Despre aceea că în toate lucrurile trebuie să ne păzim de lauda cea deşartă
1. „Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane” – grăieşte Proorocul David (Psalm 147,1). Nimeni nu poate fi vrednic de laudă şi proslăvire întru toate, afară de Unul Dumnezeu, Care toate le-a zidit. „Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele” (Psalm 116, 1). „Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului” (Psalm 112,2-3).
2. în toate lucrurile nu te lăuda singur, nici nu căuta laudă de la alţii, nici nu pizmui celor care sunt lăudaţi, ca nu întru amândouă aceste împrejurări să te primejduieşti unei mari pagube: pierderea îndreptării şi osândirea zavistiei. Acela este întru toate iscusit, pe care îl laudă Domnul, nu care se laudă pe sine. Căci este spus: „cel care se laudă, în Domnul să se laude” (1 Corinteni 1,31; 2 Corinteni 10,17), şi proslăveşte-te astfel încât să se proslăvească Domnul, de la Care sunt toate. Fiind lăudat pentru ceva de oameni, caută mângâiere nu în laude, ci în Dumnezeu, Care dăruieşte toate – caută mângâierea cea adevărată. Tot ce e omenesc este vremelnic şi nestatornic; cele dumnezeieşti însă sunt veşnice şi nestrămutate. Grijeşte-te de slava lui Dumnezeu, pentru ca şi Dumnezeu să te proslăvească pe tine. Dacă te vei griji de slava lui Dumnezeu, atunci tu însuţi nu vei mai dori să te proslăveşti şi Dumnezeu te va proslăvi pe tine însuţi. Dacă, însă, urând pe Dumnezeu, te vei sârgui doar la ale tale, atunci te va părăsi pe tine Dumnezeu.
3. Nu te lăuda pe tine însuţi şi nici pe cei ce te laudă nu îi primi cu bucurie, ca să nu-ţi primeşti răsplata pentru faptele tale bune aici, întru lauda omenească – „cei care vă fericesc vă măgulesc şi tulbură căile voastre”, spune Proorocul(Referinţă scripturistică neidentificată). Căci din laudă se naşte iubirea de sine, iar din iubirea de sine – mândria şi îngâmfarea, iar apoi şi înstrăinarea de Dumnezeu. Mai bine este să nu faci nimic preaslăvit în această lume, decât, făcând, să te preamăreşti fără măsură. Fariseul săvârşea fapte bune, dar când s-a lăudat cu ele, a păgubit totul; iar vameşul, nefăcând nimic bun, s-a mântuit prin smerenia sa; unuia lauda de sine i-a săpat groapa, iar pe celălalt smerenia 1-a scos din groapă, căci scris este că „acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela” (Luca 18,14). S-a lăudat David prin numărul a mulţime de oameni – şi a suferit de la oameni osânda la moarte. Iezechia s-a lăudat în faţa trimişilor babilonieni cu mulţimea bogăţiilor lui – şi s-a lipsit de toate comorile lui. Apoi Nabucodonosor s-a lăudat cu zidirea Babilonului – şi şapte ani a mâncat iarbă ca dobitoacele, dimpreună cu vitele.
4. Dacă vei face vreun oarecare bine, păzeşte-te de preamărire; căci dacă te vei lăuda, dintr-o dată cu preamărirea ta vei păgubi toate câte le-ai dobândit prin muncă şi te vei lipsi de harul lui Dumnezeu, căci dintru laudă se naşte înălţarea, iar din înălţare – căderea, iar căderea este înstrăinarea de Dumnezeu. Dumnezeu, Care a făcut toate, este proslăvit şi preamărit de oameni, deşi nu cum se cuvine, iar tu, care nu ai nimic de la tine, fără temei doreşti să fii lăudat şi proslăvit. Nu-ţi dori laudă de la oameni, nici tu însuţi nu te lăuda Dumnezeu ştie toate şi vor afla şi oamenii şi fără de preamărirea ta te vor lăuda, dacă faptele tale vor fi bune. Dar dacă te vei preamări pe tine însuţi, toţi te vor urî. Insă de nu te vei preamări însuţi, arunci Dumnezeu şi oamenii te vor preamări. Dacă vei trece cu tăcerea cele ale tale, Dumnezeu va grăi despre tine. însă de tu vei grăi lucruri mari despre tine, Dumnezeu va tăcea despre tine şi te va lepăda
5. Nu te asemăna găinii, lăudându-te cu oarecare faptă de-a ta ca să nu te lipseşti de ajutorul lui Dumnezeu. Găina când face oul său, deîndată vesteşte tuturor despre aceasta şi, ca şi cum s-ar lăuda cotcodăceşte că a fost făcut oul. Nu fi atât de fără de minte, nu aşeza în faţa tuturor faptele tale – ca să nu primeşti aici răsplata faptelor tale; ci acoperă faptele tale cu tăcerea – ca să fie cunoscute acestea de Unul Dumnezeu şi de către El lăudate. Căci dacă tu însuţi te vei lăuda atunci Dumnezeu nu te va lăuda; dacă te vei preamări însuţi, atunci nici unul dintre oameni nu te va preamări; însă de nu te vei preamări, atunci toţi te vor plăcea Mai bine este ţie ca alţii să te laude, decât să te lauzi însuţi, fără de minte: „Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu ştii la ce poate da naştere. Să te laude altul şi nu gura ta, un străin şi nu buzele tale” – grăieşte Solomon (Pilde 27,1-2).
6. Mare este nechibzuinţa ta atunci când nu voieşti să dai de ştire tuturor despre mulţimea faptelor tale rele, iar despre orice mică faptă bună descoperi tuturor cu bucurie -cu multă dorire -, ca toţi să te laude şi să te proslăvească, ca de la toţi să te desfeţi cu îngâmfare plină de mândrie. De ce cauţi mângâiere din laudele omeneşti? Să-ţi fie îndeajuns că faptele tale sunt cunoscute Unuia Dumnezeu şi sunt bineplăcute Lui. Aşadar, nu te lăuda pe tine însuţi, ci aşteaptă laudă de la Unul Dumnezeu: cel ce întru nimic nu se laudă pe sine este preaînţelept, iar cel ce se preamăreşte este cu totul fără de minte. Acela care nu se laudă cu haina sa ci cu a altuia ori cu bogăţie străină, neavând nimic al său pe care ar fi putut să se bizuie – acela este prost şi cu totul nechibzuit, întru acest fel eşti şi tu, de faci asemenea
7. Unii au făcut mulţime de fapte bune: au împărţit averile, au dăruit celor nevoiaşi bogăţiile, au făcut fapte preaslăvite, au luminat lumea au înţelepţit oameni, au salvat sufletele multora şi nu s-au lăudat, iar tu, nefăcând nimic bun, nefăcând nimic bineplăcut, şi chiar cu aceste nimicuri te lauzi nebuneşte! Nu te lăuda pe tine însuţi, ci caută cu băgare de seamă ca Dumnezeu să te laude: Dumnezeu şi fără lauda ta va şti ce e bine la tine şi, dacă va fi întru aceasta voia Lui, te va proslăvi, chiar dacă tu nu voieşti acest lucru.
El va proslăvi şi nu va lăsa pe nimeni fără cuvenita răsplată, însă de te vei lăuda pe tine însuţi, atunci vei fi şi fără de minte şi nici nu vei fi lăudat de Dumnezeu.
8. Nu te lăuda cu nimic, nu spune că eşti bogat, că te-ai îmbogăţit cu toate şi că nu mai ai trebuinţă de nimic, pentru că nu îţi dai seama că „tu eşti ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol”, după cum spune Văzătorul celor tainice (Apocalipsa 3,17). Pentru aceasta, „când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”, grăieşte Domnul (Luca 17,10). „Orice dreptate omenească e ca un foc în care ard vreascurile” (Isaia 64,1). Ştiu că şi tu, omule, nu-i iubeşti pe cei care se preamăresc, când cineva, mărindu-se în faţa ta, se laudă; Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei care se laudă pe sine. Tu însă, neavând nimic al tău, te preamăreşti, împletind în faţa tuturor laude şi punându-le pe toate în seama ta „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău”, grăieşte Proorocul (Psalm 113, 9). Fii lăudat de Dumnezeu şi Dumnezeu Se va lăuda prin tine; iubeşte-L pe Dumnezeu şi Dumnezeu te va iubi pe tine. însă dacă tu, căutând doar ale tale, vei urî pe Dumnezeu, atunci şi Dumnezeu te va urî şi te va lepăda
9. „Ce te făleşti întru răutate, puternice?”, spune Proorocul (Psalm 51,1). Pentru ce ceri laudă de la alţii pentru binele tău? Căci nici tu însuţi nu ştii ce este binele. Binele mereu rămâne bine, chiar dacă nu l-ar lăuda nimeni, iar răul rămâne rău, chiar dacă nimeni nu l-ar osândi. Chiar de te-ar lăuda toţi oamenii, nimic nu se va adăuga ţie; dacă însă nu te va lăuda nimeni, nu te vei lipsi de nimic. Dacă nimeni nu te va lăuda pentru fapta ta bună, îndestul îţi va fi dacă însuşi Dumnezeu te va lăuda Să fii lăudat de oameni nu înseamnă nimic, că nu de dragul oamenilor faci un oarecare bine, ci pentru Dumnezeu. De aceea, caută laudă şi înălţare nu de la oameni, ci de la Unul Dumnezeu – şi vei fi lăudat de El în vecii vecilor şi vei dobândi de la El răsplătire veşnică.
10. Aşadar, aflându-te întru bunăstare şi cinste, nu te proslăvi, şi, fiind urât, nu te prăvăli în cârtire şi deznădejde: şi în una şi în cealaltă fii chibzuit şi cu măsură. Când ţi se întâmplă ceva bun şi îmbucurător, veseleşte-te, fără să te lauzi fără de minte; iar când ţi se va întâmpla vreun oarecare rău, nu te lăsa pradă necazului până la uitare. Căci veacul acesta de acum, lesne este schimbător şi toate lucrurile sunt nestatornice. Pentru toate adu lui Dumnezeu slavă şi mulţămire şi toate le socoteşte Lui şi El toate ale Sale ţi le va scrie ţie şi îţi va dărui viaţa întru fericirea veşnică.
