Asceza limbajului
Un proverb din Israel spune aşa:
„Dacă-n douăzeci de vorbe ai ceva să ne spui nouă şi poţi spune-n două vorbe, – află-le pe-acestea două” Asta trebuie să ne înveţe şi pe noi cată grijă trebuie să avem cănd spunem fiecare vorbă, fiindcă fiecare cuvant ne este un legămant de un fel. Iar după ce am spus cuvantul, şi mai multă grijă trebuie să avem, spre a împlini ceea ce am spus”.
Citesc acest proverb simplu şi profund, urmat de cele câteva îndemnuri la responsabilitate ale lui Traian Dorz, răsfoind paginile cărţii ” Mărturisirea Strălucită”. Rândurile acestea sunt un apel la sinteză, la a vorbi mai puţin şi a asculta mai mult, sunt un apel la o adevărată asceză a limbajului. Mulţi oameni consideră că la asceză sunt chemaţi doar călugării care şi-au impus pentru a ajunge la sfinţire, să ducă o viaţă aspră şi retrasă de restul lumii. Însă nu este aşa. Prin extensia sensului, prin asceză se poate înţelege şi orice exerciţu care pune la încercare perseverenţa şi voinţa. Iată deci că la acest exerciţiu numit asceză, suntem chemaţi toţi indiferent că suntem călugări, preoţi sau mireni, important este să ne dorim sfinţirea vieţii.
Am auzit oameni spunând: „Dac-aş putea să mă întorc înapoi în timp, aş încerca să vorbesc ma puţin şi să ascult mai mult, am pierdut atatea bucurii, pentru că nu am ştiu să ascult”. Iată de ce este necesar să vorbim de o asceză a limbajului astăzi, pentru a nu ne părea rău mai tarziu că nu am ştiut că există şi tăcere expresivă care ascultă şi comunică în acelaş timp. Asceza limbajului, este regula de aur, diametral opusă vorbăriei, prin care putem conştientiza cât de important este a vorbi mai puţin şi a asculta mai mult.
Au fost momente în viaţa mea, cand m-am înfuriat pentru că n-am avut tăria să fiu calm, am spus cuvinte pe care mai tarziu am dorit să nu le fi spus, pentru că nu am avut tăria să renunţ la eul meu, pentru că nu am avut tăria să tac, pentru că nu am ştiut să aleg, din două cuvinte, pe cel mai scurt, pe cel mai frumos, pe cel mai plin de pace. Cuvintele lui Traian Dorz, sunt un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi – omul care nu ştie să tacă, nu ştie nici să asculte. Cât de clar vorbeşte Duhul Sfant în cartea Apocalipsei, cap. 2, versetele 7 şi 11: „Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu….. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua.”
Este timpul să ne schimbăm felul de a ne vedea pe noi înşine, este timpul să ascultăm ce spune Duhul Sfant şi să practicăm această asceză a limbajului în relaţiile cu cei din jurul nostru, în relaţia noastră cu Dumnezeu, vorbind mai puţin şi ascultand mai mult, pentru că nu toate greşelile mai pot fi reparate. Este extrem de greu, dar nu imposibil să practicăm această esceză a limbajului. Totul e să vrei! „Dacă va voi omul, de dimineaţă pană seara ajunge la măsura dumnezeiască” (Ava Amonie). Totul porneşte din interiorul nostru, cum suntem în interior suntem şi în afară.
Închei aceste rânduri aici, pentru a nu cădea în extrema vorbăriei, nu înainte de a reda încă un cuvânt al lui Traian Dorz, pe care l-am găsit răsfoind paginile cărţii părintelui Ioan Tiberiu Vişan; „Sub privirile sfinţilor zilei”; ed. Anastasia; pag. 548:
” …Evanghelia adevărată nu se propovăduieşte mai întâi cu cuvântul, ci mai întâi se propovăduieşre cu tăcerea. Şi nu numai cu picioarele, ci mai întâi cu genunchii şi numai întâi cu vorbele gurii, ci mai întâi cu lacrimile ochilor şi numai întâi cu gesturile mâinilor, ci mai întâi cu bătăturile lor. Evanghelia propovăduită în felul acesta este singura Evanghelia vie, adevărata, rodnică şi sfântă. Şi propovăduitorii unei astfel de Evanghelii sunt adevăraţii trimişi ai lui Hristos. Toţi ceilalţi – care nu sunt aşa şi nu fac aşa – sunt nişte diletanţi netrebnici, nişte profitori ai cucerniciei care şi-au făcut din Evanghelia o meserie convenabilă şi din Hristos un motiv de câştig uşor şi necinstit. Tu din care aceste două tagme faci parte? Se vede după mâinile tale, după genunchii tăi, după viaţa ta!”
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
