ACATISTUL BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD ŞTEFAN
CEL MARE ŞI SFÂNT
(2 IULIE)


Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condac 1
Apărătorului creştinătăţii, Binecredinciosului Voievod al Moldovei, celui care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu, pilduitorului smereniei creştine şi al iertării celor ce i-au făcut rău, celui cinstit şi iubit ca un părinte, slăvitului Voievod să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Icos 1
Din pruncie ai fost crescut de părinţii tăi în dragostea de neam şi credinţă strămoşească, iar la vârsta „bărbatului desăvârşit” rânduit ai fost de Dumnezeu să conduci Ţara Moldovei. Pentru aceasta sfinţitul între ierarhi, mitropolitul Teoctist, la locul numit Dreptate domnitor te-a uns, cu care împreună glăsuim:
Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ctitorul multor biserici din Ţara Moldovei;
Bucură-te, că şi în Transilvania şi Muntenia ai zidit locaşuri sfinte;
Bucură-te, că prin acestea ai întărit conştiinţa unităţii de neam şi credinţă;
Bucură-te, că mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creştinească;
Bucură-te, cel ce cu aleasă dărnicie ai împodobit sfintele biserici;
Bucură-te, că prin aceasta Dumnezeu ţi-a sfinţit viaţa;
Bucură-te, că prin înălţarea de biserici şi mănăstiri ai întărit credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de ţară;
Bucură-te, că vechimea credinţei vestită nouă de Sfântul Apostol Andrei ai dovedit-o prin faptele tale;
Bucură-te, că a o păzi pe aceasta şi pe noi ne-ai învăţat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 2 lea
Împodobind sfintele locaşuri cu daruri prea alese biserică nefăcută de mână ţi-ai pregătit în ceruri, unde acum te veseleşti şi cu îngerii împreună glăsuieşti cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2 lea
Văzând primejduită credinţa creştinească de păgânătatea otomană, te-ai aprins şi mai mult de râvna apărării ei, cerând ajutor de la Dumnezeu şi luând ca mijlocitori pe sfinţi; pentru aceea cu bucurie strigăm:
Bucură-te, că îndrăzneţ şi iscusit ai luptat cu duşmanii credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a înţelepţit şi ţi-a dat putere în luptele pe care le-ai purtat;
Bucură-te, că sfinţii mari mucenici Procopie şi Dimitrie te-au întărit în lupte;
Bucură-te, că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pururea ţi-a fost ocrotitor;
Bucură-te, că ai rânduit ca icoana acestui mare mucenic să fie zugrăvită pe steagurile vitejei tale oştiri;
Bucură-te, că pe acest mucenic ocrotitor Mitropoliei Moldovei l-ai aşezat;
Bucură-te, că prin mijlocirea acestor sfinţi ai biruit pe vrăjmaşi;
Bucură-te, că în toate cu puterea lui Dumnezeu ai fost biruitor;
Bucură-te, că de primejdia morţii în luptă nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că în lupte pe ostaşi ai îmbărbătat;
Bucură-te, apărătorul creştinătăţii;
Bucură-te, nebiruit ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 3 lea
Cunoscând că întreaga creştinătate era în primejdie, ai vestit aceasta şi celorlalţi conducători creştini, cerându-le ajutorul; dar ei fiind neputincioşi cu sufletul şi slabi în credinţă, te-au lăsat singur în această luptă, iar tu întărit fiind de Dumnezeu ai biruit şi ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3 lea
Fiind încredinţat că Dumnezeu te va ajuta să biruieşti, ţi-ai îmbărbătat oştenii cu pilda curajului tău şi apoi i-ai răsplătit după dreptate, pentru care unele ca acestea glăsuim:
Bucură-te, înţelepte Voievod că în toate cu frică de Dumnezeu ai lucrat;
Bucură-te, că ai răsplătit pe cei ce s-au jertfit pentru credinţă şi neam;
Bucură-te, că milostenia i-ai învăţat pe cei bogaţi;
Bucură-te, că îndreptarea celor potrivnici cu răbdare ai aşteptat-o;
Bucură-te, că celor răi le-ai stat împotrivă;
Bucură-te, că pe cei vinovaţi cu înţelepciune i-ai judecat;
Bucură-te, că pe tătarul Oană şi pe alţii i-ai iertat;
Bucură-te, că pe Mihu de moarte l-ai izbăvit;
Bucură-te, că şi altora te-ai arătat îndurător;
Bucură-te, că prin acestea ai împlinit porunca iubirii de vrăjmaşi;
Bucură-te, că în toate milostiv te-ai dovedit;
Bucură-te, că pe vrăjmaşi la pace i-ai chemat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 4 lea
Cunoscând pe duşmanii ţării şi ai Bisericii lui Hristos, i-ai biruit şi lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4 lea
Înconjurat fiind de mulţimea potrivnicilor de alt neam, ai înţeles că numai Dumnezeu te poate ajută; drept aceea te-ai silit să-I faci voia Lui. Pentru aceasta ai luat ca rugător către Dumnezeu şi povăţuitor duhovnicesc pe Sfântul Daniil Sihastrul, pentru care aducem laude ca acestea:
Bucură-te, iubitorule al sihaştrilor;
Bucură-te, fiu duhovnicesc preaiubit al Cuviosului Daniil;
Bucură-te, că pe Sfântul Daniil cu dragoste l-ai ascultat;
Bucură-te, că prin învăţăturile sale ţi-ai luminat cugetul;
Bucură-te, cinstitorule al tuturor călugărilor;
Bucură-te, că rugăciunilor acestora te-ai încredinţat;
Bucură-te, că tu pe aceştia pentru frumuseţea vieţii duhovniceşti i-ai cinstit;
Bucură-te, că toate cele de trebuinţă lor le-ai dăruit;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni te-ai întărit în lupte;
Bucură-te, că în luptele tale cu duşmanii, voia lui Dumnezeu ai împlinit;
Bucură-te, că prin ele ai apărat ţara, dreapta credinţă şi întreaga creştinătate;
Bucură-te, întâiule între voievozii neamului;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 5 lea
Mănăstirile ctitorite de tine, slăvite Ştefane, au devenit adevărate vetre de evlavie a credinţei noastre ortodoxe şi candele luminoase ale cunoaşterii lui Dumnezeu, iar prin cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii străbune am învăţat să cântăm neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5 lea
Să priveghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită, ne-a învăţat Dumnezeul mântuirii noastre, iar Apostolul Pavel a zis să ne rugăm neîncetat; învăţături pe care tu în minte şi în inimă le-ai pus, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, iubitorule al rugăciunii;
Bucură-te, că rugăciunea ta cu multă râvnă şi dragoste ai săvârşit-o;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune te-ai desăvârşit;
Bucură-te, că prin acestea pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi i-ai biruit;
Bucură-te, că prin astfel de virtuţi ai cunoscut mai bine pe Dumnezeu;
Bucură-te, statornic rugător pentru cei vii şi pentru cei adormiţi;
Bucură-te, că prin evlavie ţi-ai curăţit sufletul;
Bucură-te, că prin credinţă şi fapte bune bucurie duhovnicească ai dobândit;
Bucură-te, că împreună cu moşii şi strămoşii noştri te-ai aprins de dragostea pentru Hristos;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune ţi-ai agonisit smerenie;
Bucură-te, că prin acestea sufletul ţi-ai luminat;
Bucură-te, că primind cu vrednicie Sfintele Taine cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 6 lea
Ştiind că diavolii şi slujitorii lui sunt biruiţi, mai ales, cu postul şi cu rugăciunea, la acestea ai alergat pururea cu umilinţă şi credinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6 lea
Iubind statornic pe Hristos, pururea te-ai îndreptat cu creştinească dragoste către cei din nevoi, pentru care grăim unele ca acestea:
Bucură-te, ajutătorul celor săraci;
Bucură-te, că pe ei i-ai iubit pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că i-ai ocrotit de lăcomia celor prea bogaţi;
Bucură-te, că multe familii tinere ai ajutat;
Bucură-te, că milosteniile tale bucurie au adus celor săraci;
Bucură-te, că miluirea săracilor scară către cer ţi s-a făcut;
Bucură-te, că rugăciunea şi postul cu milostenia le-ai unit;
Bucură-te, că milostenie făcând, iconom credincios al darurilor lui Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, că prin bogăţiile pământeşti, cele duhovniceşti ai agonisit;
Bucură-te, că împărţind cele stricăcioase şi trecătoare, cele nestricăcioase şi veşnice ai agonisit;
Bucură-te, învăţătorule al milei şi prietenul săracilor;
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de bogăţiile pământeşti;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 7 lea
Iubitor de Dumnezeu fiind, iertare celor osândiţi le-ai dăruit, iar cei miluiţi de dragostea ta au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7 lea
Din pricina neascultării, strămoşii neamului omenesc au fost scoşi din rai, iar tu, prin smerenie şi ascultare, cununi de biruinţă în Hristos ai dobândit; pentru care cu bucurie cântăm:
Bucură-te, pilduitorul smereniei;
Bucură-te, că prin ea ai surpat uneltirile diavolului;
Bucură-te, că prin ea ţi-ai făcut din duşmani prieteni;
Bucură-te, că prin smerenie spre cele cereşti te-ai înălţat;
Bucură-te, că biruinţele tale lui Hristos le-ai datorat;
Bucură-te, că înfrângerile tale, certare de la Dumnezeu le-ai socotit;
Bucură-te, că prin acestea te-ai păzit de duhul mândriei;
Bucură-te, că prin smerenie ai ruşinat pe cel potrivnic;
Bucură-te, că ţara şi Biserica neamului prin jertfa ta s-au întărit;
Bucură-te, că pentru smerenia ta Dumnezeu ţi-a dat darul înţelepciunii;
Bucură-te, că smerindu-te, ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu;
Bucură-te, că smerenia ţi-a fost cumpănă dreaptă în cârmuirea ţării;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 8 lea
Ţara şi credinţa le-ai apărat cu bărbăţie, împreună cu credincioşii tăi oşteni, din dragoste pentru Hristos, Căruia cu evlavie Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 8 lea
„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”, a zis Domnul, iar apostolul grăieşte: „prin multe necazuri se cade nouă să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu”; la aceste cuvinte tu, slăvite Ştefane, luând aminte, crucea vieţii tale ţi-ai purtat-o cu vrednicie creştinească, pentru care noi îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, vrednicul ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, că necazurile vieţii tale cu răbdare le-ai îndurat;
Bucură-te, că moartea celor patru copii nu ţi-a slăbit dragostea pentru Hristos;
Bucură-te, că prin aceste necazuri ai înţeles vremelnicia vieţii pământeşti;
Bucură-te, că prin acestea te-ai întărit în credinţă;
Bucură-te, că crucea dată ţie de Hristos Domnul nostru cu vrednicie o ai purtat;
Bucură-te, că jugul vieţii bun şi uşor l-ai socotit;
Bucură-te, că înfrânt fiind, n-ai deznădăjduit;
Bucură-te, că sfaturile mamei tale le-ai urmat şi glia şi credinţa le-ai apărat;
Bucură-te, că primejdiile nu te-au spăimântat;
Bucură-te, că îndurând multe necazuri, lui Iov te-ai asemănat;
Bucură-te, pilduitorule al răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 9 lea
Fiind rănit în lupta de la Chilia, ai răbdat durerile până la sfârşitul vieţii, cu tărie creştină, gândindu- te pururea la suferinţele Mântuitorului pe Cruce, Căruia neîncetat ai cântat: Aliluia!

Icosul al 9 lea
Stăpânit fiind de credinţa în Înviere, n-ai slăbit în dragostea faţă de cei adormiţi, ci, cu osârdie, i-ai cinstit prin fapte creştineşti, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, fiu binecinstitor al părinţilor care te-au născut;
Bucură-te, cinstitorule al moşilor şi strămoşilor din care ai odrăslit;
Bucură-te, că mormintele lor le-ai împodobit;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat dragostea ta faţă de ei;
Bucură-te, că prin aceasta ai mărturisit dreapta credinţă;
Bucură-te, că nedespărţit de ei ai rămas prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că pildă de cinstire a înaintaşilor te-ai făcut;
Bucură-te, că prin faptele tale credinţa în Învierea celor morţi ai dovedit;
Bucură-te, podoaba celor adormiţi;
Bucură-te, mângâierea noastră în Ziua Judecăţii;
Bucură-te, că pe strămoşi i-ai avut pururea povăţuitori;
Bucură-te, tărie a credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 10 lea
Cinstirea oştenilor căzuţi în luptă pentru neam şi credinţă, ai dovedit-o aşezând osemintele lor la temelia bisericii Mănăstirii Războieni, ca pe nişte sfinte moaşte; pentru care, împreună cu ei, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10 lea
Deschizându-ţi inima la cuvintele apostoleşti: „Pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig”, pururea ai cugetat la ceasul morţii, pentru care îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, că totdeauna ai avut în suflet gândul morţii;
Bucură-te, că prin aceasta ai luat aminte la Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai pregătit pentru a da răspunsul cel bun;
Bucură-te, că moartea strămutare la cele veşnice o ai socotit;
Bucură-te, că pentru aceasta ai zidit biserica Mănăstirii Putna;
Bucură-te, că moartea nu te-a înfricoşat;
Bucură-te, cel ce ai înţeles vremelnicia acestei vieţi;
Bucură-te, că prin trecerea ta la cele veşnice nu ne-ai părăsit;
Bucură-te, că testament sfânt ai lăsat urmaşilor;
Bucură-te, că Moldovei urmaşi vrednici ai lăsat;
Bucură-te, că şi aceştia ctitorii sfinte au înălţat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale i-ai ocrotit;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 11 lea
Strămutându-te la lăcaşurile de veci, rugător neîncetat către Dumnezeu te-am aflat, pentru care, împreună cu tine, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11 lea
Iubind pe Hristos, frumuseţea şi adevărul credinţei ai propovăduit, pentru care grăim:
Bucură-te, pururea propovăduitor al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, ocrotitorul ctitoriilor tale;
Bucură-te, că în aceste sfinte lăcaşuri la rugăciune stând, împreună cu tine pe Hristos Îl preamărim;
Bucură-te, că prin acestea se întăreşte unitatea credinţei ortodoxe;
Bucură-te, ctitorul mănăstirilor Putna şi Voroneţ;
Bucură-te, ziditorul bisericii Mănăstirii Neamţ;
Bucură-te, fondatorul Mănăstirii Războieni;
Bucură-te, întemeietorul multor mănăstiri şi biserici;
Bucură-te, mare ctitor al Moldovei;
Bucură-te, că apărător al dreptei credinţe asemenea marelui Împărat Constantin te-ai adeverit;
Bucură-te, întâiule din ceata voievozilor;
Bucură-te, om ales de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 12 lea
Toate ctitoriile tale cu alese daruri împodobindu-le întotdeauna urmaşii cu evlavie le-au cinstit şi în ele pe Dumnezeu au preamărit cântând: Aliluia!

Icosul al 12 lea
Părintele şi duhovnicul tău, sfinţitul între ierarhi mitropolit Gheorghe, cu sobor de preoţi şi binecredincioşii Moldovei te-au însoţit spre locul cel de veci, cinstindu-te după cuviinţă ca pe un sfânt, pentru care împreună cu dânşii glăsuim:
Bucură-te, alinătorul durerilor poporului tău;
Bucură-te, mângâierea Bucovinei îndurerate;
Bucură-te, ocrotitorul oştirii iubitoare de Hristos;
Bucură-te, că mormântul tău de toţi cei dreptcredincioşi este cinstit;
Bucură-te, că mormântul tău loc de mângâiere s-a făcut;
Bucură-te, că îngenunchind înaintea mormântului tău aproape de tine ne simţim;
Bucură-te, că în cer smeritele noastre rugăciuni le primeşti;
Bucură-te, cel ce în ceata binecredincioşilor împăraţi te-ai sălăşluit;
Bucură-te, cel ce împreună cu sfinţii te veseleşti;
Bucură-te, că împreună cu dânşii Sfânta Treime preamăreşti;
Bucură-te, că în ziua prăznuirii tale la mormântul tău pe toţi ne uneşti;
Bucură-te, lauda şi bucuria noastră a tuturor;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 13 lea
O, iubitorule de Dumnezeu, Sfinte Ştefane, zideşte în inimile noastre altar sfânt precum ai zidit atâtea biserici şi mănăstiri; biruieşte duhurile rele care ne războiesc precum ai biruit puhoaiele de păgâni; ocroteşte-ne cu rugăciunile tale necontenite şi cu darul cel dat ţie de Hristos, precum ai ocrotit pe creştinii din vremea ta, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! ( de 3 ori )

Apoi se zice iarăşi
Icosul 1:
Din pruncie ai fost crescut de părinţii tăi în dragostea de neam şi credinţă strămoşească, iar la vârsta „bărbatului desăvârşit” rânduit ai fost de Dumnezeu să conduci Ţara Moldovei. Pentru aceasta sfinţitul între ierarhi, mitropolitul Teoctist, la locul numit Dreptate domnitor te-a uns, cu care împreună glăsuim:
Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ctitorul multor biserici din Ţara Moldovei;
Bucură-te, că şi în Transilvania şi Muntenia ai zidit locaşuri sfinte;
Bucură-te, că prin acestea ai întărit conştiinţa unităţii de neam şi credinţă;
Bucură-te, că mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creştinească;
Bucură-te, cel ce cu aleasă dărnicie ai împodobit sfintele biserici;
Bucură-te, că prin aceasta Dumnezeu ţi-a sfinţit viaţa;
Bucură-te, că prin înălţarea de biserici şi mănăstiri ai întărit credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de ţară;
Bucură-te, că vechimea credinţei vestită nouă de Sfântul Apostol Andrei ai dovedit-o prin faptele tale;
Bucură-te, că a o păzi pe aceasta şi pe noi ne-ai învăţat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condac 1
Apărătorului creştinătăţii, Binecredinciosului Voievod al Moldovei, celui care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu, pilduitorului smereniei creştine şi al iertării celor ce i-au făcut rău, celui cinstit şi iubit ca un părinte, slăvitului Voievod să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!