Biserica Ortodoxă Rusă ar putea rupe relaţiile cu Biserica Evanghelica Luterană din Germania din pricina femeii episcop Margot Kässmann
Şeful Departamentului pentru relaţii externe de pe lângă Patriarhia Moscovei, arhiepiscopul Ilarion de Volokolamsk, a declarat că Biserica Ortodoxă Rusă ar putea rupe în viitorul apropiat relaţiile diplomatice cu una dintre cele mai mari Biserici din Europa de Vest: Biserica Evanghelică Luterană din Germania, transmite Agerpres. Motivul l-a constituit alegerea în fruntea luteranilor germani a unei femei, fapt care, potrivit ortodocşilor ruşi, contravine principiilor evanghelice. În opinia experţilor, răcirea relaţiilor dintre cele două Biserici ar putea duce la cel mai amplu conflict interconfesional din ultimii ani, notează cotidianul rus Kommersant.
Ruptura dintre cele două Biserici ar putea avea loc din cauza alegerii în fruntea Bisericii Luterane a Germaniei a femeii episcop Margot Kässmann. „Pentru sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie era programată aniversarea a 50 de ani de dialog cu Biserica Luterană a Germaniei. Acest jubileu de 50 de ani va marca în acelaşi timp şi sfârşitul acestui dialog”, a atenţionat arhiepiscopul Ilarion.
„Dialogul ar putea fi continuat, însă apar multe probleme de protocol”, explică arhiepiscopul. „Cum ar trebui Patriarhul să se întâlnească sau să se comporte cu ea?”
Episcopul Margo Kässmann din Hanovra a fost aleasă în fruntea Bisericii Evanghelice Luterane a Germaniei în timpul Sinodului din 28 octombrie al Bisericii. Kässmann are 51 de ani, este divorţată şi are patru fete.
La rândul lor, luteranii ruşi manifestă înţelegere faţă de poziţia BORusă. „Noi nu avem cler feminin, deoarece implementarea unei atare practici nu este o acţiune biblică”, a declarat pentru Kommersant şeful Secretariatului Biserici Luterane de Ingria, părintele Aleksandr Prilutki.