Influenţele negative ale lumii moderne asupra copilului

• Este sedentar din cauza televizorului (se uită în exces la desene animate), a lipsei
mişcării, stă mult în faţa computerului;
• Acumulează multe informaţii de la o vârstă din ce în ce mai fragedă;
• Are probleme de sănătate şi ia des medicamente;
• Mănâncă şi-şi sărbătoreşte ziua de naştere la fast-food;
• Petrece puţin timp cu alţi copii;
• Se străduieşte să atingă perfecţiunea;
• Vrea să devină vedetă şi nu acordă importanţă educaţiei;
Orice părinte responsabil trebuie să devină îngrijorat în faţă acestui posibil portret.
Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact asupra omului îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenţie a minţii omeneşti – care, în sine, nu este nocivă; însă modul în care el este folosit poate avea efect devastator asupra personalităţii.
Numărul celor care susţin importanţa televizorului a crescut substanţial în ultimul deceniu. Pentru ei, televizorul reprezintă o fereastră către universul informaţional. Prin urmărirea unor programe de calitate copilul are posibilitatea să se distreze, să cunoască şi să înveţe mai multe lucruri, să-şi dezvolte cunoştinte generale bogate şi în cele din urmă să poată fi educat mai uşor. Ei susţin că din perspectiva anatomo-fiziologică nu există nici un fel de risc pentru ochii copilului şi nici o posibilitate de iradiere din cauza tubului.
Cei care luptă împotriva apariţiei timpurii a televizorului în viaţa copilului se bazează pe aspectele considerate nocive, cu consecinţe în dezvoltarea ulterioara a micuţului. Ei consideră că televizorul prezintă aspecte traumatice ale vieţii cotidiene, care pot să-l afecteze pe micuţ. Chiar şi în cadrul filmelor permise cu acordul părinţilor există foarte multe scene de violenţă sau de sex. Ele nu sunt percepute de copil cu sensul lor exact şi pot fi repetate mimetic. Totodată, timpul îndelungat petrecut în faţa televizorului duce la stări de oboseală şi de nervozitate, pot afecta ochii micuţului, dar cel mai rau, îi pot altera sufletul.
Televiziunea are o tendinţă tot mai accelerată şi mai accentuată de a nu mai îndeplini funcţia de divertisment, informaţie, cultură. Ea este, astăzi, cel mai activ modelator de atitudini şi mentalităţi. De departe cel mai mare furnizor de violenţă dintre sursele mass-media este televizorul. Cel mai uşor devin victime ale violenţei copiii. În primul rând, pentru că mintea lor nu le permite să analizeze critic informaţiile primite. În al doilea rând, deoarece sunt la vârsta la care personalitatea lor este în formare şi asimilează tot ceea ce văd în jur. Până la vârsta de şase-şapte ani, nu fac foarte bine distincţia între realitate si ficţiune. Imaginaţi-vă că, la televizor, un copil vede un erou care primeşte o lovitură foarte puternică, dar acesta nu păţeşte nimic. E posibil ca micuţul să creadă că, lovindu-l astfel pe prietenul său de joacă, nici el nu va fi rănit. Deşi, în România, pericolul nu este atât de mare comparativ cu alte ţări, riscul major este ca tinerii să aleagă modele aparent de success prezentate la TV.
„Copiii mai mici de 3 ani ar trebui să nu se uite la televizor deloc. După această vârstă, părinţii le pot permite să vizioneze desene animate şi emisiuni speciale pentru micuţi”, explică Laura Mateescu, asistent universitar la UMF „Carol Davila”, Catedra de psihiatria copilului şi adolescentului. În conformitate cu sfaturile American Academy of Pediatrics (AAP), copiii mai mari nu ar trebui să se uite zilnic mai mult de două ore. Părinţii trebuie să urmărească conţinutul programului TV şi să stabilească limitele de vizionare pentru a se asigura că el nu petrece timpul privind la televizor în care ar trebui să facă alte activităţi, să se joace cu prietenii, să citească, să se plimbe
Când văd la televizor pe cineva împuşcat, înjunghiat, violat, brutalizat, copiii cred că se întâmplă la fel şi în realitate. Este adevărat, comportamentul violent poate avea multiple cauze: biologice, psihologice, sociale, economice. De aceea, este dificil să separi efectele violenţei media de influenţa celorlalţi factori. Cu toate acestea, cele peste 100 de studii de specialitate din ultimii 40 de ani au demonstrat următoarele: copiii care privesc mai mult la televizor (peste patru ore pe zi) tind să-şi rezolve conflictele mai agresiv decât ceilalţi; de asemenea, cu cât copiii încep să privească la televizor de la o vârstă mai fragedă, cu atât sunt mai predispuşi să comită acte de violenţă mai târziu. Vizionarea îndelungată a programelor de televiziune poate avea efecte deosebit de grave asupra copiilor, asta cu atât mai mult, cu cât unii părinţi îşi lasă copiii să stea cuminţi în faţa televizorului în timp ce ei îşi fac treburile. Un fapt îngrijorator este şi acela că ei pot să urmărească orice program, indiferent de avertismentul din josul ecranului. Faptul că se uită la scene violente devine parte din rutina zilnică, de multe ori asociată cu mâncatul sau recreerea. În prime time, violenţa acoperă 90% din programe. Valori morale ca decenţa, discreţia, delicateţea, gingăşia, tandreţea, solidaritatea sunt ridiculizate şi înlocuite de cultul succesului-cu-orice-preţ, al banului, al învingătorului prin orice mijloace (pumn, glonţ, viclenie), al individualismului cinic, al şmecheriei agresive. S-a afirmat şi s-a dovedit, de către cercetători specializaţi în domeniu (E. Gerbner, în Televiziunea şi comportamentul social), că violenţa televizată influenţează comportamentul, prin modelarea convingerilor oamenilor, întrucât „telespectatorii ajung să se identifice cu ceea ce oferă imaginile şi transpun reprezentările «culturale» în practica situaţiilor lor de viaţă cotidiană”. Timpul petrecut în faţa televizorului este strâns legat de comportamentul agresiv de mai târziu, în special pe intervalul de vârste 16-22 de ani. În România există cazuri de violenţă inspirată din filme: un adolescent s-a spânzurat după un model din filme, un copil de 13 ani şi-a înjunghiat mortal surioara de 6 ani după vizionarea unui film horror, un adolescent a atacat mascat o benzinărie, un băiat de 18 ani violează o fetiţă de 7 ani, apoi declară senin că „s-a jucat, aşa cum a văzut la televizor” (Adevarul, 19 iulie 2005) etc.
Programele violente induc, construiesc şi potenţează agresivitatea unui copil. În condiţiile în care copilul nu vede decât filme cu bătăi, bombardamentul agresiv îl «ajută» să treacă din normal în patologic. Violenţa, promiscuitatea, tîlhăria, perversiunea şi homosexualitatea, ferocitatea, ura, cinismul şi crima sunt prezente zilnic pe micul ecran. „Obiectivul principal al conducerilor televiziunii nu este instrucţia şi educaţia telespectatorilor, ci câştigul financiar” (Adevărul, 9 aprilie 2002).

Desenele animate sunt nevinovate doar în aparenţă. „Tâmpitule, prostule, handicapatule!” Aceste expresii sunt pur şi simplu replici din cele mai recente desene animate difuzate pe canalele pentru copii. Aparent inofensive şi distractive, desenele animate încep să-i îngrijoreze pe părinţi din cauza limbajului şi imaginilor violente. „Boule, animalule, am să-ţi rup mâinile şi picioarele!” E o replică dintr-un desen animat pentru copii. Personajele mint, înşală şi îşi adresează replici nepotrivite. Cu toate acestea, serialele de desene animate, sunt urmărite în continuare de mulţi copii. La fel ca şi filmele, există şi desene animate în care violenţa abundă: eroi care ucid cu arme de foc sau arme albe, fete care se bat cot la cot cu personajele masculine, împărţind pumni şi picioare tuturor celor care sunt împotriva lor.
Violenţa desenelor animate trece în realitate. În România, crimele îngrozitoare săvârşite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune să însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri şi pătrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de către copii ?
Este normal ca, la această vârstă, copiii să aibă ca idoli superiorii (mai ales pe cei din desenele animate), deoarece sunt înzestraţi cu puteri fantastice. Copiii înţeleg că sunt neputincioşi, că sunt dependenţi de părinţi şi de alţi adulţi din viaţa lor şi compensează acest lucru identificându-se cu personaje puternice. Atât timp cât cei admiraţi de ei sunt justiţiari ai binelui, lucrurile sunt foarte fireşti. Problema este că ei se pot identifica şi cu personaje deosebit de agresive, care folosesc lupta ca scop în sine, doar pentru simplul fapt că aceştia apar ca singura ofertă de pe ecran.
Un duşman al copilăriei fericite poate fi şi computerul, atunci când este folosit în exces. Cercetătorii de la Universitatea Tohoku din Japonia au descoperit că jocurile pe computer stimulează doar acele părţi ale creierului responsabile cu mişcarea şi percepţia vizuală, şi nu ajută dezvoltarea altor arii importante. Copiii care îşi petrec mult timp jucându-se la calculator nu reuşesc să-şi stimuleze suficient lobii frontali, care joacă un rol important în controlul comportamentului şi dezvoltarea memoriei şi învăţării. Computerul este acum mai mult decât o modă şi de aceea nu va putea fi evitat contactul cu el. Copilul poate să înceapă utilizarea, din punct de vedere fiziologic, la 2-3 ani, dar psihologic ar fi mai indicată vârsta de 5-6 ani.
Totuşi, dacă vrem, putem trage o seamă de foloase de pe urma acestei jucarii ingenioase. În primul rând, obişnuirea celui mic cu jocurile şi cu competiţia (nu trebuie exagerat, pentru că doar învingător pe computer, copilul poate fi un înfrânt în lumea reală, devenind în cele din urmă un om limitat, izolat şi cu probleme de ordin psihic). Copiii care-l folosesc sunt mai inteligenţi sau cel puţin aşa spun statisticile din ultimii ani. Cei care ştiu să folosească foarte bine un calculator au avantajul de a-şi găsi un serviciu în domeniu mult mai uşor şi se adaptează repede schimbarilor tehnologice. Copiii pot să-şi completeze temele on-line. În unele părţi ale lumii, dacă un copil pierde o zi de şcoală, el poate găsi lecţiile şi temele din ziua respectivă publicate pe internet. Acest lucru este binevenit când copilul este bolnav.
Pe de altă parte, jocurile, potrivite vârstei, pot transforma învăţarea programării şi utilizării computerului într-o… joacă. Până la şase ani, jocurile pe computer nu înseamnă războaie sângeroase, ci mici probleme de logică şi îndemânare, sau poveşti de aventură la care participă activ. Toate îl ajută să-şi dezvolte gândirea. Iar mai târziu computerul va fi un instrument însemnat al activităţilor şcolare, dacă ţinem cont de rapiditatea cu care evolueaza învăţământul pe plan mondial, dar şi de faptul că şcolile româneşti încep să se doteze în acest sens.
PC maniacii sunt efecte ale lumii computerului, excelenţi în domeniul informaticii, dar deseori incapabili să răspundă provocărilor vieţii. Avantajul cel mai mare poate fi specializarea, iar dezavantajul – specializarea exagerata. De aceea, un echilibru între plimbare, sport şi computer este benefic.
Să nu uităm însă de un mare dezavantaj al computerului – când copiii se autentifică on-line, inocenţa lor este uşor de depistat. Copiii devin astfel ţinte uşoare pentru adulţii care se dau drept copii de aceeaşi vârstă. Obsedaţii sexuali de multe ori ajung să discute on-line cu copii, să le sustragă uşor informaţii despre ei şi familie şi chiar să le propună întâlniri în realitate. Copiii sunt inocenţi şi cinstea pe internet poate crea probleme grave. De multe ori copiii nu înţeleg sau nu ştiu acest lucru şi finalul discuţiilor on-line poate deveni uneori nefericit.
În jocurile în care adversarii sunt ţinte ce reprezintă oameni aproape reali, cu chip şi haine obişnuite, în creierul micuţului apare obişnuinţa cu o posibilă situaţie asemănătoare din lumea reală. Studiile au arătat că 38% din fete şi 25% din baieţii dependenţi de astfel de jocuri ar putea împuşca cu foarte mare uşurinţă pe cineva care i-ar supăra sau i-ar jigni profund şi ar face acest lucru fără prea multe ezitări.
Jocurile violente pe computer sunt vizate chiar de UE, în acest sens Comisarul Justiţiei din cadrul Uniunii Europene, Franco Frattini a afirmat: „Trebuie să ne protejăm copii”. Statele membre ale UE trebuie să rezolve această problemă a jocurilor pe computer care promovează violenţa. Numeroşi experţi consideră că acţiunile violente sunt un rezultat al jocurilor cu violenţă excesivă. „O societate care permite astfel de jocuri este bolnavă,” a declarat Christian Pfeiffer, directorul Institutului de Cercetare Criminologică din Saxony.
În Rusia, un băieţel din Ekaterinburg a decedat după ce s-a jucat pe computer mai mult de 12 ore. Activitatea i-a suprasolicitat creierul, declanşându-i copilului o afecţiune latentă. Când a revenit de la sala de jocuri, părinţii au sesizat un comportament neobişnuit, şi băiatul a fost dus imediat la spital. După 7 săptămâni, în ciuda eforturilor medicilor, acesta nu a mai putut fi salvat. Personalul care l-a tratat declară că primeşte din ce în ce mai multe avertismente din partea sociologilor, cu privire la problemele cauzate minorilor de statul în faţa monitorului. Peste 80% dintre cei între 12 şi 13 ani petrec mai mult de jumătate de zi la computer, fără să se hrănească. Ei dezvoltă comportamente violente, devin instabili emoţional şi riscă afecţiuni psihice majore.
Prea mult timp petrecut în faţa computerului îi îndepartează pe micuţi de aţi copii şi-i împiedică să facă mişcare, susţin specialiştii români. Cel mai bine este ca micuţii să alterneze jocurile virtuale cu cele reale. Jocurile cu alţi copii au avantajul că dezvoltă abilităţile sociale şi sportive ale micuţilor.
Părinţii care interzic cu desăvârşire computerul în viaţă copilului, crezând că acesta are numai efecte negative, se înşeală şi fac o mare greşeală. Pentru copil, tehnologia informaţiei va fi o parte importantă a vieţii de elev şi de adult. A-i interzice accesul la computer înseamnă să-i impiedici adaptarea. Cum arată lumea de azi: comunicare prin poştă electronică, informare, cumpărături prin simpla accesare a unui site, plata facturilor, bugetul casei, chiar viaţa profesională se desfăşoară tot prin intermediul computerului. În puţine domenii computerele nu au rolul principal. Vreţi copilul dumneavoastră să fie un neadaptat al acestei vieţii ?
Se impune evitarea alegerii jocurilor violente, limitarea timpului petrecut în faţa computerului şi îmbinarea acestei activităţi cu altele în aer liber.

Alimentele procesate sunt văzute ca o necesitate a lumii moderne. Astăzi, o dată cu creşterea populaţiei globului, alimentele procesate au devenit indispensabile pentru hrana noastră zilnică. Companiile producătoare din industria alimentară acoperă această cerere uriaşa de alimente procesate, respectând condiţiile de fabricare, depozitare, transport şi comercializare, de la producător la consumatorul final, esenţiale pentru siguranţa şi igiena alimentară. Cu toate acestea, efectul hranei procesate sau înalt procesate este devastator asupra sănătăţii copilului aflat în plină dezvoltare. Acesta este şi motivul pentru care obezitatea la adolescenţi a luat amploare în ultimele decenii, ajungând în ţările occidentale o problemă de sănătate publică. Lumea modernă este îngrijorată de faptul că unul din cinci adolescenţi este astăzi obez. Problema este că adolescenţii obezi fac complicaţii caracteristice adulţilor obezi: diabet zaharat de tip 2, hipertensiune, dislipidemie. Iar România este şi ea campioană la prevalenţa obezităţii, aflându-se pe locul trei în Europa.
Cauza principală este nepriceperea familiilor în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor. Se folosesc alimente sintetice, foarte bogate în zaharuri, foarte multe băuturi răcoritoare, cu arome identic naturale şi cu conţinut mare de zahăr rafinat, fainoase, dulciuri, care înlocuiesc fructele, explică medicul pediatru Rodica Nanu, consultant UNICEF. Părinţii muncesc mult, copiii sunt singuri acasă, li se dau bani de buzunar şi ei se duc să mănânce pizza sau hamburgeri. Copilul unic şi copiii crescuţi de bunici îşi satisfac toate poftele, fiind răsfăţaţi, premiaţi cu dulciuri de proastă calitate. Cei care primesc bani de buzunar, care consumă la fast-food mâncare procesată, conservată, plină de grăsimi, o mâncare hipercalorică, sunt cei mai expuşi la obezitate infantilă.
Este plin de copii care suferă din cauza unei alimentatii nesănătoase. Nu vorbim de copiii subnutriţi, ci, dimpotrivă, de cei cărora încercăm să le oferim tot ce doresc. De la margarina şi până la chips-uri, de la diverse jeleuri şi până la snaks-uri, toate sunt pline de E-uri. Produsele au gust bun pentru că este asigurat de aportul de arome alimentare, care nu sunt altceva decât compuşi chimici ce devin extrem de periculoşi dacă sunt consumaţi timp îndelungat. Una dintre cele mai periculoase arome alimentare folosite pe scară largă în prepararea alimentelor servite în fast-fooduri este glutamatul monosodic (E 621). „Specialiştii susţin că această aromă este una dintre cele mai cancerigene substanţe, că este responsabilă pentru leziunile cerebrale, atacă sistemul nervos, vederea, provocând infarcturi şi, imediat după ce este consumată, migrene şi crampe”, a declarat Laura Pascu, PR manager in cadrul Asociatiei pentru Protecţia Consumatorilor din România. Zicala «mâncare rapida» este în realitate «mâncare oribilă», făcută special pentru a crea un ritual de consum care încearcă să ascundă proasta calitate a mâncării servite. Hamburgerii conţin 48% apă şi salatele sunt tratate cu 11 tipuri diferite de chimicale pentru a fi menţinute verzi şi crude pentru mult timp”. Prin prăjire, cartofii degajă o substanţă toxică, numită acrilamidă. Cercetatorii au arătat că un consum prelungit de acrilamidă poate duce la distrugerea nervilor. O altă problemă este că produsele nu sunt atât de proaspete cum par. „Nimeni nu stă să cureţe cartofii în spatele tejghelei şi nici puiul sau viţelul nu sunt tăiaţi pe loc. Înainte de a ajunge pe masă, în faţa noastră, alimentele sunt deshidratate, congelate sau îmbuteliate. Pentru a face ca alimentele să arate chiar mai bine decât arată în mod normal, vânzătorii folosesc coloranţi care afectează digestia, iar copiilor le provoacă stări de agitaţie şi incapacitate de concentrare” a afirmat Laura Pascu .
Copilul nostru este fericit, noi suntem fericiţi, însă, în timp… apare gastrita, iar mai apoi ulcerul. Cel puţin gastrita a luat o amploare incredibilă în ultima perioadă. Copiii care nici măcar nu au împlinit un an de zile suferă deja de această boală. Fast-food-urile, tentaţiile „gastronomiei pentru cei mici” sunt principalele cauze ale acestor probleme majore de sănătate. Asftel, copilul modern consumă zilnic (sau aproape) băuturi carbogazoase, începând de la cola, la cele mai ieftine sucuri găsite pe rafturile magazinelor, mâncăruri uscate-chipsuri, snacksuri sau mâncăruri fast-food; fac foarte puţină mişcare în aer liber, preferând să stea în faţa computerului sau a televizorului ore întregi, iar ora lor de culcare este mult după 22.
Cu cât alimentaţia este mai sofisticată, mai industrializată, cu atât este mai nocivă şi mai toxică.
Scopul acestei informări, chiar dacă dură în anumite părţi, nu este de a speria părinţii, ci de a le arăta realităţile, de a-i pune pe gânduri şi de a trage un semnal de alarmă vizavi de efectele negative pe care lumea modernă în care trăim le are asupra copiilor. Nici un specialist nu afirmă că toţii copii din lumea aceasta, obligatoriu, vor avea de suferit de pe urma beneficiilor lumii moderne. Există însă această probabilitate, să se întâmple la fel şi cu copilul dumneavostră, de aceea este necesară prevenirea excesului înainte de a fi prea târziu de controlat.
Părinţii nu trebuie să închidă copiii în lumea televizorului şi a computerului, chiar dacă trăim într-o lume modernă. Atâta timp cât există alternative: plimbări în natură, jocuri în aer liber, practicare unui sport, activităţile plăcute de pictură, muzică, întâlnirile cu prietenii, nu trebuie să limităm universul copilăriei copiilor noştri.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE
• Bunescu, Ghe., Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, www.1educat.ro;
• Niculescu, Rodica, Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1999;
• Tomşa, Ghe., Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, M.E.C, Bucureşti, 2005;
• Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1999;
• Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Editura „Aramis”, 2002;
• www.agonia.ro – „Supravieţuind în lumea modernă”, de Florina Petre;
• www.ecopii.ro;
• www.edu.ro;
• www.evz.ro – „Moartea copilariei” (20 Octombrie 2006);
• www.jurnalulnational.ro – „Rusia–Jocurile pe calculator ucid copii” (25 Iunie 2005);
• www.scoalaparintilor.ro/interviuri/interviu/educatie-timpurie;
• www.unicef.org/romania/ro/children.

Cu râvnă întru Domnul,

Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie