Ordinul „Cuv. Paisie Velicicovschii” la cei 50 ani de viaţă pentru Prot. Mitr. Feodor Roşca
Părintele Feodor Roşca, parohul Bisericii „Înălţarea Domnului” din s. Teleşeu, r-l. Orhei, s-a învrednicit de frumoasa decoraţie Ordinul „Cuv. Paisie Velicicovschii”, din partea Î.P.S. Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove!
La cei 50 de ani de viaţă, părintele dă Slavă lui Dumnezeu, pentru faptul că alături de el, şi la bine şi la rău, a avut-o pe scumpa sa soţie, Preoteasa Sfetlana, cât şi pe unicul său fiu, Ioan, care spre marea sa bucurie, a păşit pe urmele tatălui său, într-u slujirea cuvântului lui Dumnezeu! Părintele mulţumeşte Domnului şi pentru enoriaşii săi, pe care-i păstoreşte de mai mulţi ani, cât şi confraţilor preoţi, care au fost şi sunt alături de el!
Administraţia Blagociniei de Orhei, în numele căreia a vorbit părintele Blagocin, Arhim. NICODIM (Vulpe) aduce cele mai sincere felicitări părintelui urându-i sănătate, bunăsporire şi ajutor de la Domnul, într-u slujirea viei lui Dumnezeu! Într-u mulţi şi fericiţi ani, Părinte!
Biroul de Presă a Blagociniei de Orhei