Nevoitorului cel tânar al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceş-te în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi cu mulţumire să-i cântam:
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Icosul l:
Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bine-plăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:
Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopole;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 2-lea:
Deşi tânăr cu vârsta, ai dovedit curată înţelepciune când ai ales mai bine a pătimi pentru Ziditorul şi a muri pentru El, decât a trăi şi a avea câştigare vremelnică; căci ai dorit a te încununa cu cununa muceniciei şi a cânta Domnului: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Slavă Ţie, Atotputernice Doamne, Care dintre noi oamenii şi pentru noi ai ales pe sfinţii Tăi, mucenici, apostoli, cuvioşi şi drepţi, ca să ne arate voia Ta, spre a ne împărtăşi de negrăitele Tale bunătăţi; şi aşa să se proslăvească numele Tău cel întru tot sfânt; iar alesului Tău să-i cântăm:
Bucură-te, Ioane Valahule, de Dumnezeu cinstitorule;
Bucură-te, cel ce vezi şi guşti acum înalte desfătări;
Bucură-te, ocrotitor al orfanilor;
Bucură-te, cel ce scapi din nevoi pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, că izbăveşti pe cei ce se află în primejdii;
Bucură-te, mângâierea întristaţilor;
Bucură-te, izvor nesecat de alintări duhovniceşti;
Bucură-te, că luminezi pe cei întunecaţi la minte;
Bucură-te, floare îmbobocită a creştinătăţii;
Bucură-te, far de lumină în cărările tinerimii;
Bucură-te, că pentru legea creştină vitejeste ai luptat;
Bucură-te, cel ce te rogi şi mijloceşti pentru noi toţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 3-lea:
Credinţa ortodoxă mult a fost încercată de-a lungul vremurilor şi în latu-rile pământului, ca să se întărească temeliile sale. Ieşind dară, voi, slăviţi mucenici, din rândurile popoarelor, v-aţi pus viaţa pentru întărirea ei, dând liniştea şi sângele vostru pentru întinderea împărăţiei lui Dumnezeu, ca noi cu un glas să putem cânta totdeauna: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Viaţa ta, plină de necazuri şi cu totul lipsită de bucurii pământeşti a fost, preafericite Ioane. Că din copilărie te-au smuls de lângă sânul părinţilor tăi şi te-au purtat pe drumuri nesfârşite în amară robie. Pentru că tuturor împotri-virilor le-ai făcut faţă cu vrednicie, de aceea îţi cântăm laude ca acestea:
Bucură-te, robule, cel ce duci rugăciunea noastră către Stăpânul cel Prea-îndurat;
Bucură-te, cel ce cu vrednicie în veacul al XVII-lea ai mărturisit pe Hristos
Bucură-te, că pe timpul lui Mihnea, voievodul cel turcit, ţi-a fost dat să pătimeşti;
Bucură-te, că agarenii luându-te rob te-au târât în chinuri spre Ţarigrad;
Bucură-te, cel ce în împărăteasca cetate ai primit cununa muceniciei;
Bucură-te, jertfă bine-primită înaintea Domnului;
Bucură-te, că nu ai ales să te bucuri de cele pământeşti;
Bucură-te, că bucuriile tale, în ceruri ţi le-ai adunat;
Bucură-te, că şi astăzi, tot de acolo, se revarsă milele tale;
Bucură-te, mângâierea maicilor îndurerate;
Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;
Bucură-te, obraz sfânt, de Domnul mângâiat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 4-lea:
Trimite-ne nouă, sfinte, de la Dumnezeu hrană de mântuire, ca să nu pie-rim de mulţimea păcatelor. Căci noianul greşelilor noastre numai nemărgini-ta milostivire a lui Dumnezeu îl poate covârşi; şi aşa, împreună cu tine să-I cântăm Lui: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Legat şi bătut, purtat ai fost pe drum lung, în vreme de iarnă; dar nici gerul, nici foamea, nici semnul însângerat al legăturilor nu au slăbit virtutea ta; că pe toate le-ai răbdat cu bărbăţie în trupul tău fraged; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, mucenic tânăr, dar viteaz;
Bucură-te, cel ce ca şi Stăpânul şi Domnul ai pătimit;
Bucură-te, umbrar de odihnă pentru prigoniţii vieţii;
Bucură-te, toiagul şi călăuza călătorilor la drum lung;
Bucură-te, mângâierea celor îndepărtaţi de ţara lor;
Bucură-te, râvnitorule pentru slobozenie şi pace;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru înfrăţirea oamenilor;
Bucură-te, izbăvitorule de prădăciuni;
Bucură-te, că te desfătezi în cămara cea de sus;
Bucură-te, că senin ai mers spre locul muceniciei tale, mulţumind lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu multă răbdare ai îndurat chinurile, foamea şi oboseala
Bucură-te, cel ce robit fiind cu trupul, nu ai pierdut slobozenia duhului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 5-lea:
Pe cât de lung a fost drumul robiei şi al pătimirilor tale, o, fericite Ioane, pe atât de scurtă ţi-a fost calea vieţii celei de jos. Dar plăcutu-I-a milostivului Stăpân cum tinereasca ta făptură s-a împodobit cu cununa ostenelilor birui-toare, şi chemându-te la Sine Îi cânţi cu veselie: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Ca şi când poverile robiei nu ar fi fost de ajuns, uneltirile celui viclean aprind patima cea blestemată a păgânului agarean, care cumpărându-te cu aur, privea cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară a făpturii tale. Deci l-ai înfruntat pe acesta, mărturisindu-te rob al lui Hristos, care te-a răscumpărat odinioară cu preţ de sânge nevinovat, iar nu rob al patimilor păgâne şi urâte. Drept care, vrednic eşti de cinstire ca aceasta:
Bucură-te, cel ce ca um al doilea David ai biruit pe Goliat;
Bucură-te, căci ca un nou Nestor ai tăiat rădăcinile poftei celei dobitoceşti
Bucură-te, că ai mărturisit adevărul faptei cu curajul deplinei răspunderi;
Bucură-te, că de judecata vizirului nu te-ai temut;
Bucură-te, că din nou ai fost dat în robie ismaelitencei din Ţarigrad, şi su-pus altui fel de ispite;
Bucură-te, că nu ai luat în seamă ispitirile tinerei ismaelitence;
Bucură-te, că ţi-ai păzit cu straşnicie feciorescul trup, ca pe un templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat împodobit;
Bucură-te, suflet de Dumnezeu blagoslovit;
Bucură-te, cel plin de virtute;
Bucură-te, înţelepciune înaltă în trup tineresc;
Bucură-te, faptă vie pentru toţi spre pilduire;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 6-lea:
Din rob puteai să fii slobod, din sărac să te îmbogăţeşti, din pripăşit, om cu aşezare. Dar cu ce preţ? Întinându-ţi trupul şi pierzându-ţi sufletul, pen-tru bunătăţi vremelnice şi pieritoare. Iar tu ai ales a cânta lui Dumnezeu cântare curată: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Ne minunam de cugetarea ta cea dreaptă, cinstitule mucenic. Că fragezi-mea minţii tale, la vârsta de 18 ani, a ştiut să aleagă fără greş lucrul cel mai de preţ. Că ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Şi de ar câştiga lumea toată, dar sufletul şi l-ar pierde, ce bun a dobândit? Vrednicule de laudă, primeşte şi de la noi cântările acestea:
Bucură-te, minte vârstnică în trup nevârstnic;
Bucură-te, temelie de piatră a credinţei;
Bucură-te, neprecupeţită iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, viteaz împotrivitor la păgâneşti furii;
Bucură-te, nădejde împlinită a celor ce te roagă pe tine;
Bucură-te, cel ce ţi-ai păstrat curăţia trupului;
Bucură-te, că ochii duhului tău au putut privi peste deşertăciunea vea-curilor;
Bucură-te, că nădejdea ţi-ai pus numai în Hristos-Dumnezeu, de la Care putere ai primit şi biruinţă ai dobândit;
Bucură-te, că mintea ta a fost luminată de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, logodnic al cereştii împărăţii;
Bucură-te, comoară scumpă a lumii creştine;
Bucură-te cel ce prin moartea-ţi trupească ai chezăşuit nădejdea nemuririi
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 7-lea:
Când suntem în necazuri şi în strâmtorare, pândiţi de ispite omeneşti şi de iscodirile celui viclean, gândul îl îndreptăm către Mântuitorul Hristos, Cel ce a poruncit oarecând: Înapoia Mea, satano!. Pentru că prin mijlocirile sfin-ţilor Săi fiind izbăviţi, să cântăm Treimei celei de o fiinţă cu toţii într-un glas: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Îndurat-ai amărăciunea înstrăinării, suferinţele robiei, îmboldirile multor feluri de ispite, de la agareanul cel păgân şi de la femeia cea de acelaşi neam cu el, şi pe toate le-ai înfruntat cu destoinicie creştină. Multă mâhnire ţi-a adus însă poftirea nelegiuitei femei de a te lăsa de credinţa creştină, ca să te poată avea soţ după legea ei. Valuri de împotrivire au ţâşnit atunci din inima ta şi oţelindu-te ai mărturisit cu hotărâre pe Hristos Domnul, de Care nici viaţa, nici moartea nu te-au putut despărţi; pentru aceasta auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, dar, viteazule mărturisitor;
Bucură-te, cel ce ai gustat amarul asupririi păgâneşti;
Bucură-te, că ai rămas neclintit în hotarele credinţei;
Bucură-te, că te împărtăşeşti de lumina cea neînserată a împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, făclie nestinsă din policandrul ceresc,cel cu mii de braţe al sfinţilor;
Bucură-te, rugător neadormit pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce pe cei greşiţi îi aduci la pocăinţă;
Bucură-te, aducător de înviorare duhovnicească;
Bucură-te, pavăză sigură a tinerilor evlavioşi;
Bucură-te, cumpănă înţeleaptă a vârstnicilor cuvioşi;
Bucură-te, că şi copiii te cinstesc după putere;
Bucură-te, caănici trupul nu ţi-ai întinat, nici credinţa nu o ai lepădat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 8-lea:
Aprins fiind de dumnezeiască râvnă ţi-ai adunat puterile, ţi-ai întărit duhul şi cu ochii launtrici ţintă la cer ai înfruntat nelegiuirea. Că bucurându-ne şi noi, cu veselie sfântă să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Adusu-ţi-ai aminte, Ioane Valahule, că şi Iosif, fiul lui Iacob cel de demult, a înfruntat ademenirea femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Că încercările vieţii sunt îngăduite de Dumnezeu spre lămurirea credinţei. Prin atâtea trecând şi pe toate biruindu-le, noi te cinstim cu cântări glăsuitoare ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai războit împotriva îndulcirilor pământeşti;
Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai amăgit;
Bucură-te, cel ce ţi-ai preţuit întru totul viaţa, jertfind-o pentru Hristos;
Bucură-te, că prin jertfa ta te-ai făcut trâmbiţaş al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că faptele tale întăresc credinţa noastră;
Bucură-te, că lăudând vredniciile tale slăvim pe atotputernicul Dumnezeu
Bucură-te, cel ce ai înţeles că pentru Hristos a muri este în fapt cu El veş-nic a vieţui;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele;
Bucură-te, cel asupra poftelor biruitor;
Bucură-te, al înstrăinaţilor povăţuitor;
Bucură-te, al tuturor către Dumnezeu mijlocitor;
Bucură-te, cel din cetatea cea de sus priveghetor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 9-lea:
Văzându-se înfruntată aspru de tine, ismaeliteanca şi-a dezlănţuit răzbu-narea dându-te pe mâna mai-marelui cetăţii, care te-a azvârlit în temniţă. Dar nici negura şi umezeala temniţei nu te-au spăimântat, nici nu te-au împiedicat a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
O, temniţă înfricoşătoare! Cât de groase au fost zidurile tale şi cât de grea povara beznei tale! Şi, ca şi când închiderea înăuntrul tău, în lanţuri ferecate, nu ar fi fost de ajuns, s-au adăugat sfântului mucenic cumplite şi ucigătoare chinuri, ca noi să-i cântăm cu săltări duhovniceşti aşa:
Bucură-te, că pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase, desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cel ce acum faţa lui Dumnezeu nemijlocit o priveşti;
Bucură-te, că floarea tinereţii cu vederea o ai trecut;
Bucură-te, purtător de finicul păcii lăuntrice;
Bucură-te, că oricare aleargă la ajutorul tău nu iese deşert;
Bucură-te, descoperirea gândurilor ascunse;
Bucură-te, cel ce trezeşti conştiinţele;
Bucură-te, că pentru cei cuprinşi de patimi eşti rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, vestitor de bucurii spirituale;
Bucură-te, lumină aprinsă în bezna nepăsărilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 10-lea:
Moartea pe martiri nu-i înspăimântă; căci dragostea de Hristos învinge toate. Neocolind aceştia moartea cea trupească şi dispreţuind-o, ei primesc cu seninătate trecerea spre veşnica împărăţie, unde cu cetele cele de sus dănţuiesc şi cântă Dumnezeirii fără oprire: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Miratu-s-a făptura de mirarea ta cea multă, că neşovăielnic ai străbătut drumul drept al credinţei, mărturisind astfel pe Dumnezeul cel întreit sfânt, Căruia şi noi dimpreună cu tine ne închinăm şi bucurându-ne te lăudăm grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce prin spânzurare nemurire ai agonisit;
Bucură-te, că prin răbdare sufletul ţi-ai mântuit;
Bucură-te, că din mâna Domnului ai primit cununa biruinţei;
Bucură-te, că de sus ţi-a venit răsplată credinţei;
Bucură-te, că numele tău în cartea vieţii s-a scris;
Bucură-te, că astăzi dănţuieşti în cerescul paradis;
Bucură-te, că nu te-au amăgit cele trecătoare;
Bucură-te, cel ce ai ştiut să preţuieşti pe cele nepieritoare;
Bucură-te, al celor din primejdii apărător;
Bucură-te, al celor întristaţi de nădejde dătător;
Bucură-te, al ispitiţilor întăritor;
Bucură-te, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 11-lea:
Cum să te slăvim mai bine, vrednicule mucenic, decât lăudând îndelunga ta răbdare şi iubirea de cele înalte? Căci fire omenească având, spre cele îngereşti ai râvnit. Pentru care, cu toţii cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Văzând păgânii că nu te lepezi de credinţa ta şi nu te supui poftelor stri-căcioase, cerut-au vizirului să te omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să facă aceasta. Şi te-au dus călăii de te-au spânzurat. Deci, ca cel ce ai primit încoronare mucenicească, vrednic eşti de cântări ca acestea:
Bucură-te, Ioane de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, mucenice prea fericit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, cel cu trupul nepîngărit;
Bucură-te, pildă de sufletească tărie;
Bucură-te, rază dătătoare de bucurie;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 12-lea:
Slavă lui Dumnezeu pentru toate, a zis oarecând Ioan cel cu gură de aur, încheindu-şi în surghiun viaţa cea pământească. Iar tu, Ioane Valahule, pri-vind cu ochii duhului tău dincolo de hotarele zărilor şi veacului acestuia, ai mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Cu cântări cinstim amintirea ta, fericim chinurile tale şi neclintită răbda-rea ta, mărim şi lăudăm bărbăţia ta cea neînvinsă, binecuvântându-te ca pe un mare ajutător şi păzitor al nostru, şi din inima grăind:
Bucură-te, tânăr mult ispitit;
Bucură-te, luptătorule neostenit;
Bucură-te, nădejdea tinerilor cea tare;
Bucură-te, în nevoi a lor apărare;
Bucură-te, izbăvitorul celor umiliţi;
Bucură-te, scăparea celor prigoniţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe cei în suferinţă;
Bucură-te, ca te-ai învrednicit de biruinţă;
Bucură-te, cel ce risipeşti gândurile necurate;
Bucură-te, alungătorul poftelor spurcate;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul al 13-lea:
O, răbdătorule de chinuri, preafericite noule mucenice, purtător al sem-enlor de biruinţă, Sfinte Mucenice Ioane Valahule, ascultă acum nevrednica rugăciune ce-ţi aducem din toată inima, ca să ne izbăveşti pe noi de năpastă, de primejdii, de dureri şi de ispite, spre a cinsţi pomenirea ta, slăvind pe Dumnezeu, Cel de oameni iubitor, că împreună cu tine, în veacul ce va să fie, să-I cântăm Lui: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (de 3 ori)
Apoi se zice iarăşi
Icosul 1
Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bine-plăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:
Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopole;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
Condacul 1:
Nevoitorului cel tânar al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceş-te în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi cu mulţumire să-i cântam:
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!
RUGĂCIUNE
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înţelep-ciune şi minunat întru lucruri! Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica dintre seminţiile pământului fii aleşi, care prin credinţă tare şi prin viaţă pilduitoare să menţină trează credinţa în puterea şi în milostivirea Ta, şi să nu lase nea-mul omenesc a se prăbuşi în întunericul cel fără fund al neştiinţei de cele înalte şi al păcatului.
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătate şi cu îndurare mijlocirile sfinţilor bine-plăcuţi Ţie, pentru nevo-ile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţi vremel-nice, pline de ispite şi de poveri nenumărate.
Însu-ţi dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum sme-ritele noastre cereri, şi ne izbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu ştii nepu-tinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui. Primeşte, dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şi dăruindu-ne cele spre mântuire. Că pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăru-ieşti nouă în toate zilele vieţii noastre, binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi izvorul bunătăţilor, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile.
Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: „Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin.”
Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul.
De dimineaţa până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Alţi sclavi îşi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurându-le neputinţele.
Blândeţea sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.
Prin simpla lui prezenţă în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine.
În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia.
Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Soţia amintindu-şi de mâncarea preferată a soţului i-a spus lui Ioan: „Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!” Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.
După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ţinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere.
Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toţi au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparaţi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).
Spre sfârşitul vieţii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simţind că i se apropie sfârşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan.
Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunţat că a murit Ioan, acesta a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toţi locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creştin.
După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfântului să nu-i dispreţuiască.
În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.
Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.
În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul.
Timp de câteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.
Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.
Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.
