Trupul în care zvâcnesc necurate pofte e acela care se lasă cuprins de îmbuibare
Să nu vă miraţi dacă Domnul numeşte îmbuibările spini. Nu vă daţi seama, pentru că patima vă îmbată. Dar cei sănătoşi ştiu că îmbuibarea strică mai mult ca spinii, că ea roade mai mult decât grija, că ea aduce grele suferinţe şi trupului, şi sufletului.
Nu, grija nu sfărâmă atât de mult ca îmbuibarea. Când cel care trăieşte în îmbuibare este forfecat de nesomn, când tâmplele îi zvâcnesc, când capul îi este greu ca de plumb, când măruntaiele îi clocotesc – vă puteţi da seama cum aceste dureri sunt mai groaznice decât spinii. Spinii, ori cum i-ai apuca, însângerează mâna – asemenea îmbuibările rănesc picioarele, mâinile, capul, ochii, adică întreg trupul. Ele sunt searbăde şi uscate, ca şi spinii, aduc stricăciuni, însă şi mai grele şi, mai ales, în miezul lucrurilor.
Aduc o îmbătrânire timpurie, veştejesc simţurile, întunecă mintea, orbesc duhul care era clarvăzător, fac trupul moale şi fără viaţă, sporind patimile, îngrămădind relele, îngreunându-l peste măsură. De aici, acele numeroase şi repetate căderi – nenumărate naufragii…
Când trupul se moleşeşte, e de netăgăduit că şi sufletul îşi va avea partea lui de scădere. În multe rânduri, puterile lui sunt înrâurite de starea trupului. Boala care ne slăbeşte ne face să fim alţii decât cei care eram când sănătatea nu ne părăsise.
Dacă strunele unui instrument dau sunete moi şi fără vlagă din pricină că nu sunt destul de întinse, talentul artistului va fi urmărit de nedesăvârşirea coardelor instrumentului său. Tot aşa, trupul poate pricinui sufletului multe neajunsuri.
De aceea n-am să spun să vă supuneţi trupul la ajunări prelungi, ci trebuie să vă hrăniţi cu ceea ce poate să vă fie de folos sănătăţii; să vă nutriţi trupul, făcând din el o unealtă ascultătoare şi bine orânduită a lucrărilor duhului vostru, mulţumită bunei lui întocmiri şi a trăiniciei mădularelor sale laolaltă.
Dacă-l îngreunaţi de prea multă hrană, nu este bine. „Nu vă îngrijiţi de trup – zice apostolul – ca să stârniţi poftele…” A spus cu dreptate „ca să stârniţi poftele”, căci îmbuibarea este aceea care porneşte dorinţele cele mârşave. Oricât de înţelept ar fi acel care se leapădă acestei îmbuibări, de la sine vinul şi mâncarea îmbelşugată îl vor tulbura, de la sine se va simţi destrămat, de la sine va fi cuprins de o înflăcărare din ce în ce mai arzătoare.
De aici, pofta trupească şi adulterul. Pofta trupească nu are cum se ivi într-un trup înfometat, nici chiar în trupul care s-a mulţumit cu hrana cea de trebuinţă. Trupul în care zvâcnesc necurate pofte e acela care se lasă cuprins de îmbuibare.
Nu, grija nu sfărâmă atât de mult ca îmbuibarea. Când cel care trăieşte în îmbuibare este forfecat de nesomn, când tâmplele îi zvâcnesc, când capul îi este greu ca de plumb, când măruntaiele îi clocotesc – vă puteţi da seama cum aceste dureri sunt mai groaznice decât spinii. Spinii, ori cum i-ai apuca, însângerează mâna – asemenea îmbuibările rănesc picioarele, mâinile, capul, ochii, adică întreg trupul. Ele sunt searbăde şi uscate, ca şi spinii, aduc stricăciuni, însă şi mai grele şi, mai ales, în miezul lucrurilor.
Aduc o îmbătrânire timpurie, veştejesc simţurile, întunecă mintea, orbesc duhul care era clarvăzător, fac trupul moale şi fără viaţă, sporind patimile, îngrămădind relele, îngreunându-l peste măsură. De aici, acele numeroase şi repetate căderi – nenumărate naufragii…
Când trupul se moleşeşte, e de netăgăduit că şi sufletul îşi va avea partea lui de scădere. În multe rânduri, puterile lui sunt înrâurite de starea trupului. Boala care ne slăbeşte ne face să fim alţii decât cei care eram când sănătatea nu ne părăsise.
Dacă strunele unui instrument dau sunete moi şi fără vlagă din pricină că nu sunt destul de întinse, talentul artistului va fi urmărit de nedesăvârşirea coardelor instrumentului său. Tot aşa, trupul poate pricinui sufletului multe neajunsuri.
De aceea n-am să spun să vă supuneţi trupul la ajunări prelungi, ci trebuie să vă hrăniţi cu ceea ce poate să vă fie de folos sănătăţii; să vă nutriţi trupul, făcând din el o unealtă ascultătoare şi bine orânduită a lucrărilor duhului vostru, mulţumită bunei lui întocmiri şi a trăiniciei mădularelor sale laolaltă.
Dacă-l îngreunaţi de prea multă hrană, nu este bine. „Nu vă îngrijiţi de trup – zice apostolul – ca să stârniţi poftele…” A spus cu dreptate „ca să stârniţi poftele”, căci îmbuibarea este aceea care porneşte dorinţele cele mârşave. Oricât de înţelept ar fi acel care se leapădă acestei îmbuibări, de la sine vinul şi mâncarea îmbelşugată îl vor tulbura, de la sine se va simţi destrămat, de la sine va fi cuprins de o înflăcărare din ce în ce mai arzătoare.
De aici, pofta trupească şi adulterul. Pofta trupească nu are cum se ivi într-un trup înfometat, nici chiar în trupul care s-a mulţumit cu hrana cea de trebuinţă. Trupul în care zvâcnesc necurate pofte e acela care se lasă cuprins de îmbuibare.
