Stiţi care e cel mai mare păcat din lume?
Care e cel mai mare păcat din lume? Păcatul meu. Păcatul de care nu pot scăpa. Păcatul care mă chinuie zi de zi. Păcatul care mă depărtează de Dumnezeu.
Da, cel mai mare păcat din lume este păcatul care te stăpâneşte zi de zi.
E oarecum impropriu să faci un clasament al păcatelor, deşi trebuie să recunoaştem că existe păcate grave şi mai puţin grave, dar toate au acelaşi efect: ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne lasă fără ajutorul Lui şi influenţează indirect pe ceilalţi semeni.
Degeabă îi judec pe alţii că desfrânează, ucid, stau în păcate grave iar eu sunt asemenea lor numai că stau în alte păcate. Pentru mine mâncarea multă este ca pentru unii desfrânarea. Pentru mine e la fel de greu să mă-nfrânez de mâncare cum e altuia a se-nfrâna de la relaţiile trupeşti. Mie mi-e uşor de multe ori să nu mă enervez dar mi-e greu să tac din gură, mi-e greu să nu mă laud, să nu judec….
Cel mai mare păcat din lume este de fapt cel mai mare păcat al meu. Iar dacă mă va ajuta Dumnezeu să scăp de el, atunci va apărea iar un alt păcat foarte mare, din grămada păcatelor rămase care mă ţin legat de pământ şi de trup.
Aşa cum porunca lui Dumnezeu este una singură: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” aşa şi păcatul este unul singur, este de fapt încălcarea acestei porunci. Astfel păcatele nu sunt mai grave sau mai puţin grave ci toate sunt încălcări de poruncă.
Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile. Căci Cel ce a zis: „Să nu săvârşeşti adulter”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Aşa să grăiţi şi aşa să lucraţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii. Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii.
(Claudiu)
