Femeia creştină! Nobila ei istorie. Preţioasele ei misiuni.
I-ISTORIA EI NOBILA
Aceasta istorie începe în creatia sa, se urmeaza în caderea ei dureroasa, se termina cu o slava incomparabila în împacarea ei în Iisus Hristos.
Femeia la crearea ei. – Ceea ce trebuie sa fie ea, în ce rang o plaseaza Dumnezeu, ce prerogative îi confera ei Dumnezeu, ce drepturi îi pastreaza; Dumnezeu ne-o arata în actul sau creator.
1. Scopul crearii ei. – Sa urmam opera divina, mai bine decât în oricare alt studiu, ea ne va descoperi ideea divina în crearea femeii, în momentul în care îl creeaza Dumnezeu pe barbat, universul este format, împodobit stralucitor; este domeniul regelui pe care-I introduce Dumnezeu pentru a împarati aici. In acest domeniu imens a fost pastrata o resedinta regeasca, este raiul pamântesc. Viata curge din plin peste maluri lânga Adam; fiinte de tot felul au fost create pentru a sluji Ia nevoile sale sau pentru a contribui prin farmecul lor la fericirea sa. Ori în sânul bogatiilor acestora, Adam este izolat.
Nici-o fiinta nu-i raspunde prin cunostinta si prin inima si se pare ca crearea sa ar fi ramas incompleta. „Si Dumnezeu zice: nu este bine ca omul sa fie singur”. Si el adauga în tainicul sfat al Persoanelor divine: „Sa facem ajutor pentru el ca sa fie asemenea lui”. Aceia sunt termenii hotarârii divine. „O sotie”, „un ajutor”; asa va fi femeia pentru barbat. Ea va fi farmecul existentei Iui si ca îi va fi un ajutor. Ajutor de-o noblete egala si lasând deoparte în mod infinit ajutoarele pastrate de Dumnezeu în celelalte creaturi ale creatiei..
Acest farmec, pe care-l va afla omul în însotitoarea sa îi este închipuit în scena tainica din Eden. Dumnezeu îi trimite lui Adam deliciile extazului si în timpul acestui extaz el o scoate din Adam pe care-o va iubi „ca trup din trupul sau si os din oasele sale”. 2. Rangul ei, demnitatea ei, privilegiile ei, puterile ei. -Femeia nu-i este inferioara barbatului: crearea ei o demonstreaza în mod biruitor. Ca si pentru barbat este Treimea întreaga cea care se hotaraste, tine sfat si da hotarârea „sa facem”. Ea nu este formata dintr-o materie mai inferioara, ea este scoasa chiar din Adam însusi: si când o primeste Adam din mâinile Iui Dumnezeu, devenind vazuta, dotat cu darul profetiei, el îi da nume adevarat, femeie; el o proclama „trup din trupul meu”, el vesteste ca pentru a o poseda va trebui ca omul sa renunte la fiintele cele mai dragi.
Femeia nu este sclava barbatului, ea împarte cu el sceptrul stapânirii, la amândoi le-a zis Dumnezeu „stapâniti” „vor stapâni”.
Femeia în caderea ei cea dureroasa. – Dureroasa este istoria acestei caderi si trei întâmplari o împlinesc. Noi o vedem pe femeie rând pe rând într-o greseala grea: Dumnezeu într-o dreapta dar milostiva pedepsire: pe barbat în abuzul dispretuit al sau de forta.
1. „Nu Adam este cel care s-a lasat înselat în raiul pamântesc, de înselaciunile diavolului, ci femeia”. Eva este cea care vorbeste în mod sacrileg cu Satana, care putin câte putin, încântata prin promisiuni înselatoare, ajunge la acest fapt de deplina mândrie si de revolta de a pretinde sa se substituie Iui Dumnezeu! Aceasta greseala personala ea o accentueaza facându-l partas la ea si pe Adam; ea se foloseste spre el de partea pe care i-o face farmecul ei, de împaratia care-o are peste el frumusetea ei. Ea stapâneste barbatul pentru a-l antrena cu ea în cea mai nerusinata stricaciune..
2. Care va fi pedeapsa? Dumnezeu îi da una, totodata aspra si milostiva, dreapta însa temperata. Ea îsi pierde o parte din puterea sa de stapânire, din aceasta stapânire pe care ea n-a stiut s-o foloseasca decât pentru ruinarea comuna. Sceptrul ei se zdrobeste dupa ce n-a facut din el decât un complice pentru revolta sa.
Insa în pedepsire Dumnezeu cuprindea mai ales mila. Punând peste om povara de a stapâni, el o lua de pe umerii femeii. Cu cât sotia lui devenea mai slaba si mai dezarmata, cu atât mai mult omul trebuia s-o trateze cu delicatete si cu blândete, devenind ajutorul ei si facându-i-se ca un protector, ceea ce-i va aduce ei supunerea si serviciile: „Vei fi plecata catre barbatul tau, aceasta este scaparea ta; portul; ajutorul tau va fi el”.
3. Dumnezeu voia asa. Insa barbatul era creat liber. El putea sa abuzeze; el putea sa travesteasca si sa strice opera divina. El o face. Si istoria femeii nu mai este decât istoria unui lung si sângeros martiriu.
Femeia în împacarea ei în lisus Hristos.
1. Lumea, dupa ce a degradat si a coborât femeia, îi arunca în fata dispreturile ei si o respinge. Lumea este mândra, fariseul Simon neaflând în fata lacrimilor Magdalenei decât mustrarile, acuzarile si insultele, însa Hristos este acolo. Se produce o revolutie imensa. Femeia sclava barbatului, prada patimilor lui, victima cruzimii lui, aceasta femeie este înaltata în mod maret de catre lisus Hristos, Omul-Dumnezeu. In Magdalena, Iisus Hristos reuneste lumea si veacurile, si de acum femeia va deveni un obiect de respect peste tot unde va patrunde Evanghelia si unde va împarati crestinismul. El a primit-o, el a curatat-o; ea a uns capul lui cu mir, si a stropit cu lacrimi picioarele lui cele sfinte. Si el în schimb îi confera cu nevinovatia redobândita, onorurile nespuse. Câta slava omeneasca sortita la uitare! Câte straluciri stinse pentru totdeauna! Si în lumea întreaga, dupa douazeci de secole, nu înceteaza sa rasune vestea despre femeia smerita.
2. La aceasta prima împacare lisus Hristos îi mai adauga una. Femeia dispretuita pâna la a nu mai fi decât o sclava, redevine în crestinism, ceea ce a facut-o crearea ei: „un ajutor asemenea”. Ea colaboreaza la faptele barbatului cele mai înalte si cele mai grele. lisus Hristos le face predicatori si apostoli, ele seamana Evanghelia, si în timpul întemeierii credintei, Sf. Pavel saluta în ele pe nobilele colaboratoare si neobositele ostenitoare. .
3. In pagânism femeia a devenit prada venala a barbatului, si cum nimic n-o apara împotriva patimilor lui nestapânite si loviturile cruzimii lui, i-au venit dezonoruri peste dezonoruri, nefiind decât ca o negustoreasa pusa la taraba spre vânzare. Crestinismul îi construieste spitale; el o retrage în pustie, el o pune sub rânduielile religioase, la adapost de insultatori; singuratatile Iudeii si ale Egiptului au fost umplute cu ele, care au mers acolo cu miile, femeile pe care pocainta si evlavia le-au sfintit în actiunile lor.
4. Un tron de slava mult mai ridicat le este pastrat înca. Ele vor fi îmbracate cu purpura regeasca a martiriului; ele vor marturisi credinta lor în fata regilor si a puternicilor; Roma va auzi afirmatiile lor marete si puterea marelui imperiu se va zdrobi de puterea lor de neînvins.
Astfel revelate, astfel înnobilate, dobândind o demnitate noua si o putere noua, femeia n-a încetat sa împlineasca cele mai pretioase si cele mai diferite misiuni.
Il-PRETIOASELE EI MISIUNI
Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o consideram pe femeie rând pe rând: ca sotie, ca mama, ca stapâna a casei.
Ca sotie. – Sa nu uitam ca ea a fost data barbatului ca un „ajutor” ca siguranta. Si Dumnezeu a pregatit-o în mod minunai pentru acest rol. Mai întâi prin singuratate. Barbatului îi sunt atribuite viata publica cu luptele ei, pericolele ei, ranirile ei. Pe când barbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucura în interiorul caminului ei de o pace continua. Daca ea iese de acolo o face numai pentru un moment scurt si datoriile ei o recheama în singuratatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabila este aceasta viata de calm si de siguranta, pentru dezvoltarea evlaviei si culturii virtutilor? Aceasta evlavie si aceste virtuti vor fi podoaba si în acelasi timp marele mijloc de a actiona al sotiei, împodobita de virtuti fermecatoare în simplitatea ei, iubirea ei, rabdarea ei, bucuria ei, ea îsi va asigura asupra sotului ei o stapânire binefacatoare. Când viata publica îl va tulbura, necaji, mânia, sau cazând în lasitate sau deznadejde, ea îl va reculege precum salveaza portul pe cei naufragiati. Ce putere are pentru bine ca si pentru rau, sotia sau virtuoasa sau lipsita de sfintenie! O femeie îl sustine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.
Ca mama. – Ca educatia copiilor este totdeauna opera mamei, este foarte usor a o dovedi si pe temeiuri solide ale ratiunii. Cât de putina alegere are tatal pentru aceasta misiune sfânta? Pe femeie totul o apropie de copii, singuratatea caminului, asemanarea naturii, delicatetea si stiinta, devotamentul si iubirea. Natura o desemneaza pentru aceasta misiune; însa Dumnezeu o desemneaza si mai puternic si mai clar înca.
Sa ascultam apostolul. El începe prin a-i face mamei aceasta promisiune mângâietoare ca ea se va mântui în nasterea ei: „Prin nasterea de fii”. Acolo unde pacatul a pus durerea si expierea, Dumnezeu socoteste demn sa puna harul si mântuirea. Insa apostolul ramâne la aceasta prima afirmatie? Este destul pentru o mama sa le dea fiilor ei o viata naturala? Nu desigur! „Daca-i va educa pe copii”. Iata prin excelenta opera mamei. Si cum este lucrul ei, Dumnezeu a pregatit-o pentru aceasta cu grija. Femeia pastreaza mai bine credinta si evlavia. Ea arata alaturi de copii aptitudini cu totul speciale. Calmul vietii sale din casa îi creeaza starile necesare. Totul o cheama la aceasta munca mare a primei educatii, de care va depinde pentru copil viata sa întreaga. Caci cum vom putea noi arata destul pretul acestei opere?
Acest pret se evalueaza cu diferite titluri. Prima educatie ni se ofera noua ca opera esentiala pentru mai multe motive. Primul este obligatia. Mai mult decât oricare altele parintii au datoria la aceasta. Al doilea este gravitatea urmarilor. Ce va ajunge copilul a carui educatie va fi neglijata? Vai! Acest suflet tânar devine un pamânt acoperit cu toate ravagiile. Al treilea este legea divina. Dumnezeu a legiferat asupra acestei materii grave. Si legile promulgate de El în Scripturile divine sunt legi obligatorii ale primului cap. Al patrulea este interesul chiar temporal al unei mame. Câte nenorociri îi pregatesc ei slabiciunile ei sau neglijenta sa! Câte lacrimi o va face sa verse acest fiu, pe care ea a neglijat sa-l ridice în credinta si în virtute.
Ca stapâna casei. – Unul îi este serviciul femeii ca sa împarta grija, sa pastreze cele spuse, sa grijeasca de lucrurile casei; caci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu, ca în aceste lucruri si în altele sa ne fie de ajutor. Caci viata noastra consta din doua lucruri, din lucruri private si publice; ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este sa grijeasca de lucrurile casei, a barbatului de negotul public, judecatile, armata, celelalte toate. Femeii îi este orânduita conducerea interioara. Daca ea se achita cu fidelitate de sarcina ei familia este prospera; daca o neglijeaza, este ruina ei.
De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafara, ostenelile vietii publice. „O voi care totul rasturnati, lucrul diavolului este acesta, ca toate sa se confunde si sa se strice de la principiul lor începator, care a fost dat din natura de catre Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat sa pazeasca casa, barbatilor însa grija vietii publice; tu capule te transformi în picioare si picioarele în cap”.
Sfântul Ioan Gură de Aur
