CĂSĂTORIA (divorţul) Sf. Ion Gură de Aur
„Cel care-şi lasă pe femeia lui, spune Hristos, o face să săvârşească adulter, iar cel care ia pe cea lăsată face adulter. Bărbatul care-şi lasă femeia se face pe sine însuşi vinovat de păcat, chiar dacă nu ia altă femeie, tocmai pentru că a făcut-o să săvârşească adulter; iar cel care-şi ia altă femeie săvârşeşte şi el adulter. Să nu-mi spui că a lăsat-o acela! Chiar dacă alăsat-o, rămâne totuşi femeia celui care a lăsat-o. Apoi, ca să nu facă pe femeie mai obraznică, pentru că toată vina a fost aruncată pe bărbatul care a lăsat-o, Hristos îi închide şi ei uşa unei noi căsătorii, spunând: Iar cel care ia pe cea lăsată face adulter. Prin aceste cuvinte Hristos duce pe femeie pe drumul cel bun, chiar fără voia ei: o opreşte de a se mai căsători şi nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de micime sufletească. într-adevăr, dacă femeia ştie că vrând-nevrând trebuie sau să trăiască cu bărbatul pe care 1-a avut de la început, sau, dacă pleacă din casa bărbatului ei, să nu mai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fără voia ei, să-şi iubească soţul.
Să nu te miri, dar, că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeie este mai slabă. De aceea o şi lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, ameninţând pe bărbat. Hristos a făcut ceea ce face un tată care are un copil rău. Tatăl lasă la o parte pe copilul său şi mustră pe cei care i-au stricat copilul, interzicându-le să mai aibă legături cu el, să se mai apropie de el.
Dacă ţi se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ţi aminte de poruncile date de El mai înainte, în care a fericit pe ascultătorii Săi, şi vei vedea că şi această poruncă este cu putinţă de îndeplinit, fiind uşoară. Da, cum să-ţi alungi femeia din casă când eşti blând, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerţi cu soţia ta când tu împaci pe alţii?
Nu numai prin asta, dar şi în alt chip a făcut Hristos uşoară porunca aceasta. Prin Cuvintele: în afară de cuvânt de desfrânare, Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când îşi poate lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăşi la acelaşi lucru. Dacă i-ar fi poruncit bărbatului să o ţină în casă, deşi femeia lui a trăit cu mulţi bărbaţi, atunci fapta bărbatului ar duce iarăşi tot la adulter.
Vezi ce acord este între porunca aceasta şi cele spuse mai sus? Bărbatul care nu se uita cu ochi desfrânaţi la o femeie nu săvârşeşte adulter; iar dacă nu săvârşesc adulter nu dă prilej unui alt bărbat să-şi lase femeia lui. Pentru aceea, deci, Hristos îl strânge pe bărbat cu toată tăria, îl îngrădeşte cu frică, ridică asupra lui mare primejdie dacă îşi lasă soţia; căci pe bărbat îl face răspunzător dacă femeia săvârşeşte adulter. Aşadar, ca să nu socoteşti la auzul cuvintelor: Scoate-ţi ochiul tău, că aceste cuvinte le-a spus şi despre femeie, Domnul a adăugat la timp îndreptarea aceasta, îngăduindu-i bărbatului să-şi lase femeia numai într-un singur caz; în altul, nicidecum”. (Omilii la Matei, omilia XVII, III, în col. PSB, voi. 23, pp. 224-225)
„Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă, Dacă tu, le zice Hristos, îmi spui de Moise, Eu îţi spun de stăpânul lui Moise. în afară de aceasta, Mă sprijin şi pe timpul când s-a legiuit căsătoria. Dumnezeu dintru început i-a făcut pe ei bărbat şi femeie (Fac. 1, 27), şi legea aceasta, chiar dacă pare dată acum de Mine, este mai veche decât legea lui Moise şi-i foarte chibzuită, că n-o aduce numai pe femeie alături de bărbat, ci-i porunceşte să lase pe tatăl şi pe mama ei; şi nici nu legiuieşte ca bărbatul să vină la femeia sa, ci să se lipească de ea; iar prin acest cuvânt arată că unirea este de nedesfăcut. Apoi nici nu se mărgineşte numai la atâta, ci cere ca unirea lor să fie şi mai strânsă, că spune: Vor fi cei doi un trup.
Apoi, după ce a citat legea aceasta veche, dată şi cu fapta şi cu cuvântul, după ce a arătat că este vrednică de credinţă pentru că Dumnezeu a dat-o, Hristos, cu autoritate, o tălmăceşte şi El şi legiuieşte, zicând: Deci nu mai sunt doi, ci un trup. După cum este o crimă să tai trupul omenesc, tot aşa este o nelegiuire să desparţi femeia de bărbat. Şi Hristos nu S-a oprit la atâta, ci a adăugat şi pe Dumnezeu, zicând: Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. Hristos arată deci că divorţul este şi împotriva firii şi împotriva legii; împotriva firii, pentru că se taie trupul; împotriva legii, pentru că cei ce vor să divorţeze fac lucrul acesta împotriva lui Dumnezeu Care i-a unit şi a poruncit să nu se despartă”. (Omilii la Matei, omilia LXII, I, în col. PSB, voi. 23, p. 717)
„Femeia de bărbat să nu se despartă. Iar de se va şi despărţi, să nu se mărite, sau să se împace cu bărbatul său (1 Cor. 7, 10-11). Fiindcă s-au întâmplat dezbinări, zice, fie din pricina înfrânării, fie din alte pricini şi micimi de suflet, pentru aceea este cu mult mai bine ca nici începutul să nu se facă, iar de cumva s-a făcut, apoi rămână femeia cu bărbatul, şi chiar dacă nu mai are legături cu dânsul, cel puţin nu mai are pe alt bărbat” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XIX, p. 191)
„Iar de se desparte cel necredincios, despartă-se, (1 Cor. 7, 15). Aici faptul nu mai este curvie. Dar ce înseamnă: Iar de se desparte cel necredincios? De pildă, zice, dacă îţi porunceşte a jertfi şi a lua parte prin căsătorie la necinstirea lui, sau a pleca din casă, apoi atunci mai bine este a strica căsătoria, şi nicidecum bună cinstirea. Pentru aceea a şi adăogat: Că nu este robit fratele sau sora întru unele ca acestea. Dacă în fiecare zi se ceartă şi se luptă pentru aceasta, apoi mai bine este a te izbăvi de acest rău. De aceasta şi face vorbire, zicând: că spre pace ne-a chemai pre noi Dumnezeu. Acela este care a dat pricină de desfacere, după cum face şi cel ce curveşte.
Căci ce ştii, femeie, de îţi vei mântui bărbatul? (1 Cor. 7, 16). Aceasta este zisă faţă de zicerea de mai sus: Să nu-1 lase pre el. Dacă el, zice, nu se împotriveşte, rămâi pe lângă dânsul, căci ai şi un câştig. Rămâi, îndeamnă, sfătuieşte şi încredinţează-!, căci nici un dascăl nu va putea să facă ceea ce vei face tu, ca femeie. Şi nici nu-i face vreo silnicie, sau să ceri de la dânsul ca numai decât să facă aşa, ca nu cumva să se facă greoi în vorbă, nici nu porunceşte a se lepăda de această sarcină, ci prin neştiinţa viitorului lasă lucrul în nehotărât, zicând: Căci ce ştii, femeie, de îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii, bărbate, de îţi vei mântui femeia?” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XIX, pp. 192-193)
„Dacă are cineva femeie necredincioasă, şi ea va voi să locuiască cu el, să nu o lase (1 Cor., 7, 12). Dar dacă are o femeie desfrânată şi adulteră, nu-1 împiedică să o lase. Oricine îşi va lăsa femeia sa, în afară de cuvânt de desfrânare, o face să preacurvească (Matei 5, 32). Prin urmare, pentru pricină de desfrânare îi este îngăduit să o lase. Ai văzut iubirea de oameni şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Dacă este o păgână, spune El, să nu o laşi! Dar dacă este o desfrânată, nu te opresc să faci asta! Dacă este necredincioasă Mie, spune Domnul, să nu o laşi! Dar dacă te ocărăşte pe tine, nimeni nu te opreşte să o laşi!” (Către iudei, cuv. II, 3, în voi. Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, pp. 269-270)
„Pavel spune: Să nu vă lipsiţi unul pe altul, decât din bună înţelegere (I Cor., 7, 5). Acum însă, după ce s-a despărţit de bărbatul ei, îi porunceşte să se înfrâneze chiar dacă nu vrea: Iar dacă se desparte de bărbatul ei, să nu se mai mărite, sau să se împace cu bărbatul ei (I Cor., 7, 11). Vezi, deci, că o femeie măritată este ameninţată din două părţi de război? Sau trebuie să rabde în tăcere asalturile puternice ale trupului său, care o înjură în fiecare zi, să i se plece lui şi să-i facă toate gusturile; să se lase bătută, ocărâtă, să ajungă de râsul slugilor, sau să sufere altceva de felul acesta. într-adevăr, bărbaţii sunt destul de pricepuţi şi descoperă o mulţime de mijloace când vor să-şi pedepsească femeile lor. Dacă femeia nu vrea să suporte toate aceste nedreptăţi, atunci trebuie să practice o înfrânare fără rod şi fără folos. O numesc fără rod şi fără folos, că înfrânarea ei nu e făcută pe temeiul unei făgăduinţe drepte; nu-i făcută din dorinţa sfinţeniei, ci din pricina mâniei care i-o poartă bărbatului. Apostolul spune: Să nu se mai mărite, sau să se împace cu bărbatul ei.
– Dar dacă nu vrea să se împace?
– Mai este încă o cale ca să se întoarcă din aceste necazuri!
– Care?
– Să aştepte moartea bărbatului! După cum unei fecioare care s-a hotărât să trăiască în înfrânare, nu-i mai este îngăduit să se căsătorească, pentru că Mirele ai trăieşte veşnic şi este nemuritor, tot astfel şi unei femei măritate numai atunci îi este îngăduit să se căsătorească a
doua oară, când îi moare bărbatul.” (Despre Feciorie, 39, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 68-69)
„Pentru ce iudeii au primit îngăduinţa de a despărţi de femeile lor? (Deut, 24, 1-4).
Ca să nu se războiască între ei, ca să nu se umple casele lor de sângele celor din acelaşi neam. Spune-mi te rog cum ar fi fost mai bine: Să fie dată pe uşă afară soţia urâtă, sau să fi înjunghiată în casă? Aşa ar fi făcut dacă nu s-ar fi îngăduit bărbaţilor să le alunge din casă. Din pricina aceasta Legea Veche spune: Dacă vei urî pe femeia ta, despartă-te de dânsa (Deut., 24, 1). în Legea Nouă însă, pentru că Dumnezeu se adresează unor oameni îngăduitori, unor oameni cărora nu le este îngăduit să se mânie, le spune: Dacă se desparte de soţul ei, să nu se mai mărite (I Cor., 7, 11). Vezi silnicia? Vezi robia de neînlăturat? Vezi lanţul care încătuşează şi pe un soţ, şi pe celălalt?” (Despre Feciorie, 41, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 70)
„Oricine-şi va lăsa femeia, în afara pricinii de desfrânare, o face să săvârşească adulter (Matei 5, 32), condamnând astfel indirect divorţul făcut din oricare altă pricină în afară de desfrâu.
Cel ce se apropie de o desfrânată devine un trup cu ea. Aşadar cum îl va primi o soţie credincioasă şi cuminte, care este mădular al trupului lui Hristos? Cum se va uni cu cel care s-a făcut mădular al trupului unei desfrânate?
Fii cu luare aminte şi la un alt lucru care este scris în Evanghelie: femeia creştină care are un soţ necredincios nu este necurată, fiindcă bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă (I Corinteni 7, 14). Despre desfrânată, însă, vorbeşte cu totul altfel: Voi lua, zice, mădularele lui Hristos ca să fac din ele mădularele unei desfrânate? (I Corinteni 6, 15). In primul caz, în ciuda convieţuirii cu cel necredincios, harul lui Dumnezeu rămâne, pe când în al doilea caz harul se îndepărtează.” (Din voi. Problemele vieţii, pp. 40-41)
„Care este, aşadar, legiuirea pe care ne-a dat-o Pavel? Femeia – zice – este legată prin Lege; prin urmare, nu trebuie să se despartă cât timp trăieşte bărbatul. Nici să nu meargă la alt bărbat, nici să se unească prin o a doua nuntă. Ia vezi cu câtă precizie s-a folosit de cuvinte! Căci nu a zis să trăiască împreună cu bărbatul cât timp e viu, ci femeia e legată prin Lege câtă vreme trăieşte bărbatul ei; încât, chiar dacă îi dă carte de despărţire, chiar dacă părăseşte căminul, chiar dacă pleacă la altul, legată fiind prin Lege, adulteră se face una ca aceasta. Dacă bărbatul vrea să se descotorosească de femeie, ori femeia vrea să-1 lase pe bărbat, să-şi aducă aminte de cuvintele acestea şi să cugete că Pavel stă de faţă şi o prigoneşte, strigând: femeia este legată prin Lege. Căci, după cum robii fugari, chiar dacă părăsesc casa stăpânului, sunt împiedicată de lanţuri, aşa şi femeia, chiar dacă îl lasă pe bărbat, are legea împotrivindu-se ei asemenea unui lanţ, osândind-o şi pe adulteră şi pe cei care o primesc. Cât timp mai este bărbatul, adulter se cheamă acest lucru. Şi tot cel ce se însoară cu cea fugită săvârşeşte adulter. Şi doar arunci – zice Pavel – îi este cu putinţă să se mărite a doua oară, când se dezleagă de lanţ, când se sfârşeşte bărbatul.” (Femeia este legată prin Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; iar dacă moare, liberă este, dacă vrea, să se mărite, numai întru Domnul. Mai fericită este însă dacă rămâne aşa, în voi. Cateheze maritale, p. 26)
„Roabă fiind şi supusă legii, chiar dacă ar primi mii de cărţi de despărţire, este înlănţuită de legea adulterului. Slugilor nu le este cu putinţă să-şi schimbe stăpânii dacă aceştia trăiesc. Nici femeii să-şi schimbe bărbatul câtă vreme trăieşte. Căci acest lucru este adulter. Nu-mi zice de legile cele din afară, care poruncesc să-i dai carte de despărţire şi să te rupi de ea. Căci nu după aceste legi te va judeca Dumnezeu în acea Zi a Judecăţii, ci după cele pe care însuşi le-a pus. Ba şi legile cele din afară nu rânduiesc aceasta pur şi simplu, nici fără socoteală, ci acestea pedepsesc fapta. încât şi din aceasta se arată că nu se complac cu acest păcat: doar simpla pricină de despărţire, fără implicare de bunuri, o resping. Şi chiar dacă ar fi bunuri la mijloc ca motiv de despărţire, pedepsesc fapta prin păgubire adusă averii bărbatului. Aşadar, nici legile statului nu au lăudat pe cei ce fac aceasta.” (Femeia este legată prin Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; iar dacă moare, liberă este, dacă vrea, să se mărite, numai întru Domnul. Mai fericită este însă dacă rămâne aşa, în voi. Cateheze maritale, p. 27)
„Chiar prin modul plăsmuirii lor a introdus legea162 pe care eu o scriu acum. Care anume? Femeia hărăzită dintru început, pe aceasta s-o ţină pururea. Această lege era mai veche decât aceea, pe cât era Adam faţă de Moise. Prin urmare, eu nu fac acum ceva nou, ci învăţ pe acelea mai bătrâne şi mai vechi decât Moise.” (Femeia este legată prin Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; iar dacă moare, liberă este, dacă vrea, să se mărite, numai întru Domnul. Mai fericită este însă dacă rămâne aşa, în voi. Cateheze maritale, p. 28-29)
„Nu poţi să spui – zice – că pe tine te-a făcut Dumnezeu şi pe aceea nu Dumnezeu, ci altul mai mic decât Acela. Ci Unul şi Acelaşi v-a adus pe amândoi la fiinţă. încât chiar dacă pentru altceva nu, măcar pentru acest lucru sfieşte-te şi păstrează dragostea [ayami] pentru ea. Căci dacă în cazul robilor, adesea fiind ei despărţiţi unul de altul, faptul că amândoi sunt legaţi să slujească unuia şi aceluiaşi stăpân li se face prilej de dragoste, cu atât mai mult nu trebuie să se întâmple aceasta cu noi, când amândoi avem acelaşi Făcător şi Stăpân (Femeia este legată prin Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; iar dacă moare, liberă este, dacă vrea, să se mărite, numai întru Domnul. Mai fericită este însă dacă rămâne aşa, în voi. Cateheze maritale, p. 30)
„Să ne încredem în această bună legiuire şi să lepădăm de la noi înşine orice ruşine, şi nici pe femeile noastre să nu le alungăm, nici pe cele alungate de alţii să nu le primim. Cu ce ochi va privi bărbatul pe femeie, cu ce ochi se vor uita la ea prietenii şi slugile? Căci dacă moare soţul şi cineva ia femeia aceluia, şi dacă numai văzând chipul167 celui mort, ce nu pătimeşte şi suferă, ce fel de viaţă va mai avea dacă bărbatul ei trăieşte? Ştiind cel ce o ia că este soaţa aceluia, cum va veni acasă, cu ce dispoziţie a voinţei, cu ce ochi o va privi pe soţia aceluia ca fiind a sa? Ba mai mult, nici a unuia, nici a celuilalt nu va putea spune cineva că este pe drept una ca aceasta. Căci adultera este femeia nimănui. Fiindcă a călcat şi legămintele cu acela şi nici la tine nu a venit prin legiuirea cuvenită.
Cum dar nu e nebunie să aduci în casă un lucru plin de atâtea rele? împuţinatu-s-au oare femeile? Pentru ce, dar, fiind atâtea, nu ne este cu putinţă să ne luăm femeie după legea cuvenită şi cu conştiinţă curată? Ci alergăm la cele ce ne sunt oprite, răscolind căsniciile şi aducând răzmeriţe între cei de acelaşi neam, făcându-ne din toate părţile duşmănie, deschizând gurile altora spre mii de osânde şi făcând de ruşine însăşi vieţuirea noastră. Şi ceea ce este mai cumplit decât toate e că ne strângem pedeapsă de neînduplecat în ziua judecăţii. Căci ce vom spune Celui Ce ne va judeca atunci când, aducând legea în mijloc şi citindu-o, va zice: Am poruncit ca pe femeia lepădată să nu o iei, pentru că fapta este adulter. Cum, dar, ai îndrăznit să o iei printr-o nuntă oprită? Ce vom zice şi cum vom da răspuns? Căci acolo nu e de trebuinţă să se aducă înainte legile cele din afară, ci silite sunt să tacă şi pe cei înfricoşaţi îi leapădă în focul gheenei dimpreună cu adulterii şi cu cei ce au nedreptăţit căsniciile altora. Cel ce s-a despărţit de femeie fără pricină – în afară de cea de desfrânare – şi cel ce s-a însurat cu cea divorţată, trăindu-i încă bărbatul, vor fi la fel pedepsiţi, dimpreună cu cea divorţată.
De aceea, mă rog şi vă implor, şi pun sufletul pentru voi, să nu alunge bărbaţii femeile, nici femeile să nu-şi lase bărbaţii.” (Femeia este legată prin Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; iar dacă moare, liberă este, dacă vrea, să se mărite, numai întru Domnul. Mai fericită este însă dacă rămâne aşa, în voi. Cateheze maritale, pp. 30-31)
