Plange cerul
Isi plange cerul tristetea,
in ploaia marunta de sus,
ca nu mai vedem frumusetea,
ce ne-a pregatit-o Iisus.
Ne pierdem cararea ingusta,
nici ce-i mantuirea nu mai stim,
pe-alaturi nu pe calea justa,
ne place adesea sa fim.
Tristete si zbucium in urma,
cat nu cuprinde un suflet de om,
c-am fost trecatorii prin viata,
fara sa stim s-o traim.
Ne chiama departe un clopot,
ne facem ca nu-l auzim,
doar cerul mai plange cu ropot,
de ploaie tarzie, pe pamantul arid.
Flora – 2008
