Naşul – simplu susţinător financiar sau pedagog spre mîntuire?
De fiecare dată când asişti la Taina Sf. Botez ca simplu martor, poţi observa că aproape întotdeauna când vine vremea rostirii Simbolului de Credinţă rareori naşii, că despre ei este vorba, ştiu Crezul pe de rost. Ei nu numai că nu ştiu Crezul, dar uneori nici măcar rugăciunea „Tatăl nostru” n-o ştiu bine. În tradiţia poporului nostru s-a format aşa un obicei: să fie cât mai mulţi naşi la botezul copilului. Acest lucru nu este prea bun pentru că astfel se denaturează valoarea adevărată a Tainei Sf. Botez şi a naşilor care mărturisesc pentru copii credinţa ortodoxă. Cel mai potrivit e să fie un naş la botez, iar restul rudelor sau cunoscuţilor să fie lăturaşi.
După ce botează copilul, părinţii fac cumătria, se strâng paralele şi cadourile, şi naşii se văd cu copilul la următoarea zi de naştere sau doar la hramul casei, iar unii nu se mai interesează de finul lor până la nunta acestuia. Cu timpul copilul creşte fără să-şi cunoască îndeajuns credinţa pe care au mărturisit-o naşii lui la Taina Sf. Botez. Părinţii n-au timp să-l înveţe pe copil rugăciuni, tata este plecat la „zarabotcă”, iar mama se uită la telenovele, este permanent obosită cu lucrul şi cu vizionarea emisiunilor televizate de tipul „DOM – 2″.
Unde-s naşii în acest caz? Şi ei sunt obosiţi de tot felul de probleme. Fiecare se gândeşte la sine, la problemele lui, copilul însă nu rămâne pe loc, el creşte se dezvoltă şi în final ajunge om, ajunge „creştin” fără să-şi cunoască îndeajuns credinţa lui.
Teodor, acel micuţ copil care dăunăzi fusese botezat de 20 de naşi, acum când a ajuns la vârstă adolescenţei, este mai mult atras spre pornografie, satanism, muzica rock, care-i place foarte mult chiar dacă nu înţelege nimic din mesajele transmise prin această muzică.
Cineva poate spune că nu face parte din categoria tinerilor care se aseamănă cu Teodor. Dar chiar şi aşa, datorită necredinţei sale orice tânăr este ca nimica toată înaintea lui Dumnezeu. Sf. Vasile cel Mare spunea că adeseori părinţii se laudă că le-au dat copiilor de toate, casă şi avere, dar nu le-a dat credinţă. În acest sens Sf. Vasile spune că astfel de copii mai bine nu s-ar fi născut. Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că cea mai mare avere pentru un copil este credinţa în Dumnezeu.
Deci întâlnindu-se cu alţi prieteni, seara, noaptea târziu, Teodor merge să profaneze mormintele creştinilor din cimitir, neştiind că cei ce sunt îngropaţi acolo sunt botezaţi la fel ca dânsul în numele Prea Sfintei Treimi în Biserica Ortodoxă din care face parte.
Gustând din mai multe experienţe păcătoase: de la droguri până la sex, furturi, bătăi, sau prin simpla stare de necredinţă şi viaţă fără Dumnezeu, Teodor trecând într-o zi pe bulevardul Sf. Ştefan cel Mare este întâmpinat de doi tineri (cu cravată la gât) care-i vorbesc despre Iisus Hristos. Este uluit de mesajul acelor tineri, el nu ştia că Hristos îi îndeamnă pe toţi la curăţenie, la pocăinţă la sfinţenie, la dragostea faţă de vrăjmaşi. Nimeni nu i-a vorbit mai înainte despre acest lucru.
Mama este permanent ocupată cu lucrul, cu treburile casei şi cu telenovelele, tatăl este plecat la „zarabotcă”, iar NAŞII (unde-s naşii?) n-au nici ei timp să-l înveţe pe Teodor Crezul, Simbolul Credinţei, dar ce să mai vorbeşti despre Crez, măcar Tatăl nostru! Câte un pic, câte un pic Teodor este copleşit de „predicile eretice” ale celor cu cravată la gât încât mâine îl vei vedea cu biblia în mînă propovăduind tuturor să urmeze Biblia şi strigând cu glas mare că „ortodocşii nu sunt creştini ai Evangheliei”!
Oare de ce s-a întâmplat acest lucru? Cum de a ajuns Teodor sectar (sau necredincios, depărtat de Biserica Ortodoxă), după ce a săvârşit toate păcatele pe care le poate săvârşi un om pe pământ?
Astea-s urmările indiferenţei naşilor şi a părinţilor că „nu au avut timp” să-şi înveţe copilul să creadă în Dumnezeu, să frecventeze slujbele Bisericii care aduc binecuvântare asupra vieţii fiecărui om, să se roage lui Dumnezeu în toată vremea mulţumindu-i pentru toate binefacerile revărsate asupra sa!
Cazul lui Teodor nu este singurul caz trist în care putem vedea urmările indiferenţei naşilor faţă de acordarea unei educaţii spirituale finilor săi. Există cazuri şi mai grave în care finii neştiind cum să trăiască corect, nefiind învăţaţi de nimeni alunecă în tot felul de patimi, cad în tot felul de accidente, săvârşesc diferite crime, omoruri, furturi, ajung dependenţi de droguri, îşi bat joc de oamenii slabi sfârşindu-şi viaţa ca plată a faptelor lor cu o moarte năprasnică.
De aceea în continuare vă vom vorbi despre importanţa adevărată a naşului la botezul unui copil.
Cine sunt naşii? Care este rostul lor la Botez şi care sunt îndatoririle lor faţă de fini?
Naşii sunt acele persoane trecute de vârsta adolescenţei care-l însoţesc pe prunc la botez, răspunzând şi făcând cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Cuvântul naş sau naşă provine din termenul slavon care înseamnă „al nostru”, „a noastră”.
Naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă, în Duhul, aşa cum părinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Bisericească, VII, 3, trad. rom. De Pr. C. Iordănescu, 1932, p. 150-152) şi Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 76.).
Naşul trebuie să fie creştin ortodox şi bun credincios, în vârstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş.
Naşul este dator să se îngrijească de viaţa duhovnicească a finului său şi la vremea cuvenită să-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Să-i fie învăţător şi îndrumător în cele sufleteşti, sârguindu-se a face din el un bun credincios şi vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin botez.
Principala datorie a naşului este de a-l forma duhovniceşte pe finul său, este acordarea unei educaţii creştineşti.
Am putea spune că naşul are următoarele îndatoriri faţă de finul său:
1. De a avea grijă să sădească în sufletul finului său obişnuinţele necesare spre mântuire.
2. De a avea grijă ca finul să cunoască treptat toate rugăciunile necesare unui creştin spre mântuire.
3. De a avea grijă ca finul să cunoască bine toate învăţăturile Bisericii Ortodoxe la timpul potrivit.
4. De a avea grijă ca finul să fie spovedit şi împărtăşit la timp, în cadrul celor patru posturi.
5. De a-l povăţui pe tânăr în toate încercările vieţii întărindu-l în credinţă fie prin cuvânt sau prin rugăciuni speciale pentru el.
6. De a-i oferi nu numai un sprijin material (care se înţelege de la sine că trebuie avut în vedere şi acest lucru) ci şi un sprijin spiritual: o carte de rugăciune, o icoană sau dacă există posibilităţi, mai multe cărţi despre viaţa duhovnicească, despre înfruntarea tuturor greutăţilor vieţii, despre evitarea tuturor greşelilor pe care le fac astăzi foarte mulţi tineri în viaţă.
7. De a-l supraveghea pe copil având grijă ca finul să frecventeze regulat slujbele Bisericii Ortodoxe.
Materialele duhovniceşti şi educaţia creştinească dată finului de către naş îi vor fi copilului mai de preţ decât darurile toate darurile aduse la cumătrie.
Sf. Nicolae Cabasila (†1371) spune că „dacă taina Sf. Botez nu lucrează în toţi cei botezaţi aceleaşi roade, de aici nu urmează că avem drept să învinuim taina că ar fi neputincioasă. Greşeala constă în oamenii care nu s-au pregătit bine (prin catehizarea şi îndrumarea naşului) pentru primirea botezului, sau au risipit comoara” (prin păcatele lor personale) (N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, tr. de Prof. T.Bodogne, Sibiu, 1946).
Restricţii canonice privind căsătoriile naşilor cu finii lor şi a finilor botezaţi de acelaşi naş
«Înrudirea spirituală ca naş la sfîntul botez, nu şi la căsătorie, s-a hotărît în sinodul VI ecumenic, c. 53, superioritatea ei constând în măreţia tainei şi nu în mulţimea gradelor, oprindu-se numai pînă la al treilea grad inclusiv.
Astfel, naşul nu poate lua pe fina sa fiind în gradul întîi ca şi cu fiica sa proprie;
Acelaşi naş nu poate lua nici pe mama sau pe fiica finului său, fiind în gradul al doilea;
Acelaşi nu poate lua nici pe sora finului, fiind în gradul al treilea.
Fiul naşului nu poate lua pe fina tatălui său, fiind în gradul al doilea.
Acelaşi nu poate lua nici pe sora finului tatălui său şi nici pe mama ei, fiind în gradul al treilea.
Un băiat şi o fată botezaţi de acelaşi naş nu se pot căsători, fiind în gradul al doilea.
Un bărbat nu poate lua pe soţia fratelui său din botez, fiindu-i cumnată spirituală de gradul al doilea.
Ginerele văduv nu poate lua pe fina socrului său, ca ceea ce este soră cu fosta lui soţie, în gradul al doilea.
Băiatul botezat de soţ, iar fata de soţia lui, aceşti copii nu se pot căsători, fiindcă sînt fini la amîndoi soţii, iar ei fraţi în gradul al doilea.
Acelaşi bărbat nu poate lua pe rînd două femei botezate de acelaşi naş, fiind surori în gradul al doilea.
Dacă cineva va fi naş al propriului său copil, el trebuie să se despartă de soţia sa, ca cei ce au devenit fraţi (cumetri) duhovniceşti… (V. Botezul)».
Aşadar, având în vedere cele spuse mai sus, ţinem să atragem atenţia tuturor creştinilor la conştientizarea valorii adevărate, primare pe care o are naşul la botezul finului său. Toată atenţia naşului în timpul vieţii copilului botezat de el trebuie să fie mai întâi îndreptată spre povăţuirea copilului pe calea Bisericii lui Hristos spre mântuirea aceluia. Sf. Ap. Iacob ne spune în acest sens că cel ce va îndrepta pe cineva pe calea adevărului îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 20).
Unde-s naşii în acest caz? Şi ei sunt obosiţi de tot felul de probleme. Fiecare se gândeşte la sine, la problemele lui, copilul însă nu rămâne pe loc, el creşte se dezvoltă şi în final ajunge om, ajunge „creştin” fără să-şi cunoască îndeajuns credinţa lui.
Teodor, acel micuţ copil care dăunăzi fusese botezat de 20 de naşi, acum când a ajuns la vârstă adolescenţei, este mai mult atras spre pornografie, satanism, muzica rock, care-i place foarte mult chiar dacă nu înţelege nimic din mesajele transmise prin această muzică.
Cineva poate spune că nu face parte din categoria tinerilor care se aseamănă cu Teodor. Dar chiar şi aşa, datorită necredinţei sale orice tânăr este ca nimica toată înaintea lui Dumnezeu. Sf. Vasile cel Mare spunea că adeseori părinţii se laudă că le-au dat copiilor de toate, casă şi avere, dar nu le-a dat credinţă. În acest sens Sf. Vasile spune că astfel de copii mai bine nu s-ar fi născut. Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că cea mai mare avere pentru un copil este credinţa în Dumnezeu.
Deci întâlnindu-se cu alţi prieteni, seara, noaptea târziu, Teodor merge să profaneze mormintele creştinilor din cimitir, neştiind că cei ce sunt îngropaţi acolo sunt botezaţi la fel ca dânsul în numele Prea Sfintei Treimi în Biserica Ortodoxă din care face parte.
Gustând din mai multe experienţe păcătoase: de la droguri până la sex, furturi, bătăi, sau prin simpla stare de necredinţă şi viaţă fără Dumnezeu, Teodor trecând într-o zi pe bulevardul Sf. Ştefan cel Mare este întâmpinat de doi tineri (cu cravată la gât) care-i vorbesc despre Iisus Hristos. Este uluit de mesajul acelor tineri, el nu ştia că Hristos îi îndeamnă pe toţi la curăţenie, la pocăinţă la sfinţenie, la dragostea faţă de vrăjmaşi. Nimeni nu i-a vorbit mai înainte despre acest lucru.
Mama este permanent ocupată cu lucrul, cu treburile casei şi cu telenovelele, tatăl este plecat la „zarabotcă”, iar NAŞII (unde-s naşii?) n-au nici ei timp să-l înveţe pe Teodor Crezul, Simbolul Credinţei, dar ce să mai vorbeşti despre Crez, măcar Tatăl nostru! Câte un pic, câte un pic Teodor este copleşit de „predicile eretice” ale celor cu cravată la gât încât mâine îl vei vedea cu biblia în mînă propovăduind tuturor să urmeze Biblia şi strigând cu glas mare că „ortodocşii nu sunt creştini ai Evangheliei”!
Oare de ce s-a întâmplat acest lucru? Cum de a ajuns Teodor sectar (sau necredincios, depărtat de Biserica Ortodoxă), după ce a săvârşit toate păcatele pe care le poate săvârşi un om pe pământ?
Astea-s urmările indiferenţei naşilor şi a părinţilor că „nu au avut timp” să-şi înveţe copilul să creadă în Dumnezeu, să frecventeze slujbele Bisericii care aduc binecuvântare asupra vieţii fiecărui om, să se roage lui Dumnezeu în toată vremea mulţumindu-i pentru toate binefacerile revărsate asupra sa!
Cazul lui Teodor nu este singurul caz trist în care putem vedea urmările indiferenţei naşilor faţă de acordarea unei educaţii spirituale finilor săi. Există cazuri şi mai grave în care finii neştiind cum să trăiască corect, nefiind învăţaţi de nimeni alunecă în tot felul de patimi, cad în tot felul de accidente, săvârşesc diferite crime, omoruri, furturi, ajung dependenţi de droguri, îşi bat joc de oamenii slabi sfârşindu-şi viaţa ca plată a faptelor lor cu o moarte năprasnică.
De aceea în continuare vă vom vorbi despre importanţa adevărată a naşului la botezul unui copil.
Cine sunt naşii? Care este rostul lor la Botez şi care sunt îndatoririle lor faţă de fini?
Naşii sunt acele persoane trecute de vârsta adolescenţei care-l însoţesc pe prunc la botez, răspunzând şi făcând cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Cuvântul naş sau naşă provine din termenul slavon care înseamnă „al nostru”, „a noastră”.
Naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă, în Duhul, aşa cum părinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Bisericească, VII, 3, trad. rom. De Pr. C. Iordănescu, 1932, p. 150-152) şi Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 76.).
Naşul trebuie să fie creştin ortodox şi bun credincios, în vârstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş.
Naşul este dator să se îngrijească de viaţa duhovnicească a finului său şi la vremea cuvenită să-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Să-i fie învăţător şi îndrumător în cele sufleteşti, sârguindu-se a face din el un bun credincios şi vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin botez.
Principala datorie a naşului este de a-l forma duhovniceşte pe finul său, este acordarea unei educaţii creştineşti.
Am putea spune că naşul are următoarele îndatoriri faţă de finul său:
1. De a avea grijă să sădească în sufletul finului său obişnuinţele necesare spre mântuire.
2. De a avea grijă ca finul să cunoască treptat toate rugăciunile necesare unui creştin spre mântuire.
3. De a avea grijă ca finul să cunoască bine toate învăţăturile Bisericii Ortodoxe la timpul potrivit.
4. De a avea grijă ca finul să fie spovedit şi împărtăşit la timp, în cadrul celor patru posturi.
5. De a-l povăţui pe tânăr în toate încercările vieţii întărindu-l în credinţă fie prin cuvânt sau prin rugăciuni speciale pentru el.
6. De a-i oferi nu numai un sprijin material (care se înţelege de la sine că trebuie avut în vedere şi acest lucru) ci şi un sprijin spiritual: o carte de rugăciune, o icoană sau dacă există posibilităţi, mai multe cărţi despre viaţa duhovnicească, despre înfruntarea tuturor greutăţilor vieţii, despre evitarea tuturor greşelilor pe care le fac astăzi foarte mulţi tineri în viaţă.
7. De a-l supraveghea pe copil având grijă ca finul să frecventeze regulat slujbele Bisericii Ortodoxe.
Materialele duhovniceşti şi educaţia creştinească dată finului de către naş îi vor fi copilului mai de preţ decât darurile toate darurile aduse la cumătrie.
Sf. Nicolae Cabasila (†1371) spune că „dacă taina Sf. Botez nu lucrează în toţi cei botezaţi aceleaşi roade, de aici nu urmează că avem drept să învinuim taina că ar fi neputincioasă. Greşeala constă în oamenii care nu s-au pregătit bine (prin catehizarea şi îndrumarea naşului) pentru primirea botezului, sau au risipit comoara” (prin păcatele lor personale) (N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, tr. de Prof. T.Bodogne, Sibiu, 1946).
Restricţii canonice privind căsătoriile naşilor cu finii lor şi a finilor botezaţi de acelaşi naş
«Înrudirea spirituală ca naş la sfîntul botez, nu şi la căsătorie, s-a hotărît în sinodul VI ecumenic, c. 53, superioritatea ei constând în măreţia tainei şi nu în mulţimea gradelor, oprindu-se numai pînă la al treilea grad inclusiv.
Astfel, naşul nu poate lua pe fina sa fiind în gradul întîi ca şi cu fiica sa proprie;
Acelaşi naş nu poate lua nici pe mama sau pe fiica finului său, fiind în gradul al doilea;
Acelaşi nu poate lua nici pe sora finului, fiind în gradul al treilea.
Fiul naşului nu poate lua pe fina tatălui său, fiind în gradul al doilea.
Acelaşi nu poate lua nici pe sora finului tatălui său şi nici pe mama ei, fiind în gradul al treilea.
Un băiat şi o fată botezaţi de acelaşi naş nu se pot căsători, fiind în gradul al doilea.
Un bărbat nu poate lua pe soţia fratelui său din botez, fiindu-i cumnată spirituală de gradul al doilea.
Ginerele văduv nu poate lua pe fina socrului său, ca ceea ce este soră cu fosta lui soţie, în gradul al doilea.
Băiatul botezat de soţ, iar fata de soţia lui, aceşti copii nu se pot căsători, fiindcă sînt fini la amîndoi soţii, iar ei fraţi în gradul al doilea.
Acelaşi bărbat nu poate lua pe rînd două femei botezate de acelaşi naş, fiind surori în gradul al doilea.
Dacă cineva va fi naş al propriului său copil, el trebuie să se despartă de soţia sa, ca cei ce au devenit fraţi (cumetri) duhovniceşti… (V. Botezul)».
Aşadar, având în vedere cele spuse mai sus, ţinem să atragem atenţia tuturor creştinilor la conştientizarea valorii adevărate, primare pe care o are naşul la botezul finului său. Toată atenţia naşului în timpul vieţii copilului botezat de el trebuie să fie mai întâi îndreptată spre povăţuirea copilului pe calea Bisericii lui Hristos spre mântuirea aceluia. Sf. Ap. Iacob ne spune în acest sens că cel ce va îndrepta pe cineva pe calea adevărului îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 20).
Cu râvnă întru Domnul,
preluat şi prelucrat de
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
/http://www.mdn.md/
