În incinta sediului mitropolitan va activa un Centru de asistenţă pentru bătrâni
La iniţiativa unor oameni de afaceri în frunte cu dl Valeriu Pleşca a fost posibilă deschiderea unui astfel de Centru. Aici bătrânii vor beneficia de asistenţă medicală, consultaţie juridică şi reabilitare duhovnicească. Ceremonia de inaugurare a fost binecuvântată de către ÎPS Mitropolit Vladimir care a oficiat slujba de sfinţire a încăperilor. La ceremonie au fost prezenţi mai mulţi slujitori şi credincioşi care se vor implica întru buna desfăşurare a activităţii centrului.
Înalt Prea Sfinţia Sa a menţionat următoarele: „Evenimentul de astăzi constituie un prim pas întru ajutorarea nevoiaşilor la un nivel mai avansat. Până în prezent prin toate centrele bisericeşti care activează încercăm să răspundem solicitărilor şi problemelor credincioşilor care sunt foarte diverse şi adesea suntem neputincioşi în faţa tuturor necesităţilor. Nădăjduim că printr-un astfel de centru vor atrage mai mulţi agenţi economici şi oameni de bună credinţă dornici de a-i ajuta pe cei mai trişti ca noi.
Orice început este greu şi anevoios, dar vom parcurge pas cu pas întru formarea unei echipe de lucru care ar face faţă tuturor solicitărilor. Nădăjduim că în scurt timp vom putea susţine nevoiaşii şi cu produse alimentare. În activităţile de zi cu zi vor fi implicaţi şi tinerii ca voluntari.”
Vlădica a mai ţinut să mulţumească domnului Pleşca şi celorlalţi oameni de afaceri implicaţi în deschiderea Centrului, exprimându-şi speranţa că astfel de instituţii vor fi deschise pe întreg teritoriul Republicii Moldova, exemplul de azi fiind unul concludent şi de netăgăduit în sensul colaborării dintre reprezentanţii sferei asistenţei sociale şi Biserică.
www.mitropolia.md