Icoana Maicii Domnului Portăriţa “Portaitissa” – Mănăstirea Iviron
Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită „Portăriţa” – Παναγία Πορταϊτισσα – se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, cum se întră în curte, pe partea dreaptă. Potrivit tradiţiei athonite, această icoană a venit pe mare, din Bizanţ.
În vremea prigoanei icoanelor – iconoclasmul – trăia în Niceea Asiei Mici o văduvă credincioasă, ce avea un singur fiu. Ea păstra cu mare evlavie această icoană a Maicii Domnului în casa sa. La un control făcut de trimişii împăratului, aceştia au găsit icoana şi au spus ameninţător văduvei: „Dă-ne bani ca să scapi împreună cu icoana ta, altfel vom împlini poruncile!”. Atunci femeia le-a dat bani mulţi, să-i dea un răgaz până a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei şi icoana şi au mers pe ţărm.
Femeia a scos icoana din casă şi s-a dus cu ea la malul mării şi i-a spus: „Maica Domnului, eu nu mai pot să te apăr. Stăpâna lumii, tu, ca Maică a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poşi să ne izbavesti si pe noi de mania stapanitorilor si icoana ta de cufundarea in mare.”, si a pus-o pe apa. Iar icoana a venit, în chip minunat – dreaptă, pe apă, fără a se scufunda – până la Sfântul Munte Athos.
Văduva a fost mângâiată de această privelişte şi i-a mulţumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: „Copilul meu, dorinţa noastră cea către Maica Domnului este deja împlinită. Eu sunt gata să mor pentru credinţa mea, prin mâinile tiranilor, dacă va trebui, dar nu doresc şi moartea ta. Te rog şi te implor să pleci în părţile Greciei.” Fiul a ascultat-o şi a plecat la Tesalonic, apoi în continuare a mers în Sfântul Munte Athos, în acel loc unde, după puţini ani, a fost ridicată Mănăstirea Iviron. Acolo a devenit călugăr şi, după ce a trăit în chip bineplăcut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele veşnice.” Se vede că ajungerea lui acolo s-a facut după iconomia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat şi pustncii Sfântului Munte istoria icoanei pe care, împreună cu mama sa, o aruncase în mare.
După ani şi ani, când aproape de ţărm fusese construită Sfânta Mănăstire Iviron, călugării au văzut într-o seară deasupra valurilor un stalp de foc ce ajungea până la cer. În faţa priveliştii ieşite din comun, au rămas nemişcaţi şi cântau. Vedenia a mai continuat câteva nopţi, până ce s-au adunat şi călugări de la alte mănăstiri acolo, pe ţărm. Atunci au văzut ca acel stâlp de foc izvora dintr-o icoană a Maicii Domnului, iar când părinţii vroiau să se apropie cu barca, icoana se îndepărta. S-au întors în biserica mănăstirii şi s-au rugat cu credinţă şi lacrimi Maicii Domnului să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.
Era atunci în Mănăstirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care în lunile de vară trăia ceva mai sus de mănăstire, în nevoinţă şi post aspru, asemeni unui înger pământesc. Lui i s-a arătat Prea Sfânta Născatoare de Dumnezeu şi i-a zis: „Spune egumenului şi fraţilor că voiesc să le dau icoana mea pentru a-i acoperi şi ajuta, apoi intră în mare şi păşeşte pe valuri, şi atunci vor cunoaşte toţi buna voire a mea către mănăstire.”
Apoi toţi monahii au ieşit la ţărm unde Gavriil a păşit pe apele marii ca pe uscat şi s-a învrednicit să ia în mainile sale această icoana grea şi de mari dimensiuni, pictată pe lemn. Pe ţărm, monahii s-au închinat icoanei cu evlavie şi mare bucurie. Apoi cu cântări au dus-o în sfântul altar al bisericii mănăstirii.
În ziua următoare, însă, icoana nu a mai fost găsită în biserică! Căutând-o, au găsit-o pe zidul mănăstirii, deasupra porţii centrale. Au adus-o în biserică, dar iarăşi au găsit-o la poartă. Acest lucru neobişnuit s-a întamplat de mai multe ori, până când nedumerirea monahilor a fost dezlegată de Preasfânta, care i-a apărut în vis egumenului, zicându-i: „Spune fraţilor să nu mă mai deranjeze de acum înainte, pentru că eu nu doresc sa fiu păzită de voi, ci eu să vă păzesc pe voi, nu numai în viaţa de acum, ci şi în cea viitoare. Şi să nădăjduiască în milostivirea Fiului meu şi Stăpânului tuturor toţi monahii trăitori cu evlavie şi frică de Dumnezeu în muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El şi iată, vă dau vouă semn: cât timp veţi vedea icoana mea în această mănăstire, harul şi mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi.”
Monahii s-au bucurat de toate acestea şi apoi au zidit un paraclis aproape de poarta mănăstirii, unde au pus aceasta icoană făcătoare de minuni, care se află în acest loc până astăzi. Datorită acestei întâmplări, icoana a primit numele de „Portăriţa”.
Icoana este mare, de 1,30 x 1,90 metri. Icoana este ferecată, cu excepţia feţelor, cu o îmbrăcăminte de aur şi argint, cu pietre preţioase, monezi de aur şi o mulţime de alte podoabe dăruite de împăraţi, regi, egumeni, duci, ofiţeri şi simpli credincioşi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Preacuratei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea. S-a prorocit, de către părinţi, că la sfârşitul lumii, această icoană va pleca pe mare, aşa cum a venit.
Una dintre bucuriile pe care le-a făcut această icoană celor rugători este următoarea: un tânăr pelerin, neprimind pâine de la bucătar, a primit de la Maica Domnului un galben, spre a-l da bucătarului. Bucătarul, dându-şi seama de unde era galbenul respectiv, s-a căit. Legat de pâinea din mănăstire, aici s-a mai petrecut încă şi o altă minune: când mănăstirea nu a dat masă la hram, de frica foametei, fiindcă nu aveau destule provizii, atunci milioane de furnici au început să care grâul din hambare. În amintirea acestei minuni, pocăindu-se înaintea lui Dumnezeu, monahii şi-au luat canonul dragostei de a pune zilnic, la poarta mănăstirii, o ladă de lemn, cu pâine, la îndemâna tuturor pelerinilor ce îi calcă pragul.
Uleiul de la candela acestei sfinte icoane este leac pentru otravă. Pe vremea venirii arabilor în Sfântul Munte, un soldat arab a lovit cu cuţitul în chipul acestei icoane, şi îndată a început a curge sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricoşat şi căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea creştinească şi s-a îmbrăcat în haină monahicească, rămânând acolo până la moarte.
În vremea prigoanei icoanelor – iconoclasmul – trăia în Niceea Asiei Mici o văduvă credincioasă, ce avea un singur fiu. Ea păstra cu mare evlavie această icoană a Maicii Domnului în casa sa. La un control făcut de trimişii împăratului, aceştia au găsit icoana şi au spus ameninţător văduvei: „Dă-ne bani ca să scapi împreună cu icoana ta, altfel vom împlini poruncile!”. Atunci femeia le-a dat bani mulţi, să-i dea un răgaz până a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei şi icoana şi au mers pe ţărm.
Femeia a scos icoana din casă şi s-a dus cu ea la malul mării şi i-a spus: „Maica Domnului, eu nu mai pot să te apăr. Stăpâna lumii, tu, ca Maică a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poşi să ne izbavesti si pe noi de mania stapanitorilor si icoana ta de cufundarea in mare.”, si a pus-o pe apa. Iar icoana a venit, în chip minunat – dreaptă, pe apă, fără a se scufunda – până la Sfântul Munte Athos.
Văduva a fost mângâiată de această privelişte şi i-a mulţumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: „Copilul meu, dorinţa noastră cea către Maica Domnului este deja împlinită. Eu sunt gata să mor pentru credinţa mea, prin mâinile tiranilor, dacă va trebui, dar nu doresc şi moartea ta. Te rog şi te implor să pleci în părţile Greciei.” Fiul a ascultat-o şi a plecat la Tesalonic, apoi în continuare a mers în Sfântul Munte Athos, în acel loc unde, după puţini ani, a fost ridicată Mănăstirea Iviron. Acolo a devenit călugăr şi, după ce a trăit în chip bineplăcut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele veşnice.” Se vede că ajungerea lui acolo s-a facut după iconomia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat şi pustncii Sfântului Munte istoria icoanei pe care, împreună cu mama sa, o aruncase în mare.
După ani şi ani, când aproape de ţărm fusese construită Sfânta Mănăstire Iviron, călugării au văzut într-o seară deasupra valurilor un stalp de foc ce ajungea până la cer. În faţa priveliştii ieşite din comun, au rămas nemişcaţi şi cântau. Vedenia a mai continuat câteva nopţi, până ce s-au adunat şi călugări de la alte mănăstiri acolo, pe ţărm. Atunci au văzut ca acel stâlp de foc izvora dintr-o icoană a Maicii Domnului, iar când părinţii vroiau să se apropie cu barca, icoana se îndepărta. S-au întors în biserica mănăstirii şi s-au rugat cu credinţă şi lacrimi Maicii Domnului să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.
Era atunci în Mănăstirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care în lunile de vară trăia ceva mai sus de mănăstire, în nevoinţă şi post aspru, asemeni unui înger pământesc. Lui i s-a arătat Prea Sfânta Născatoare de Dumnezeu şi i-a zis: „Spune egumenului şi fraţilor că voiesc să le dau icoana mea pentru a-i acoperi şi ajuta, apoi intră în mare şi păşeşte pe valuri, şi atunci vor cunoaşte toţi buna voire a mea către mănăstire.”
Apoi toţi monahii au ieşit la ţărm unde Gavriil a păşit pe apele marii ca pe uscat şi s-a învrednicit să ia în mainile sale această icoana grea şi de mari dimensiuni, pictată pe lemn. Pe ţărm, monahii s-au închinat icoanei cu evlavie şi mare bucurie. Apoi cu cântări au dus-o în sfântul altar al bisericii mănăstirii.
În ziua următoare, însă, icoana nu a mai fost găsită în biserică! Căutând-o, au găsit-o pe zidul mănăstirii, deasupra porţii centrale. Au adus-o în biserică, dar iarăşi au găsit-o la poartă. Acest lucru neobişnuit s-a întamplat de mai multe ori, până când nedumerirea monahilor a fost dezlegată de Preasfânta, care i-a apărut în vis egumenului, zicându-i: „Spune fraţilor să nu mă mai deranjeze de acum înainte, pentru că eu nu doresc sa fiu păzită de voi, ci eu să vă păzesc pe voi, nu numai în viaţa de acum, ci şi în cea viitoare. Şi să nădăjduiască în milostivirea Fiului meu şi Stăpânului tuturor toţi monahii trăitori cu evlavie şi frică de Dumnezeu în muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El şi iată, vă dau vouă semn: cât timp veţi vedea icoana mea în această mănăstire, harul şi mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi.”
Monahii s-au bucurat de toate acestea şi apoi au zidit un paraclis aproape de poarta mănăstirii, unde au pus aceasta icoană făcătoare de minuni, care se află în acest loc până astăzi. Datorită acestei întâmplări, icoana a primit numele de „Portăriţa”.
Icoana este mare, de 1,30 x 1,90 metri. Icoana este ferecată, cu excepţia feţelor, cu o îmbrăcăminte de aur şi argint, cu pietre preţioase, monezi de aur şi o mulţime de alte podoabe dăruite de împăraţi, regi, egumeni, duci, ofiţeri şi simpli credincioşi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Preacuratei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea. S-a prorocit, de către părinţi, că la sfârşitul lumii, această icoană va pleca pe mare, aşa cum a venit.
Una dintre bucuriile pe care le-a făcut această icoană celor rugători este următoarea: un tânăr pelerin, neprimind pâine de la bucătar, a primit de la Maica Domnului un galben, spre a-l da bucătarului. Bucătarul, dându-şi seama de unde era galbenul respectiv, s-a căit. Legat de pâinea din mănăstire, aici s-a mai petrecut încă şi o altă minune: când mănăstirea nu a dat masă la hram, de frica foametei, fiindcă nu aveau destule provizii, atunci milioane de furnici au început să care grâul din hambare. În amintirea acestei minuni, pocăindu-se înaintea lui Dumnezeu, monahii şi-au luat canonul dragostei de a pune zilnic, la poarta mănăstirii, o ladă de lemn, cu pâine, la îndemâna tuturor pelerinilor ce îi calcă pragul.
Uleiul de la candela acestei sfinte icoane este leac pentru otravă. Pe vremea venirii arabilor în Sfântul Munte, un soldat arab a lovit cu cuţitul în chipul acestei icoane, şi îndată a început a curge sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricoşat şi căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea creştinească şi s-a îmbrăcat în haină monahicească, rămânând acolo până la moarte.
Rugăciune la icoana „Portăriţa”
Apărătoare Doamnă, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, cântările cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am igonisit armă tare, zid nebiruit şi strajă nebiruită. Acoperă-ne şi ne apară pe noi toţi de vrăjsmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de toată vătămarea sufletească şi trupească, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Portăriţă bună care deschizi credincioşilor uşile Raiului!
