În cadrul voiajului Papei în Marea Britanie, toate apariţiile… vor costa!
Toate apariţiile publice ale Papei Benedict al XVI-lea în timpul călătoriei sale în Marea Britanie, în perioada 16-19 septembrie 2010, vor costa: pelerinii vor fi nevoiţi să plătească între 12 şi 30 euro pentru participarea la Messă (Liturghie catolica) şi concerte, a raportat, miercuri, 4 august 2010, presa italiană.
Messa cea mai scumpă va fi cea oficiată duminică, 19 septembrie 2010, în Birmingham, centrul Angliei, în timpul căreia va fi beatificat cardinalul John Henry Newman, un convertit de la protestantism la catolicism, mort în 1890. În total, 70.000 de bilete vor fi oferite pelerinilor, la un preţ de 25 lire sterline (30 euro) pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare şi închirierea locaţiilor, potrivit agenţiei italiene de ştiri, Ansa. Pelerinii mai puţin norocoşi se pot consola cu Messa celebrată pe 16 septembrie, la Glasgow, Scoţia (nord), propusă pentru 20 de lire sterline (24 euro). Pentru această sumă, ei vor avea privilegiul întâlnirii cu cântăreaţa Susan Boyle, descoperită prin intermediul emisiunii „Britain’s got talent”. Odată cu biletul, aceştia vor primi un kit care conţine un CD cu voiajul papal şi o carte de rugăciuni. Altă posibilitate: spectacol în Hyde Park din Londra, pe 17 septembrie, pentru „doar” 10 lire sterline (12 euro), în care va evolua trioul de preoţi “The Priests”, pentru 130 de mii de oameni. Pentru purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, citat de cotidianul Il Corriere della Sera, aceasta ar fi „o contribuţie la cheltuielile generale simple”, mai înainte de aceasta precizând: „cei care nu îşi pot permite cheltuiala vor fi scutiţi. Acesta nu a precizat însă după ce criteriu va fi evaluată starea financiară precară a acestora. Intervievat de AFP, Vaticanul a refuzat să făcă alte comentarii. Bugetul pentru vizita papală, care potrivit presei britanice ar trebui să fie de aproximativ 23 milioane de lire sterline (27,4 milioane de euro), a născut polemici în Marea Britanie, unde guvernul va aloca între 10-12 milioane de lire sterline (12-14.5 milioane de euro) plus costurile cu poliţia şi securitatea. În ţara cu 4.2 milioane de catolici, între 61 milioane persoane, credincioşii care nu pot ajunge la festivităţi se pot consola prin cumpararea de suveniruri de pe Internet: tricou cu insemnele Papei (22 euro), rozariu negru (18 euro), lumânare (3.6 euro) sau o ceaşcă de cafea (12 euro).
www.lacasuriortodoxe.ro