâlnească cu Patriarhul Kiril, dar această dorinţă este mai mult provocată dintr-o frică oribilă de „vecinul de la Nord”.
Dar patriarhii nu se pot întâlni cu monahii răspopiţi. Ei pot doar să accepte pocăinţa acelora.
Dar Filaret Denisenko nu ar vrea să intre în istoria Bisericii Ruse ca schismatic. Nu vrea să moară sub anatemă. Nu vrea şi caută din răsputeri să-şi schimbe destinul. Caută o ieşire spre patriarhul Kiril, aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu el, înţelegând că în faţa lui toate drumurile sunt închise, cum se spune la ruşi: tupic.., că anii trec, şi că numai de Kiril depinde „legalizarea” schismei sale cât mai trăieşte, dar şi după moarte sa, în destinul său post-mortem, în istorie.
Acest lucru a devenit evident după publicarea stenogramei interviului pe care Denisenko la acordat jurnalistului Vitalie Portnikov la radio „Svoboda”. În acest interviu, capul schismei ucrainene, amestecă murdăria cu mierea, învinuirile cu linguşirea, şi încearcă din toate puterile să-şi atragă atenţia ca şi cum ar fi curat ca lacrima. Din acest dialog în care se oglindesc foarte bine lipsa unei gândiri coerente şi neîncrederea în sine, putem observa că Filaret Denisenko se teme de Patriarhul Kiril, simţind că soarta lui de acum încolo depinde de el devenind astfel tot mai stângaci în gândire.
Prima „trimitere la subsol”. Filaret – cel mai bun prieten al lui Nicodim (Rotov), de fiecare dată l-a susţinut, având discuţii sincere cu el. Sub presiunile regimului sovietic l-a votat pe Pimen, dar în adâncul sufletului l-a susţinut numai pe Nicodim. Ani la rândul ei au slujit „în acelaşi gând” Bisericii. Nicodim – a fost profesorul lui Kiril. El l-a hirotonit şi pe Kiril şi pe Filaret. Filaret face un „apropou” că „marele mitropolit Nicodim îi apropie pe amândoi în trecut şi acest fapt poate servi drept o sămânţă pentru începuturi noi în relaţiile dintre ei.
Trimiterea a doua. Filaret este cunoscut foarte bine de Kiril, recunoscând că Kiril este – „o personalitate grandioasă”. Dar îl bârfeşte cu neruşinare pe patriarhul Alexei, care cum spune el „nu avea o gândirea strategică”.
Trimiterea a treia. Filaret îşi exprimă încrederea diplomatică în faptul că situaţia dintre „cele două patriarhii” (se referă la „patriarhia” Kievului şi Patriarhia Rusă) se va normaliza. Dar pentru această normalizare este nevoie de o singură întâlnire cu patriarhul Kiril. Nu are importanţă locul sau forma, nici rezultatul întâlnirii. Important e să se întâlnească pentru că astfel el îşi va legaliza intenţia sa schismatică.
În acest interviu Denisenko Filaret recunoaşte că credincioşii săi s-au săturat de dezbinare, de izolare de ceilalţi credincioşi şi de celelalte Biserici surori. Filaret le permite credincioşilor săi să participe la slujbele Bisericii Ucrainene (B.O.Ru) şi chiar propune o colaborare a celor două patriarhii împotriva învingerii unicului duşman: sectanţii, sectele.
Cu toate acestea, acest interviu nu poate fi luat în serios întrucât nu este mai mult decât o încercare a unui „băiat cartier” de a prieteni cu cel de care se teme împotriva unui singur duşman din ograda vecină.
Filaret Denisenko se prezintă astfel ca susţinător al unei teologumene extrem de disputate potrivit căreia fiecare stat trebuie să fie reprezentat printr-o Biserică locală, existenţa statului fiind o garaţie pentru existenţa acelei Biserici. Dar această teologumenă din punct de vedere dogmatic este lipsită de temei, făcându-l pe Filaret să trăiască un destin fantomă, rămânând aşa pentru totdeauna în istorie.
Astfel el doreşte foarte mult să se întâlnească cu Patriarhul Kiril, dar această dorinţă este mai mult provocată dintr-o frică oribilă de „vecinul de la Nord”.
Dar patriarhii nu se pot întâlni cu monahii răspopiţi. Ei pot doar să accepte pocăinţa acelora.
А. Şipkov, Redactor Şef, situl «Религия и СМИ».
Preluat de la www.eph.md
Preluat de la www.eph.md
