ACATISTUL SFINȚILOR MUCENICI COSMA ȘI DAMIAN,
DOCTORII CEI FĂRĂ DE ARGINȚI
(1 iulie)

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1
Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori prea înţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osădrie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi prea slăviţilor făcători de minuni.

Icosul 1
Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşi, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfânta pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;
Bucuraţi-vă, cei ce pe cei săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;
Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;
Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;
Bucuraţi-vă, primitorii cei prea luminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi fă­cători de minuni.

Condacul 2
Văzând bunul Dumnezeu începuturile voastre cele bune şi osârdia voastră cea către bună cinstire, că toate cele pământeşti şi bunurile lumii acesteia întru nimic socotindu-le, întru o necunoscută osteneală aţi petrecut, din dragoste pentru aproapele şi sufletele voastre cu bunele moravuri le-aţi împodobit, v-aţi umplut de Duhul Sfânt, cu raza căruia să ne strălucim şi noi, cereţi-ne de la Hristos Dumnezeu, ca impreună cu voi să-i cântăm Lui: Aliluia.

Icosul 2
Cu întelegerea adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu aţi învăţat pe împăratul cel fără de lege, înţelepţindu-l pe acela cu puterea cuvintelor voastre, prin care cu îndrăzneală aţi propovăduit pe Hristos. Drept aceea, lăudând îndrăzneala voastră, strigăm aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lăsat prinşi de înşelarea împăratului celui nelegiuit;
Bucuraţi-vă, cei ce cu îndrăzneală aţi mărturisit înăintea lui adevărul lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi temut de îndrăznirea lui;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi ruşinat adunările celor fără de lege;
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei neînfricaţi ai adevărului;
Bucuraţi-vă, nimicitorii slujirii idoleşti;
Bucuraţi-vă, luptătorii credinţei celei drept slăvitoare;
Bucuraţi-vă, mărturisitorii cei neclintiţi, plini de Duhul răbdării şi al râvnei pentru slava lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, vestitorii cei fără de tăcere ai poruncilor lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii credincioşi ai cugetării de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitarii cei de nădejde ai Împărăţiei lui Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce nu ne părăsiţi pe noi nici chiar după moartea voastră;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 3
Cu puterea celui Preaînalt, dată nouă încă din viaţa cea vremelnică, aţi primit stăpâ­nire de a tămădui minunat toate bolile; iar după moartea voastră mai cu seamă v-a proslăvit Dumnezeu pe voi cu multe faceri de minuni, ca toţi să alergăm către voi rugându-ne pentru tămăduirea de bolile trupeşti, dar mai cu seamă de cele sufleteşti, şi lui Dumnezeu cu mare glas să-l strigăm: Aliluia.

Icosul 3
Având moaştele voastre cele mult vindecătoare, ca pe o comoară de mult preţ, ne bucurăm şi cu dragoste lăudând darul tămăduirilor dat vouă de la Dumnezeu, cu mulţumire strigăm:
Bucuraţi-vă, mijlocitorii cei calzi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce cugetările cele elineşti întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, făclii prea luminoase ale Romei;
Bucuraţi-vă, luminătorii ţărilor întuneca­te de rătăcirea cea păgânească;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii bărbăţiei şi ai răbdării;
Bucuraţi-vă, căci răbdând fără de vină uci­derea cu pietre, sfârşit mucenicesc aţi luat;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi pătimit din dragos­te pentru Hristos;
Bucuraţi-vă, robii lui Dumnezeu cei ce aţi primit de la Hristos Domnul cununi de biruinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi arătat tuturor minunatul şi prea frumosul chip al smereniei şi al blândeţei;
Bucuraţi-vă, temelia cea neclintită a ortodoxiei:
Bucuraţi-vă, slava cea luminoasă a răbdătorilor de chinuri;
Bucuraţi-vă, frumoşi tămăduitori, care de la nimeni n-aţi luat plată pentru tămăduiri;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 4
Viforul cel mare al iuţimii împăratul  Carin n-a putut să clintească sufletele voastre, şi când credincioşii v-au ascuns într-o peşteră oarecare de cei ce căutau sa vă ia pe voi, de voie aţi stat înaintea ostaşilor strigând: pe noi luaţi-ne, căci noi suntem acei pe care îi cautaţi. Deci, înfăşuraţi fiind cu lanţuri, aşi fost duşi la Roma. Iar noi sărutând credinţa voastră şi lanţurile, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 4
Auzind oamenii de la Roma dragostea voastră cea mare către cei suferinzi şi doctorisirea voastră cea minunată, de pretutindeni alergau către voi cu credinţă în harul lui Dumnezeu cel aducător de vindecări, ce lucra întru voi; şi primind grabnică tămăduire, proslăveau pe Dumnezeu, iar pe voi, tămăduitorii lor cei milostivi vă măreau, învăţându-ne şi pe noi să vă lăudăm aşa:
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei nebiruiţi ai lui Dumnezeu cel adevărat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bună biruinţă aţi luat arma Crucii lui Hristos.
Bucuraţi-vă, doctorii cei buni şi grabnici ajutători ai celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, cei ce tămăduiţi în dar pe toţi cei neputincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi şi acum tămăduiri din belşug;
Bucuraţi-vă, milostivii mângâietori ai celor ce sunt întru nevoi şi întru necazuri;
Bucuraţi-vă, cei ce ne apăraţi în toate înconjurările;
Bucuraţi-vă, ocrotirea cea mântuitoare a celor lipsiţi de ajutor;
Bucuraţi-vă, preaslăvită împodobire a celor drepţi;
Bucuraţi-vă, solirea noastră cea tare;
Bucuraţi-vă, rugătorii cei sârguincioşi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 5
Pe calea cea cu dumnezeiască umblare, într-adevăr aţi mers robii lui Hristos, când eraţi duşi în legături la Roma, pentru că nu v-aţi închinat idolilor, ci lui Hristos unuia l-aţi slujit, amare încercări aţi răbdat, sfinţilor; însă toate le-aţi răbdat pentru Hristos cel ce v-a iubit Drept aceea, minunându-ne de răbdarea cea mare şi de dragostea voastră cea tare către Dumnezeu, împreună cu voi cântăm Lui: Aliluia.

Icosul 5
Văzând împăratul că prin puterea lui Hris­tos s-a tămăduit, laudă Aceluia i-a dat, iar noi slăvind pe Dumnezeu, vă fericim pe voi, plăcuţii Lui slăviţi, strigând aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit cele de sus mai mult decat cele de jos;
Bucuraţi-vă, cei ce pe pământ aţi râvnit vieţii celei îngereşti;
Bucuraţi-vă, că lepădând mulţimea dumnezeilor, de bună credinţă cea părintească nu v-aţi îndepărtat;
Bucuraţi-vă, că toate avuţiile voastre, după cuvântul Domnului le-aţi împărţit săracilor ca pe Hristos să-L câştigaţi;
Bucuraţi-vă, cei ce pe alţii i-aţi învăţat nu numai cu cuvânt ci mult mai vârtos cu fapta şi cu rugăciunea neîncetata către Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce arătaţi şi acum izvorul tămăduirilor cel neîmpuţinat;
Bucuraţi-vă, cei ce ne îmbogăţiţi pe noi cu revărsarea minunilor date vouă de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi gătit în voi lăcaş lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, grabnică auzire a celor lipsiţi;
Bucuraţi-vă, îngrijirea cea primită a celor necăjiţi;
Bucuraţi-vă, nădejdea cunoscută a celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, grabnică doctorisire a celor ce bolesc;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 6
Propovăduitori ai numelui lui Hristos fiind în viaţa voastră şi acum marturisiţi puterea Aceluia prin minunile ce sunt izvorâte de la icoana voastră, şi după cum oarecând n-aţi trecut cu vederea credinţa unei femei oarecare, ci, arătându-vă ei în vis, i-aţi dăruit uşurare de boală, aşa şi rugăciunile noastre şi glasurile de cântări auziţi-le, o, sfinţilor cei fără de arginţi! Luaţi aminte la credinţă şi dragostea poporului vostru şi acoperământul vostru cel de sus dăruiţi-l celor ce vă laudă pe voi şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 6
Răsarit-a ca lumină dreptatea voastră, când ocărâţi la judecata împăratul, aţi zis către el: noi nu tămăduim bolile cu vicleşugul vrăjitoresc, ci cu puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum ne-a poruncit Acela zicând: pe cei bolnavi îi vindecaţi, pe cei leproşi îi curăţiţi, în dar aţi luat, în dar să daţi. Drept aceea, minunându-ne de îndrăzneala voastră, vă fericim pe voi cu acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce ne-aţi arătat nouă pilda de tărie şi de credinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce vă desfătaţi pururea de bucuria Raiului;
Bucuraţi-vă, prea întelepţi semănători ai bunei credinţe;
Bucuraţi-vă, slăviţi propovăduitori ai dreptei credinţe;
Bucuraţi-vă, dascălilor care povăţuiţi spre cer;
Bucuraţi-vă, povăţuitori cei neadormiţi ai vieţuirii celei curate şi fără de prihană;
Bucuraţi-vă, calzi ascultători ai celor ce se roagă vouă;
Bucuraţi-vă, călăuze către mântuire prea alese şi credincioase;
Bucuraţi-vă, povăţuitori buni ai celor ce vor să vieţuiască cu bună credinţă şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitori de cele bune pentru toţi cei ce cinstesc pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bine aţi sfârşit alergarea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi primit de la Stapânul Hristos cununile dreptăţii;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 7
Vrând să descoperiţi puterea lui Hristos împăratului celui rău credincios, fiind plini de Duhul Sfânt aţi zis: fii ruşinat tu, o, Carine, şi cu dumnezeii tăi! Şi îndată i s-a schimbat lui faţa şi grumazul i s-a sucit, şi se ruga către voi grăind: iată acum văd că sunteţi robii adevăratului Dumnezeu. Deci vă rog pe voi că după cum vindecaţi pe alţii, aşa tămăduiţi-mă şi pe mine, că şi eu împreună cu voi să cânt lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 7
Minunaţilor rugători pentru noi, tămăduitorii sufletelor şi trupurilor noastre şi mijlocitorii mântuirii veşnice, cu inima mulţumitoare, cântand cântare de laudă lui Dumnezeu cel ce ne-a dăruit nouă astfel de mari făcători de minuni, aducem şi vouă laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mirat cu răbdarea voastră pe îngeri;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi luminat pe toţi cu strălucirea minunilor voastre;
Bucuraţi-vă, vindecători grabnici şi fără de plată de toate durerile;
Bucuraţi-vă, cei ce prin sprijineala voastră tămăduiţi pe cei slăbănogiţi;
Bucuraţi-vă, cei ce ne însănătoşiţi din bolile cele de nevindecat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu vrednicie aţi săvârşit nevoinţa pământească a vieţuirii voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi pururea în faţă lui Dumnezeu pentru noi cei goliţi de fapte bune;
Bucuraţi-vă, că pe toţi cei credincioşi şi luminaţi cu strălucirea înţelepciunii celei date vouă de la Domnul;
Bucuraţi-vă, rugătorii prea minunaţi pentru noi şi sprijinitorii noştri;
Bucuraţi-vă, vitejii răbdători de patimi ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi sfinţit pământul cu sângiuirile voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi vădit nebunia idolească;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 8
Văzând vieţuirea voastră cea străină de lume, să ne înstrainăm şi noi de deşertăciu­nile aceleia, şi mintea la ceruri ridicând-o, să strigăm către voi, sfinţilor cei fără de arginţi: potoliţi durerile izvorând vindecări pline de dar tuturor celor ce aleargă cu osârdie spre ajutorul vostru şi strigă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 8
Toată viaţa voastră cea de pe pământ umplând-o cu dragoste către Dumnezeu şi aproapele, sfinţilor doctori fără de arginţi, Cosmo şi Damiane, şi acum vă arătaţi grabnici ajutători tuturor celor ce vă cheamă cu credinţă, nu numai celor ce aleargă aproape la sfintele voastre moaşte, ci şi celor ce sunt departe izvorâţi tămăduiri. Întru aceasta vă aducem laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit cu credinţă unui Dumnezeu, Celui slăvit în Treime;
Bucuraţi-vă, cei ce prea înţelept aţi ales singurul lucru ce este spre trebuinţă;
Bucuraţi-vă, că în osteneala fără de oboseală şi întru nevoinţă zilele şi noptile voastre fără nici o trândăvie le-aţi petrecut;
Bucuraţi-vă, că printr-o astfel de viaţă a voastră strâmtorată şi cu scârbe, slavă lui Dumnezeu aţi înmulţit-o printre oameni;
Bucuraţi-vă, ucenicii cei viteji ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, că învaţători şi făcători ai poruncilor lui Hristos v-aţi arătat;
Bucuraţi-vă, că voi cu numele celor mari sunteţi numiţi întru Împărăţia cerurilor;
Bucuraţi-vă, căci cu slavă lui Hristos toată lumea  aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, căci cu patima voastră aţi luat nepătimirea;
Bucuraţi-vă, că voi cu moartea de mucenici nemurirea v-aţi agonisit;
Bucuraţi-vă, cei proslăviţi în cer şi pe pământ ca îngerii;
Bucuraţi-vă, că purtând cununi şi acum staţi înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 9
Toată firea omenească s-a mirat de stră­lucirea harului lui Dumnezeu în voi, sfinţilor Cosmo şi Damiane, când nelegiuitul Carin, văzând minunile făcute de voi întru numele Domnului Iisus Hristos, a crezut şi a preaslăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi slăvind pe Cel ce v-a dat vouă o astfel de putere, cântăm Lui: Aliluia.

Icosul 9
Ritorii cei cu multă faimă nu se pricep îndeajuns să descrie mulţimea dragostei voastre, de care eraţi plini întru Domnul faţă de oameni, sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu. Pentru aceasta din adâncul inimilor noastre strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit Domnului vostru până la moarte;
Bucuraţi-vă, cei ce aprinşi de focul dragostei lui Dumnezeu aţi stîns focul jertfelor idoleşti;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit pe aproapele mai mult decât pe voi înşivă;
Bucuraţi-vă, că pe cei bolnavi şi neputincioşi i-aţi cercetat;
Bucuraţi-vă, cei ce nevoile celor sărmani le-aţi preîntâmpinat;
Bucuraţi-vă, mângăietorii celor întristaţi;
Bucuraţi-vă, sprijinitorii celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii celor orfani;
Bucuraţi-vă, ajutătorii celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, slobozitorii celor asupriţi;
Bucuraţi-vă, că sfârşind cu bine alerga­rea la Hristos v-aţi înălţat;
Bucuraţi-vă, că întru Împărăţia Lui sălăşluiţi;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 10
Vrând să mântuiască pe cei mulţi, arătatu-vă Domnul nouă, pe voi făcătorii Săi de minuni. Căci cine nu se va umili văzând compătimirea voastră cea fără de măsură faţă de toţi. Deci cine nu vă va ferici pe voi, căci nu numai pe oameni îi vindecaţi de neputinţe, ci şi dobitoacele le miluiţi. Nu lepădati, deci, şi rugăciunile noastre, ci revărsaţi neîmpuţinat peste noi toţi milele voastre cele mari şi bogate, ca să strigăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 10
Ziduri sunteţi tuturor celor ce laudă minunile voastre, o doctori cei fără de plată şi celor ce aleargă la sprijinul vostru; ziduri şi scuturi sunteţi, care îngrădiţi de toate nevoile pe cei ce cu osârdie vă cheamă întru ajutor. Pentru aceasta şi pe noi ne îngrădiţi de sărăcie, de necazuri şi de boli, rugându-ne şi cu caldură strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi întrecut întru răbdare tăria adamantelor (diamantelor);
Bucuraţi-vă, cei ce nevinovaţi aţi suferit de la pizma unui iubitor de argint;
Bucuraţi-vă, slăviţi sprijinitori întru necazuri;
Bucuraţi-vă, întărirea celor neputincioşi şi obidiţi;
Bucuraţi-vă, îmbogătiţorii prea înduraţi ai celor săraci şi lipsiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii cei milostivi ai celor flămânzi;
Bucuraţi-vă, prea întelepţi vîndecători ai celor cuprinşi de dureri şi de boli grele;
Bucuraţi-vă, calzi apărători din toate înconjurările necazurilor ai celor ce aleargă către voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, că pomenirea voastră de toţi e slăvită pe pământ;
Bucuraţi-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri;
Bucuraţi-vă, că preaslăviţi sunteţi de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 11
Cântarea cea cu totul de umilinţă, ce se aduce acum de către noi, nu este de ajuns spre laudă preaslăvitelor voastre nevoinţe şi osteneli pe care le-aţi luat în viaţa aceasta asupra voastră; însa îndrăznind, cerem, că primind rugăciunea noastra cea cu osârdie şi pe noi să ne izbăviţi din nevoi cu rugăciunile voastre ca să cântăm lui Dumnezeu, cu inimă umilită: Aliluia.

Icosul 11
Minte strălucitoare de lumină şi cerească aţi arătat oarecând înaintea lui Carin, mustrând rătăcirea aceluia; iar acum prin nestricăciunea moaştelor voastre şi prin mulţimea minunilor, întăriţi dreapta credinţă. Pentru aceasta cu mulţuire strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi propovăduit cuvântul cel ipostatic;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bună credinţă aţi surpat puterea idolească;
Bucuraţi-vă, ca prin voi s-a călcat slujirea demonilor;
Bucuraţi-vă, ca prin voi s-a propovăduit închinarea lui Hristos;
Bucuraţi-vă, prea înţelepţi dascăli ai tuturor faptelor bune;
Bucuraţi-vă, că după ostenelile pământeşti întru lăcaşurile cereşti saltaţi;
Bucuraţi-vă, căci şi după mutarea voastră nu ne părăsiţi;
Bucuraţi-vă, că tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă le daţi grabnic ajutor;
Bucuraţi-vă, sfinţilor doctori, căci vindecaţi bolile noastre;
Bucuraţi-vă, cei ce nu îndepărtaţi  rugăciunile celor credincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi şi pentru noi nevrednicii la scaunul lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 12
Harul pe care vi l-a dat vouă Domnul Dumnezeu ca să tămăduiţi toate neputinţele cete sufleteşti şi trupeşti, astăzi ne-a adunat, ca să cinstim pomenirea voastră, sfinţilor fără de arginţi, Cosmo şi Damiane. Deci, cu cucernicie privind la cinstita icoana voastră şi cu umilinţa inimii căzând înaintea ei, rugăm să ne izbăvim noi toţi de toate relele şi durerile, ca sa cântăm toţi lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 12
Cântând minunile voastre, ostenelile şi nevoinţele le lăudăm, fericim sfârşitul mucenicesc, cinstim mijlocirea şi puterea voastră sprijin pentru toţi care cer ajutorul vostru; mărim pe Dumnezeu dătătorul tuturor de bunătate, care ne-a dăruit nouă rugători atât de minunaţi şi cu umilinţă strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce credincios aţi propovăduit pe Iisus Domnul;
Bucuraţi-vă, martorii viteji ai adevărului Lui;
Bucuraţi-vă, calzi mijlocitori pentru noi la scaunul Lui;
Bucuraţi-vă, doctorii trupurilor noastre cei cu bună îndurare;
Bucuraţi-vă, moştenitorii Împărăţiei cerurilor şi ai bunatăţilor celor veşnice;
Bucuraţi-vă, nădejdea noastră cea tare în Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi mirul cel binemirositor al vindecărilor;
Bucuraţi-vă, cei ce îndepărtaţi cu rugăciunile voastre puterea cea rea a patimilor;
Bucuraţi-vă, dătătorii de vindecări şi izvoare de minuni;
Bucuraţi-vă, stâlpii cei purtători de lumină ai Bisericii şi scuturi nemişcate;
Bucuraţi-vă, doimea cea cu chip de lumină a înţelepţilor celor fără de argint;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 13
O, prea minunaţilor doctori fără de ar­ginţi, făcători de minuni, tăinuitori şi slăviţii plăcuţi ai lui Dumnezeu, Cosmo şi Damiane, primiţi aceste rugăciuni ale noastre, care se înalţă din inima zdrobită, vindecaţi bolile noastre cele de multe feluri şi prin calda voastră sprijineală cereti nouă de la Hristos Dumnezeu izbăvire de toate nevoile şi necazurile, iertare greşelilor noastre şi nădejdea cea bună a mântuirii veşnice, ca să ne învrednicim impreună cu voi şi cu toţi sfinţii întru nesfârşiţii veci să cântăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru: Aliluia.(de trei ori)

Rugăciune.
Către voi, sfnţilor doctori cei fără de arginţi şi făcătorilor de minuni, Cosmo şi Damiane, ca spre nişte grabnici ajutători şi calzi rugători pentru mântuirea noastră, noi cei nevrednici plecând genunchii, alergăm şi căzând cu osârdie strigăm: nu treceţi cu vederea rugăciunea noastră a celor păcătoşi, neputincioşi, căzuţi în multe fărădelegi şi care greşim în toate zilele şi ceasurile.
Rugaţi pe Domnul ca să tindă nouă nevrednicilor robilor Săi milele Sale cele mari şi bogate şi să ne izbăvească pe noi de tot necazul şi durerea, căci voi aţi luat de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos harul cel neîmpuţinat al tămăduirilor pentru credinţa cea tare, tămăduirea cea fără de plată şi sfârşitul nostru cel mucenicesc. Auziţi-ne pe noi cei ce ne rugăm şi cu mijlocirea voastră cea bine primită cereţi de la Dumnezeu binecuvântare pentru noi toţi; iarăşi cazând cu sârguinţă ne rugăm: cereţi-ne nouă de la Domnul toate cele folositoare spre bine în viaţa noastră cea vremelnică, dar mai ales cele ce slujesc spre mântuirea cea veşnică, ca să ne învrednicim prin rugăciunile voastre a primi sfârşit creştinesc fără de durere, neruşinat, cu pace şi ca să ne izbăvim de toate uneltirile diavoleşti şi de muncă de veci; iar ai Împărăţiei cerurilor, celei fără de sfârşit şi fericite, moştenitori să fim. Aşa, plăcuţilor ai Lui Dumnezeu, nu încetaţi rugându-vă pentru noi cei ce alergăm către voi cu credinţă. Că deşi după mulţimea păcatelor noastre, nu suntem vrednici de milostivirea voastră, voi, fiind urmaşi credincioşi ai iubirii de oameni a lui Dumnezeu, faceti ca să aducem roade vrednice de pocăinţă şi să ajungem la odihna cea vesnică, lăudând şi bînecuvântând pe Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel minunat întru sfinţii Săi, şi pe Preacurata Maica Sa şi sprijinitoarea voastră cea caldă, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.