Provocările internetului.
Ori clevetirea asta are nişte surori tare negre, cum ar fi limbuţia, înjurătura, hula, cuvântul deşert, bârfa, defăimarea, judecata aproapelui, nepăsarea, flirtul, zavistia,bancurile, apropourile cu tentă sexuală, râsul nebunesc,cinismul ş.a.Păcatele care ni se par nouă mici contribuie decisiv la coborârea sufletelor noastre. Luminat de har, un dumnezeiesc părinte spunea că mare mirare este cum o corabie mare este mişcată încolo şi încoace de o cârmă atât de mică. La fel este şi păcatul pe care îl facem cu limba,când defăimăm, hulim, viclenim sau judecăm, pentru că-l facem cu cel mai mic dintre organele noastre – limba. Un organ mic care poate scufunda lesne corabia cea mare – trupul –, împreună cu sufletul. Prin păcat, le ducem pe ambele spre un sfârşit tenebros. Dacă o apă aflată lângă un sat de oameni este tulbure, aduce numai boală, nu are pe maluri pic de vegetaţie şi nu are vietăţi prin ea care să mişune şi să fie spre hrană, nu se vor ruga, oare, mulţi ca acea apă să sece?Aşa este şi cu vorba lungă – e ca o apă tulbure, ce pare de nestăvilit, dar care trebuie stârpită, pentru că nu aduce nici un rod. Dacă moara dintr-un sat face zgomot mare într-un an plin de roade, zgomotul acela va fi în urechea sătenilor cea mai plăcută melodie, cântare îngerească. Dar dacă într-un an cu secetă, moara merge în gol, macină în gol doar dintr-un capriciu al stăpânului, zgomotul acela va fi urât de toată suflarea şi mulţi se vor ruga ca mai bine moara să se dărâmedecât să le chinuie simţirile. Clevetirea este ruşinoasă, e apă tulbure, e moară care merge în gol, e căruţă fără piedică ce alunecă la vale.Clevetirea este plonjon într-o apă vijelioasă, e pact cu ispititorul, rudă bună cu bârfa şi înjurătura.Nu mi-a luat mult să găsesc peste patru mii de pagini web în limba română dedicate înjurăturilor şi nu mai puţin de douăsprezece mii de site-uri specializate în bârfă.Cel care ne ispiteşte şi vrea să ne piardă nu este niciodată mulţumit cu puţin. Adică este amarnică înşelare să zici : „Ei da! Am stat şi eu acolo puţin de vorbă!”. Stai de vorbă, dar parcă ai simţi nevoia să vezi şi o poză, parcă ai vrea să auzi şi un cântec pe gustul tău şi, uite aşa, încet tedăruieşti cu totul Internetului! Ce e rău aici? Păi, miroase de departe a ispitire diavolească, şi ca să vă convingeţi că se doreşte acapararea simţurilor noastre cu totul, haideţi să cercetăm câteva noutăţi în materie de IT. Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns că ne sunt acaparateşi dirijate atâtea simţuri, una dintre cele mai mari firme de echipamente electronice din lume a dat asigurări că s-a conceput tehnologia prin care utilizatorul jocurilor pe calculator şi pe Internet va putea mirosi, gusta şi chiar pipăi lucrurile cu care intră în contact în lumea virtuală. Va fi creat un dispozitiv prin care informaţia va fi transmisă în creier prin ultrasunete, ultrasunete care vor modifica diferite tipare ale zonelor vizate din creier. Mă iertaţi pentru sinceritate, dar nu cumva modificarea asta, cu care se laudă aceşti inovatori de soi, e rudă cu demenţa?Vorbirea ne este dirijată, timpul ne este dirijat, toate cele cinci simţuri sunt sclave, şi atunci mai putem spune că Internetul este libertate?Nu am să mă feresc să spun că sfinţii au ştiut dinainte căderea generaţiei lor, dar şi pe cea a generaţiilor viitoare.De aceea cuvintele lor ne mustră şi acum.Cuvântul deşert14 este spre pierzanie, clevetirea e păcatul în care se pică aşa de repede că nici nu realizezicând, cum şi de ce l-ai făcut. Un pustnic şi-a periclitat mântuirea, nevorbind nimic ani de zile, dar după ce l-a vizitat un frate mai puţin sporit şi a vorbit despre un om rău,numai atât a zis pustnicul: „Of, of, of!”. La câteva zile, s-a trezit cu îngerul Domnului în chilie: „Frate iubitor al Domnului nostru, m-a trimis Hristos să te întreb despre omul acela, pentru că ai aprobat că e rău, unde să-l băgăm?În iad sau în rai?”. Şi a dispărut îngerul de la faţa lui, lăsându-l pe bătrân în plângere multă.Aici e tristeţea mare, că unora li se pare că prin vorbă deşartă, bârfă, hulă, defăimare se înalţă pe sine.Prăpastia este fără fund şi singurele leacuri sunt blândeţea, iertarea,milostivirea, dreapta judecată, înfrânarea limbii, paza simţurilor, nesemeţia, smerenia, mustrarea celui ce te provoacă, vorbirea de bine a duşmanilor, iubirea aproapelui.Să nu zicem că toate acestea sunt utopii, pentru că şi unii dintre sfinţii care frumos împodobesc în icoane bisericile ridicate în numele lui Hristos au avut neveste, dar au iubit cu iubirea cea bună, au avut căderi, dar au venit mereu la cărarea cea bună, au vorbit cu ai lor, dar au ales vorbirea cea bună, au avut supări, boli, ispite şi neputinţe,dar au rămas pe calea cea bună.
Șerban Cristian
