Mişcarea misionară „Sf. Proroc Daniel” a organizat pentru chinezii care locuiesc la Moscova o excursie la Lavra Sfântului Serghie de Radonej – „Sfânta Treime”. „Credem că Dumnezeu I-a adus în oraşul pe oaspeţii de peste hotare nu doar pentru a studia şi a munci aici dar şi pentru a afla despre Ortodoxie” – a declarat conducătorul mişcării, cunoscutul teolog Iuri Maximov.
„Din acest motiv, – a continuat Maximov, – am căutat să intrăm în contact cu străinii care se află în Rusia, hotărând astfel să le facem cunoştinţă cu Ortodoxia prin intermediul efectuării unei călătorii, cu ghizi care să le vorbească în limba lor maternă”.
Iniţiativa a fost susţinută la timpul ei de către iniţiatorul acestei mişcări misionare, regretatul părinte Andrei Sîsoev.
„Am avut nevoie de aproape un an pentru pregătiri. Spre bucuria noastră, această iniţiativă a fost întâmpinată cu un mare interes de către chinezi. Dacă la început planificam să strângem un grup de doar şase oameni, până la sfârşit s-au găsit paisprezece studenţi chinezi doritori de a veni cu noi” – a menţionat Iurii Maximov.
Excursia a fost făcută de către studentul Seminarului Teologic din Moscova, părintele Alexii Zeblin.
Conform lui Maximov, vizita studenţilor chinezi la mănăstire a avut „un ecou viu şi profund pentru aceştia şi există speranţa că mulţi dintre ei vor continua studierea ortodoxiei în cadrul prelegerilor teologice chinezeşti care vor fi organizate în curând de către mişcarea misionară „Sf. Proroc Daniel”.
Acasă Stiri religioase Stiri Misionarii ortodocşi au început activitatea printre reprezentanţii diasporei chineze din Moscova
Misionarii ortodocşi au început activitatea printre reprezentanţii diasporei chineze din Moscova
Misionarii ortodocşi au început activitatea printre reprezentanţii diasporei chineze din Moscova
www.mitropolia.md