Peste 300.000 de persoane din Republica Moldova au fost ucise sau deportate pe timpul ocupaţiei sovietice Video
Bilanţul persoanelor omorâte sau deportate în Republica Moldova pe timpul ocupaţiei sovietice este de peste 300.000 de persoane, după cum a declarat, într-o conferinţă de presă, istoricul Veaceslav Stăvilă, anunţă Jurnal.md.
Membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, istoricul Veaceslav Stăvilă a precizat că procesul de distrugere a populaţiei s-a acţionat prin două metode: înfometarea şi deportarea în Siberia. „În multe dintre actele de deces au fost incluse alte cauze a morţii, decât înfometarea”, a completat Stăvilă.
Veaceslav Stăvilă a adăugat că, în urma cercetărilor efectuate, a ajuns la concluzia că peste 173.000 de persoane au murit prin înfometare în timpul ocupaţiei sovietice. „Istoria a arătat că decesele în masă au fost premeditate şi a provocate de sistemul totalitar. De la Moscova venea ordinul ca să fie adunate atâtea tone de cereale şi nimeni nu ştia sau nu dorea să ştie despre seceta care s-a abătut”, spune istoricul. „Sistemul sovietic a folosit metodele clasice de ocupaţie: terorizarea prin înfometare şi depratările”, a precizat Stăvilă.
Istoricul a ţinut să menţioneze că s-a acordat o atenţie mai mică persoanelor care au decedat în timpul celui de-al doilea război mondial şi nu se ştie exact câţi oameni au murit pe câmpurile de luptă. „Investigaţiile pe care le-am efectuat au scos la iveală că în anul 1944 au fost mobilizaţi 200.000 de moldoveni, dintre care circa 55.000 au murit în trei luni, din anul 1945, iar 32 % sunt daţi dispăruţi fără urmă”, a mai spus Stăvilă.
Veaceslav Stăvilă a susţinut că oamenii au fost pur şi simplu folosiţi în calitate de carne pentru scut. „Pe câmpurile de luptă din Germania au decedat peste 15.000 de persoane, în Polonia au pierit 12.000, în timp ce în Ungaria şi-au găsit locul de veci peste două mii”, a spus istoricul.
Stăvilă a mai menţionat că toate aceste crime au fost făcute cu ajutorul unei structuri bine organizate, care se numea NKVD, pe timpul guvernării staliniste, devenind ulterior KGB. „Pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistraţi circa 60.000 de turnători la KGB şi se ştie bine că din această structură poţi să ieşi doar prin două metode: fie mort, fie dacă recunoşti în mod direct că ai colaborat cu ei”, a încheiat istoricul.
http://www.youtube.com/watch?v=7G_10SF1Fp0&feature=player_embedded#
www.adevărul.ro