Sarepta Sidonului – “adresa” credinciosului adevărat
Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă (Luca 4, 24-26).
Mai grea decât suferinţa este neînţelegerea ei. Mai tragic decât chinul este suferirea lui fără nicio schimbare lăuntrică. Poate înţelegem mai bine dragostea sângerândă a Dumnezeului nostru pentru noi dacă vedem aceasta: deşi poporul Său, iubita Sa, Israel, trece prin foc şi sabie, cutremur şi potop, venirea altor neamuri asupra sa, ea tot nu înţelege, tot nu se întoarce, tot nu se vindecă de desfrânarea sa idolească. „Multe văduve erau în zilele lui Ilie”, dar erau văduve doar cu numele. Statistic. Israel era orfan doar cu numele, doar în contabilităţile lor. Înlăuntrul său, era foarte bine, era foarte bogat şi foarte mândru de părinţii săi, cu care se îmbăţoşa.
Dumnezeu caută să îşi odihnească duhul său şi pe alesul său dar nu găseşte, în poporul său, nici un petec de pământ primitor. Nici o văduvă înlăcrimată. Nici un orfan sărac. Toţi sunt “bine”. Toţi sunt aşezaţi, cuminţi, la casa lor. Şi, când vine nenorocirea, seceta, foametea, nimeni nu tresare, nimeni nu se trezeşte, nimeni nu crede.
Dar cine sunt văduva şi orfanul? Credinciosul adevarat. Acesta este cel care este sărac şi plânge. Care însetează după apa cea vie a Duhului Sfânt. Biserica lui Dumnezeu, la „săracul acesta [care] a strigat“, aici se găseşte. Acolo poate Dumnezeu să lucreze, acolo poate proorocul să proorocească, acolo se săvârşesc minuni şi fapte dumnezeieşti.
„La nici una dintre ele nu a fost trimis Ilie, decât la văduva din Sarepta Sidonului”. La cea nebăgată în seamă şi lipsită de toată slava cea lumească. La cea care este considerată străină de Israel si de “sfintenia” poporului care “se culcase pe urechea” ca este ales, fără să mai si traiasca dupa poruncile lui Dumnezeu. La cea dispreţuită, aruncată, împinsă la marginile pământului.
Să vedem faptele văduvei, ca să înţelegem de ce Dumnezeu şi alesul său, după peregrinări, au găsit aici odihnă. A venit omul lui Dumnezeu şi ea l-a primit ca prooroc, deşi era gonit de toată lumea. A însetat şi, în plină secetă şi lipsă, i-a dat un pahar cu apă rece, lui, îngerului în trup de om. Când i-a fost cerută pâine nu a cârtit, ci şi-a dat pe faţă durerea sa, inima sa de mamă care vedea cum moartea îi strânge de gât copilul. Iar când proorocul i-a poruncit să facă pâine din pumnul de făină ce mai rămăsese, a crezut cuvântului său, a crezut că pumnul acela de făină nu se va sfârşi, împotriva tuturor logicilor omeneşti şi a experienţei fireşti.
Dar, mai ales, vedem credinţa smerită şi nefăţarnică a văduvei când îi moare copilul. Ce zice? Zice cumva că „Ţi-am primit proorocul Doamne şi Ţi l-am hrănit şi tu îmi răsplăteşti cu moartea copilului meu?” Nu, ci spune „Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?” (III Regi 17, 18). Pentru păcatele sale, aşa consideră văduva că a fost moartea copilului. Pentru că a înţeles, în faţa sfinţeniei, urmarea păcatului.
Iar aprigul Ilie, cel ce a ucis cu mâna lui sute de prooroci ai lui Baal, îşi zdrobeşte inima sa şi cere de la Dumnezeu îndurare şi milostivire faţă de păcatele noastre, pentru că „mult poate rugăciunea dreptului”.
Doi săraci, văduva şi proorocul Ilie, şi un Dumnezeu care învie sufletele cele omorâte de păcat pentru lacrimile şi pocăinţa văduvei şi pentru rugăciunea sfântă a omului Său.
Aici, la Sarepta Sidonului, găsim Biserica lui Dumnezeu. Aici e adresa la care locuieste crestinul adevarat. Singurul intr-o lume pustiita de credinta…
www.razboiintrucuvant.ro
