„Tirani în pocăinţă”
„O mare parte de oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, ci îmbolnăvesc mintea prin asociaţie de idei. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. Fiindcă vorbim de învăţămintele regilor, iată cum Sfântul Chiril al Ierusalimului ridică moralul credincioşilor, vorbind despre aşteptarea răbdătoare a lui Dumnezeu după întoarcerea păcătosului: Şi Manase a fost un om al fărădelegii; a tăiat cu ferăstrăul pe Isaia (Evrei 11, 37), s-a pângărit cu tot felul de slujiri idoleşti şi a umplut Ierusalimul cu sânge nevinovat (4 Regi 21, 16). Totuşi, când a fost dus rob în Babilon, Manase a folosit încercarea nenorocirilor suferite spre a se vindeca prin pocăinţă. În adevăr Scriptura spune: Manase s-a smerit înaintea lui Dumnezeu şi s-a rugat, iar Domnul l-a ascultat şi l-a adus înapoi în regatul său. (2 Paralipomena 33, 12-13). Dacă cel ce a tăiat cu ferăstrăul pe profet s-a mântuit prin pocăinţă, oare tu, care nu ai făcut un păcat atât de mare, să nu te mântuieşti?”
Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
